Managementul Transgaz şi-a îndeplinit și depășit indicatorii din Planul de Administrare în perioada 2017-2024
Postat de Gold FM Radio pe 14 iulie 2025
Managementul Transgaz şi-a îndeplinit și depășit indicatorii din Planul de Administrare în perioada 2017-2024; Investitorii în acţiuni Transgaz au fost recompensați prin dividende şi dublarea valorii acţiunii, în condițiile în care compania și-a continuat investițiile în ritm alert
• Transgaz a reușit să performeze an de an și să ocupe azi a 4 a poziție în topul operatorilor de transport și sistem (OTS) gaze naturale din Uniunea Europeană
• Acțiunile Transgaz (TGN) au înregistrat un avânt spectaculos, în ultimii doi ani, dublându-și valoarea
• Cheltuielile efectuate de Transgaz în perioada 2017-2024 au fost reduse cu 7%, respectiv cu 805,3 milioane lei față de nivelul asumat prin Planurile de administrare 2017-2021 și 2021-2025.
• Compania a obținut în perioada 2017-2024 un profit brut mai mare cu 138% (aprox. 1,9 miliarde lei) și un profit net mai mare cu 141% (aprox.1,6 miliarde lei) față de nivelul asumat în Planurile de administrare pentru perioada 2017-2021 și respectiv 2021-2025.
• Transgaz se află pe ultimul loc din Europa în ceea ce privește remunerația CEO la companiile cu activitate în gestionarea infrastructurii gaziere.
Măsurarea performanței managementului unei companii reprezintă un proces de optimizare a gestionării activităților desfășurate și utilizării resurselor angajate, în scopul îndeplinirii eficiente a obiectivelor strategice asumate în raport cu dezideratele acționarilor și rezultatele obținute. Pentru creșterea și consolidarea încrederii investitorilor în perspectivele companiilor din sectorul energetic listate la bursă este important să analizăm cum înțeleg acestea managementul performanței și cum obțin această performanță.
Financial Intelligence a început aceste analize cu compania Transgaz, operatorul Sistemului Național de Transport gaze naturale şi va continua aceste analize și pentru alte companii listate la Bursa de Valori Bucureşti. Considerentele avute în vedere la efectuarea acestor analize sunt: evoluţia acţiunilor, rezultatele financiare înregistrate, investițiile realizate, surse de finanțare, gradul de îndeplinire a indicatorilor cheie de performanță financiară și nefinanciară, perspective de dezvoltare pentru următorii ani ale acestor companii.
SNTGN Transgaz SA, operatorul Sistemului Național de Transport gaze naturale, este companie listată la Bursa de Valori București, categoria Premium, companie în care modelul de guvernanță corporativă funcționează cu rezultate și în care responsabilitatea socială corporativă a devenit parte a strategiei de business. Prin investițiile realizate, Transgaz a reușit să performeze an de an și să ocupe azi a 4-a poziție în topul operatorilor de transport și sistem (OTS) gaze naturale din Uniunea Europeană, după lungimea rețelei de transport gaze naturale administrate de aproximativ 17.400 km, din care 15.700 km în România (13.993 km existenți de conducte şi racorduri de alimentare gaz cu diametre cuprinse între 50 mm şi 1.200 mm, la presiuni cuprinse între 6 bar şi 63 bar, dintre care 481 km constituie BRUA, 652 km în execuție și alți 1.050 km noi prevăzuți a fi realizați) și alți aproximativ 1.700 km operați pe teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit analiştilor din piaţă, Transgaz aplică în mod corect și transparent cele mai bune practici în ceea ce privește administrarea companiilor tranzacționate public privind guvernanța corporativă și managementul profesionist, astfel cum acestea sunt prevăzute de OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, performanța managerială a companiei fiind analizată și evaluată an de an prin prisma îndeplinirii indicatorilor cheie de performanță financiari și nefinanciari aprobați de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (AGOA) și cuprinși în contractele de mandat ale administratorilor neexecutivi și executivi.
Transgaz a obținut punctaj maxim (10) la evaluarea VEKTOR by ARIR din 2024. Indicatorul VEKTOR by ARIR evaluează nivelul de transparență în comunicarea cu investitorii a companiilor listate prin intermediul unui set de criterii obiective stabilite în urma unui proces de consultare cu părți interesate din domeniul pieței de capital din România: investitori instituționali, investitori individuali, analiști și reprezentanți ai Bursei de Valori București.
