Marius Lulea (AUR): „Ciolacu și Ciucă bagă țara în faliment!”
Postat de Gold FM Radio pe 16 iulie 2024
„Guvernarea PSD-PNL a înregistrat o nouă „performanță” în materie economică. Datoria guvernamentală a urcat, în aprilie 2024, până la 852,816 miliarde lei. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la 52,1%.
La această valoare a datoriei, conform legii, guvernul este obligat să ia măsuri urgente! Doar că, așa cum s-a întâmplat și până acum, vedem zero măsuri luate pentru reducerea cheltuielilor publice.
Problema, dincolo de datoria uriașă, este alta: ce s-a făcut cu banii și de ce există deficit bugetar in continuare? Realitatea este că toți acești bani împrumutați se duc pentru posturile călduțe de la stat ale membrilor de partid din PSD sau PNL, pe automobile, telefoane, bunuri și servicii.
Ce puteam face cu o asemenea sumă: peste 3,4 milioane de locuințe! Dar banii nu s-au dus pe investiții; dacă s-ar fi făcut așa, cel puțin ne-am fi ales cu active ce aveau o valoare similară sau mai mare.
Această creșterea continuă a datoriei publice va avea efecte negative asupra economiei naționale: creșterea costurilor pentru servicii, costuri mai mari de împrumut, inflație galopantă care se traduce în prețuri și mai mari. Pe scurt, un trai și mai greu pentru români.
Lucrurile arată clar că au scăpat de sub control. PSD și PNL dovedesc că sunt incapabile să realizeze valoare adăugată și ne împing spre o mare criză economică. Nivelului uriaș al datoriei guvernamentale se mai adaugă și alte cifre: statul a ajuns la 72% din necesarul de împrumut anunțat pentru 2024! Guvernul Ciolacu a împrumutat în primele 6 luni din acest an 131 miliarde lei din cele 181 miliarde lei programate pentru tot anul. 11,6 miliarde de lei din această sumă sunt finanțări luate doar în iunie.
Imaginea dezastrului este completată de datele Eurostat care pun sare pe rană: România a avut cea mai dură prăbușire a producției industriale din întreaga Uniune Europeană. Producția industrială a României a scăzut cu 6,9% în mai 2024, comparativ cu mai 2023. Dar peisajul este și mai apocaliptic. În luna mai 2024, producția industrială din România a înregistrat o scădere semnificativă de 11,1% față de aceeași perioadă din 2023, conform datelor Institutului Național de Statistică de această dată.
PSD – PNL continuă tradiția guvernamentală de până acum de distrugere a economiei și a industriei românești. Din cauza lor s-a ales praful și pulberea de tot, ei sunt vinovați pentru că astăzi totul zace în ruine. Atât a putut să ofere PSD și PNL românilor în cei 34 de ani negri de guvernare. Foarte probabil, guvernul Ciolacu nu va veni cu un astfel de plan de reducere a datoriei, ci va rezolva problema „din pix”, așa cum au făcut mereu.
Tocmai de aceea România are nevoie de un plan, iar Planul Simion este despre o economie reală, despre muncă și despre investiții. Care este Planul Ciucă, Planul Ciolacu? E simplu! Ei nu au niciun plan”, a declarat prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea.