Manipulările de la proteste! Cine căpușează manifestările cetățenilor în scop electoral?

Postat de pe 15 ianuarie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

S-au extins protestele și vor continua să se extindă pe măsură ce soluționarea problemelor invocate de fermieri și de transportatori este amânată la nesfârșit de către guvernanți. În exclusivitate pentru Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a analizat toate manipulările de la proteste, precum și excesele autorităților, prezentând pe larg care sunt revendicările protestatarilor.

Revolta de la București s-a extins și în Sibiu și Craiova. Este o diferență clară între modul în care se manifestă autoritățile germane, de pildă, care însoțesc convoaiele de tractoare din Berlin, asigurându-se că toată lumea este în siguranță, și autoritățile din România, care tratează protestatarii ca pe niște huligani care vor să declanșeze anarhia în orașe. Jurnalista a analizat care au fost factorii care au condus la amplificarea protestelor.

În primul rând, cetățenii au fost înfuriați de utilizarea excesivă a forței, de exemplu în cazul protestelor din Constanța, unde un soldat de elită SIAS a scos mitraliera în mijlocul transportatorilor şi fermierilor la protestele desfășurate. Trebuie precizat că arma era încărcată cu gloanțe neletale, din cauciuc. Pe lângă tirurile care se îndreptau spre București înainta și duba poliției, care încerca să blocheze drumul. Fapta luptătorului SIAS, care s-a urcat cu genunchiul pe capota unui autoturism și a îndreptat mitraliera spre parbriz, nu a fost una înțeleaptă, asta pe lângă faptul că ofițerii au folosit în mod ilegal mașina de poliție pentru a bloca deplasarea pe o anumită porțiune de drum a cetățenilor. Acest eveniment a scandalizat opinia publică, dându-le de înțeles oamenilor că statul român vrea să stopeze cu orice preț protestul. Această întâmplare penibilă a motivat și mai mult protestatarii să-și apere drepturile, simțindu-se abuzați de autorități.

Un alt eveniment care a încins spiritele a fost arestarea protestatarei Angi Șerban. Aceasta a fost „săltată” de polițiști de acasă pentru că a postat pe rețelele de socializare următorul mesaj despre întâmplarea din Constanța: „Dacă în democrație, la un protest pașnic iese poliția cu pușca, nu cumva e legitim să iasă și poporul cu cocktailu’?”. În ultimii ani, a fost atacată libertatea de exprimare și au fost făcute și modificări legislative în acest sens. Angi Șerban a fost arestată fără mandat, acesta apărând ulterior, din neant. Poliția ar fi trebuit cel mult să o citeze pe Angi Șerban, să-i aducă la cunoștință că e suspectă de instigare la violență și să se ajungă în instanță; în niciun caz nu trebuia să fie arestată în mod abuziv.

„Aceste acțiuni bizare și disproporționate, care au ajuns subiecte senzaționale în presă, nu ar fi trebuit să existe. Știrile din presă ar trebui să fie strict despre protest. Știrile sunt despre o altă protestatară care s-a înjurat și amenințat cu polițiștii, despre Angi Șerban care a fost luată pe sus de acasă în chiloți, despre milițianul din Constanța care a îndreptat arma spre mașina unui protestatar sau a unui cetățean, că nici nu știm dacă era protestatar sau nu, în loc să fie despre problemele din România, care i-a determinat pe majoritatea cetățenilor să iasă la acele proteste. Asta se numește diversiune!”, a explicat Iosefina Pascal. Aceste stratageme nu au funcționat așa cum au dorit cei care le-au gândit. Efectul a fost chiar unul contrar, protestatarii fiind și mai determinați să acționeze împotriva abuzurilor. În cazul lui Angi Șerban, s-a reactivat „mașinăria de postaci a USR #rezist”, care au făcut scut în jurul protestatarei. Practic, li s-a oferit un subiect ca să se revolte și să înceapă parazitarea protestului fermierilor și transportatorilor.

Profitorii politici și infiltrații politici ai protestelor

Unul dintre șefii negociatorilor din partea protestatarilor, Dănuț Andruș, are legături cu PSD-ul. Jurnalista a documentat legăturile reprezentanților fermierilor și a descoperit că aceștia sunt actuali sau foști membri ai PSD sau PNL. Așadar, se observă clar că se încearcă să se profite politic de acest protest. Negociatorii au fost trimiși la protest de o parte a PSD sau a PNL cu un anumit scop, cel mai plauzibil fiind acela de a stopa din fașă extinderea protestelor. Au mai existat în România proteste care au plecat de la probleme reale, grave, dar care au fost căpușate de anumite partide pentru a fi răsturnat guvernul.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background