SNTGN Transgaz SA este administrată în sistem unitar de administrare, Consiliul de Administrație al companiei fiind format din 5 membri. Acționarul majoritar este Statul Român prin Secretariatul General al Guvernului care deține 58.5097% din capitalul social iar 41.4903% din acesta este deținut de către alți acționari (free-float).
Capitalizarea bursieră a Transgaz este azi de 6,5 miliarde lei, cu 50% mai mare decât era anul trecut la aceeași dată (4,4 miliarde lei) și cu 47,7% mai mare față de valoarea din prima zi a anului 2025.
Transgaz este azi un grup de 5 companii, din care fac parte: Transgaz, Eurotransgaz, Vestmoldtransgaz, Transport România Hidrogen și recent Petrostar, investițiile reprezentând vectorul principal al dezvoltării sustenabile, atât în ceea ce privește profitabilitatea cât și creșterea securității energetice a țării și a regiunii, dezvoltarea economică a țării, prin creșterea gradului de interconectare cu sistemele de transport gaze naturale adiacente și extinderea Sistemului Național de Transport gaze naturale în scopul racordării la acesta a unui număr cât mai mare de localități.
Transgaz are in derulare proiecte de investiții strategice în valoare de peste 6,7 miliarde lei, din care 63% sunt lucrări de investiții în execuție; 24 % lucrări în proiectare și 13% lucrări în licitație.
• Acțiunile Transgaz (TGN) au înregistrat un avânt spectaculos, în ultimii cinci ani, dublându-și valoarea
Acțiunile Transgaz (TGN) au înregistrat un avânt spectaculos, în ultimii cinci ani, dublându-și valoarea, pe fondul unor tranzacții în creștere. Astfel, compania este, în prezent, evaluată de investitori la circa 6,5 miliarde de lei.
Numai în acesta an, titlurile TGN s-au apreciat cu 46,7%, la 24,4 lei/unitate, pe fondul unor tranzacții de 120 milioane lei.
Analiștii apreciază că, și pentru 2025,Transgaz menține o traiectorie echilibrată, dar conservatoare, în linie cu politica fiscal-bugetară a statului și cu un mediu economic și geopolitic fluent.
În luna iunie, agenția Fitch a revizuit perspectiva SNTGN Transgaz SA de la Stabilă la Pozitivă și a confirmat ratingul implicit pe termen lung (IDR) la „BBB-” și profilul de credit independent (SCP) la „bbb-”.
„Revizuirea perspectivei reflectă un grad de îndatorare net sub sensibilitatea pozitivă, o mai bună vizibilitate a EBITDA datorită tranziției către un model OTS pur reglementat și o lichiditate îmbunătățită. Perspectiva pozitivă reflectă, de asemenea, progresul înregistrat în cadrul celui mai mare proiect de investiții, Marea Neagră-Podișor, care potrivit companiei se preconizează că va fi recunoscută în baza de active reglementate (BAR) în octombrie 2025, conducând la o creștere substanțială a BAR și a EBITDA”, se arată în raportul agenției.

Acțiunea Transgaz este una de portofoliu, atractivă, pe fondul obiectului de activitate al companiei, statutului de monopol deținut de TRANSGAZ în transportul gazelor naturale, poziției deținute de companie pe piața energetică națională și internațională, profilului financiar robust și capacității TRANSGAZ de a genera performanțe, politicii de dividende atractive, precum și calității actului de management al companiei, conform prezentărilor făcute la Bursa de Valori București.
Urmare a faptului că este companie tranzacționată la BVB, SNTGN Transgaz a câștigat foarte mult în ceea ce privește capitalul reputațional, atât din prisma know-how-ului managerial, cât și a rigorilor de transparență, comunicare și relații cu investitorii și a întregii experiențe acumulate conlucrând în condiții excelente cu toate instituțiile pieței de capital.

• Obiective şi realizări investiţionale
După cum este prezentat în rapoartele companiei către acționari, investitori și toate celelalte părți interesate, performanțele managementului Transgaz poartă amprenta investițiilor realizate, investiții de importanță strategică pentru creșterea și consolidarea securității energetice a României și a Uniunii Europene.
Astfel, managementul Transgaz, selectat în conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și-a asumat un plan de investiții ambițios, estimat la 9,1 miliarde de euro, pentru ca în următorii 10 ani, Sistemul National de Transport (SNT) gaze naturale să răspundă cerințelor Acordului Verde European de modernizare și adaptare a infrastructurii existente de transport gaze naturale. Compania este preocupată pentru îndeplinirea obiectivelor strategice privind utilizarea hidrogenului și a altor gaze verzi în vederea decarbonizării, dezvoltarea activității de cercetare privind posibilitatea acceptării mix-ului de hidrogen în SNT și modalități de introducere a acestuia în SNT.
Cu sprijinul Băncii Europene pentru Investiții (BEI), Transgaz a elaborat o Strategie Climatică și de Decarbonizare pentru a-și decarboniza în mod eficient activitățile comerciale și pentru a-și consolida rezistența la schimbările climatice.
Investițiile propuse vor avea ca rezultat asigurarea unui grad adecvat de interconectivitate cu țările vecine; crearea unor rute de transport gaze naturale la nivel regional pentru transportul gazelor naturale provenite din diverse noi surse de aprovizionare; crearea infrastructurii necesare preluării și transportului gazelor naturale din perimetrele off-shore din Marea Neagră în scopul valorificării acestora pe piața românească și pe alte piețe din regiune; extinderea infrastructurii de transport gaze naturale pentru îmbunătățirea aprovizionării cu gaze naturale a unor zone deficitare; crearea pieței unice integrate la nivelul Uniunii Europene; dezvoltarea unor culoare de transport gaze naturale în amestec cu hidrogen sau hidrogen.
Radiografia investițiilor realizate de Transgaz în perioada 2013-2024 și a celor aflate la începutul anului 2025 în diferite faze (proiectare, licitație, execuție, ș.a), dar care se continuă în perioada 2025-2029, este de aproximativ 2,33 miliarde euro, și se prezintă astfel:
• Valoarea totală a proiectelor de investiții (PIF-uri) realizate în perioada 2013-2024, inclusiv valoarea gazoductului Ungheni-Chișinău, – 1.162.864.739,98 Euro (aprox. 1,163 miliarde euro);
• Valoarea principalelor lucrări de investiții aflate la 01.01.2025, în diferite faze: execuție, licitație, proiectare, lucrări contractate care așteaptă ordin de începere – 5.820.888.039 lei (la cursul valutar pentru EURO -5 lei/euro – 1.164.177.608 euro (aprox.1,164 miliarde euro).
Investițiile efectuate au fost destinate:
• 81% pentru dezvoltarea sistemului de transport gaze naturale și instalații aferente;
• 8% pentru modernizare și retehnologizarea SNT;
• 6% pentru lucrări de modernizare și dezvoltare a bunurilor proprii și utilaje independente;
• 3% pentru lucrări de acces la SNT;
• 2% pentru dezvoltarea SNT conform Legii 123/2012, actualizată.
Dintre principalele obiective investiționale realizate, menționăm, fără însă a ne limita doar la acestea, următoarele:
• gazoductul BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria) – faza 1 în lungime 482 km împreună cu cele 3 stații de comprimare gaze naturale (STC Jupa, STC Podișor, STC Bibești), investiție finalizată la valoarea de 397 milioane euro, în timp record, în an pandemic și cu economie de 17% (82 milioane euro) față de valoarea din licitație de 479 milioane euro; stațiile de comprimare fiind realizate la cele mai înalte standarde tehnologice;
• gazoductul Ungheni-Chișinău (120 km) finalizat cu o lună mai repede decât era prevăzut în contractul de privatizare a VESTMOLDTRANSGAZ, într-un context socio-politic complex și dificil, agravat și de necesitatea gestionării impactului negativ al pandemiei COVID-19 pe teritoriul Republicii Moldova asupra derulării lucrărilor de construcție; gazoductul Ungheni-Chișinău a fost pus în funcțiune la data de 01 august 2020, cheltuielile cu investițiile aferente acestuia fiind de aprox.95 milioane euro;
• Investițiile realizate de Transgaz pe teritoriul României – dezvoltările SNT în zona de Nord-Est a țării: gazoductul Onești-Gherăești-Lețcani, modernizarea stațiilor de comprimare Siliștea și Onești 2, execuția stațiilor de comprimare Onești 1 și Gherăești, gazoductul Iași-Ungheni, realizarea interconectării conductelor de transport internațional DN 1000 Isaccea – Negru Vodă și DN 1200 Isaccea Negru Vodă la SMG Negru Vodă și SMG Isaccea și crearea posibilității de curgere bidirecțională a gazelor naturale pe T 2 la SMG Negru Vodă 2 și SMG Isaccea 3, crearea posibilității de curgere bidirecțională a gazelor naturale pe T3 la SMG Negru Vodă 3 și crearea posibilității de curgere bidirecțională a gazelor naturale pe T3 la SMG Isaccea 4, Conducta de transport gaze naturale Mihai Bravu – Silistea respectiv investițiile pe teritoriul Republicii Moldova – gazoductul Ungheni-Chișinău, sunt investiții strategice în valoare totală de aproximativ 475 milioane euro;
• Preluarea la data de 19 septembrie 2023 de către SNTGN TRANSGAZ SA, prin subsidiara sa din Republica Moldova, Vestmoldtransgaz SRL (VMTG) compania care operează, exploatează și dispecerizează gazoductul Ungheni-Chișinău și este certificată pe modelul separării proprietății, de la Moldovatransgaz SRL, activitatea de operare, exploatare, dispecerizare și transport a gazelor naturale din Republica Moldova. Caracterul strategic al investițiilor derulate de către SNTGN Transgaz SA a fost apreciat de către parteneri financiari instituționali, BERD, achiziționând un important pachet de acțiuni din Vestmoldtransgaz, compania subsidiară a Transgaz. Vestmoldtransgaz a semnat contractul de locațiune a rețelelor de transport gaze naturale din această țară, prin care a preluat activitatea de operare, exploatare, dispecerizare și transport al gazelor naturale din Republica Moldova, de la operatorul “Moldovatransgaz” SRL, contract care a fost aprobat de către Autoritatea Națională de Reglemementare Energetică din Republica Moldova. Desemnarea VMTG ca unic operator al sistemului de transport al gazelor naturale din Republica Moldova este consecința neîndeplinirii de către Moldovatransgaz a cerințelor de separare și certificare (“unbundling”) conform Pachetului Energetic III al Uniunii Europene, a Directivei 2009/72/CE privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și a Legii 108/27.05.2016;
• finalizarea proiectului “Noi dezvoltări ale SNT în scopul preluării gazelor de la Țărmul Mării Negre (Vadu -T1”) – 9,18 milioane Euro;
• modernizarea Stației de măsurare gaze SMG Isaccea 1 – 16,85 milioane Euro;
• finalizarea proiectului “Interconectarea SNT cu sistemul de transport internațional și reverse flow la Isaccea”– 86,02 milioane Euro;
• gazoductul Tuzla-Podișor, în lungime de 308,3 km, în valoare de aprox. 500 milioane euro, și care, după gazoductele, BRUA și Onești-Ungheni-Chișinău, este cel mai important proiect de infrastructură gazieră pe care-l construiește Transgaz, fiind un proiect strategic, vital, pentru securitatea energetică, consolidarea acesteia și dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale; conducta de transport gaze naturale “Țărmul Mării Negre-Podișor” a fost finalizată la 3 iulie, subtraversarea fluviului Dunărea reprezentând o realizare tehnologică de referință nu doar pentru România, ci și pentru întreaga Europă. Cu o lungime de 1.813 metri și o adâncime maximă a tunelului forat de 67 de metri sub talvegul fluviului Dunărea, această subtraversare cu intrare din Insula Ialomiței (UAT Borcea) jud. Călărași și cu ieșire în UAT Rașova- localitatea Cochirleni – jud Constanța, este una dintre cele mai complexe lucrări realizate vreodată pe continent. Această subtraversare stabilește un nou reper în execuția forajului orizontal dirijat datorită diametrului, complexității geologice și dimensiunii echipamentelor mobilizate. Conducta va permite gazelor naturale din Marea Neagră să intre în SNT și să ajungă, astfel, la operatorii economici și la gospodăriile din localitățile racordate la sistem, fiind un proiect strategic, vital, pentru securitatea energetică, consolidarea acesteia și dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale;
• alte lucrări de investiții cuprinse în programul pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport gaze naturale, extinderea acesteia în scopul racordării localităților la gaze, dezvoltării economice și ridicarea nivelului calității vieții cetățenilor;
• reducerea consumului tehnologic în SNT de la 1,14% pondere în total gaze vehiculate în anul 2013 la 0,49% pondere în prezent (sub media operatorilor de transport și sistem similari din Uniunea Europeană -0,50%), prin implementarea măsurilor de intervenție organizațională privind eficiența economică și energetică și reducerea consumurilor, înregistrându-se un consum tehnologic în anul 2024 de 696.420 mii MWh față de 1.662.340 MWh în anul 2013.
