Neamțu: AUR e persecutat public prin minciunile colportate de ucraineni, trist e că autoritățile statului român tac în mod complice.

Postat de pe 22 aprilie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Mihail Neamțu a făcut un rezumat al scandalului AUR – Ucraina, iscat în urma unor acuzații atribuite serviciilor secrete de la Kiev că oamenii lui Simion ar face provocări și operațiuni de propagandă în țara vecină.

Ucrainenii au emis un comunicat, similar celor în care îl numesc agent rus pe George Simion, liderul AUR, însă de data aceasta culpabilizează întreaga structură politică pentru o acțiune nedemonstrată, dar puternic afirmată de serviciile secrete militare ale Ucrainei. Membrii AUR sunt acuzați că ar fi instigat, prin intermediul unor cetățeni ucraineni de origine română, la propagandă, revolte sau sabotaje împotriva regimului de la Kiev.

Se caută un țap ispășitor pentru eșecul previzibil al lui Zelenski și al guvernului de la Kiev, pentru că anul acesta va fi un an cumplit, un an crunt, și foarte multe voci din Ucraina, voci credibile, ale unor naționaliști ucraineni, se vor ridica împotriva lui Zelenski. Lumea este nemulțumită tocmai pentru că ‘soluțiile’ oferite de Zelenski au fost în măsură să distrugă orice speranță a ucrainenilor de rând la o viață mai bună și, până la urmă, la stabilizarea și pacificarea regiunii. Să pui AUR-ul într-o ecuație legată de Ucraina mi se pare o absurditate!”, a punctat Mihail Neamțu.

AUR este un partid al românilor de pretutindeni, deci inclusiv al celor care trăiesc astăzi în Ucraina, de a căror soartă trebuie să se preocupe această formațiune politică suveranistă. Asta nu înseamnă că AUR-ul consideră ca fiind normală agresiunea rusească. AUR-ul cere ca diplomația să-și spună cuvântul, după peste 2 ani de război, a afirmat Mihail Neamțu. „În rest, totul este o calomnie, o minciună, o propagandă ieftină din partea unor oameni care caută un țap ispășitor pentru situația în care ei se află acum”, a clarificat membrul AUR.

În condițiile în care nimeni de la nivelul statului român nu simte nevoia să-i liniștească pe cei de la Kiev, există riscul ca abuzurile să continue, atât la adresa cetățenilor români din Ucraina, asupriți și chinuiți, cât și la adresa partidelor suveraniste românești considerate incomode, în special la adresa AUR-ului.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background