Merkel și Macron au discutat despre evacuarea oamenilor din Afganistan

Postat de pe 31 august 2021

Autor: Maria Teodora Șuta

Cancelarul german Angela Merkel a discutat luni cu președintele francez Emmanuel Macron despre modurile prin care vor putea fi scoși în continuare oamenii din Afganistan.

„Amândoi au fost de acord că o acțiune coordonată îndeaproape a comunității internaționale este urgentă în această chestiune. Din această perspectivă, ei au discutat despre implementarea ultimelor decizii ale G7, precum și considerațiile corespondente în cadrul ONU”, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert.

„Scopul nostru comun este să asigurăm continuarea evacuării umanitare a tuturor bărbaților și femeilor care sunt amenințați (…) și care vor în continuare să părăsească țara, prin toate mijloacele posibile și în special prin redeschiderea rapidă și sigură a aeroportului din Kabul”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului francez de Externe.

Cei doi lideri au stabilit că sunt urgente asistarea refugiaților la fața locului și în regiune, dar și ajutorul umanitar. Cu câteva ore înaintea discuțiilor a fost programat votul Consiliului de Securitate al ONU. Acesta s-a concentrat asupra unui plan realizat de Marea Britanie și Franța. Cele două puteri urmăresc să crească presiunea asupra talibanilor pentru a le permite oamenilor ieșirea din Kabul. Potrivit unor diplomați, o zonă sigură a ONU ce a fost propusă de președintele francez nu a fost menționat în plan.

Sursă text: AGERPRES


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background