• elaborarea cu sprijinul Băncii Europene pentru Investiții, a Strategiei Climatice și de Decarbonizare a Transgaz, în vederea tranziției etapizate către o activitate neutră din punct de vedere climatic și consolidării rezilienței la schimbările climatice, luând în considerare cele mai bune practici și politicile și reglementările naționale și internaționale privind schimbările climatice.
În ceea ce privește modernizarea infrastructurii, Transgaz a demarat un amplu proces de digitalizare și retehnologizare a rețelei de transport încă din anul 2017, având ca scop creșterea eficienței operaționale și a siguranței. Investițiile în sisteme de monitorizare și control digitalizat permit o operare în timp real, asigurând un management pro activ al riscurilor și creșterea rezilienței infrastructurii, dezvoltarea sustenabilă a acesteia.
Pe lângă învestițiile realizate, Transgaz, prin măsurile operaționale aplicate a reușit și performanța tehnică, de a reduce în perioada 2013-2024, consumul tehnologic (consumul de gaze în SNT) de la 160,00 mil.mc la 65,77 mil.mc, o reducere cu 94,23 mil.mc, respectiv cu 59%, ponderea consumului tehnologic în gazele vehiculate în SNT fiind azi la 0,50%, aceeași cu media europeană de 0,50% pe care o au primii OTS din Uniunea Europeană. Acest aspect înseamnă economii la cheltuielile operaționale și implicit optimizarea profitului.
Prin măsurile tehnice implementate de managementul companiei au fost de asemenea reduse substanțial incidentele tehnice, în scopul asigurării funcționării optime și în maximă siguranță a SNT și continuității în alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor.
• Mix de finanţare care să asigure cel mai redus cost în finanţarea programului de dezvoltare
Anii pe care îi traversăm sunt definiți prin mari provocări economice și sociale, geopolitice, geostrategice, iar Transgaz, ca unic operator al infrastructurii naționale de transport gaze naturale (SNT) a înțeles nevoia stringentă de investiții în modernizarea, dezvoltarea și extinderea rețelei de transport gaze naturale, alinierea acesteia la cerințele moderne de operare și exploatare, și, și-a asumat un rol activ în promovarea și implementarea unor proiecte de investiții sustenabile care permit asigurarea și consolidarea securității energetice naționale, regionale și europene, competitivitate și dezvoltare economică și socială.
Având în vedere nevoia de finanțare a programului complex și extins de investiții, SNTGN Transgaz SA urmărește obținerea unei performanțe financiare și operaționale sustenabile a societății, sens în care pe lângă sursele proprii de finanțare, un rol important revine și atragerii și utilizării în condiții avantajoase a unor surse externe de finanțare (finanțări din fonduri europene, din Fondul pentru Modernizare, Fondul de Mediu, împrumuturi de la instituții financiar bancare internaționale).
SNTGN Transgaz SA se preocupă, prin eforturi susţinute, de obţinerea de asistenţă financiară nerambursabilă pentru finanţarea proiectelor de investiţii cu impact asupra modernizării, retehnologizării şi dezvoltării infrastructurii SNT, în vederea obținerii unui mix de finanţare care să asigure cel mai redus cost în finanţarea programului de dezvoltare.
Pe lângă sursele proprii de finanțare ale companiei pentru investiții, Transgaz a atras fonduri nerambursabile în valoare de aprox. 422 milioane euro și a contractat aprox. 903 milioane euro, împrumuturi bancare în condiții foarte competitive, diferența de finanțare a cheltuielilor cu investițiile fiind reprezentată de sursele proprii de finanțare.
De la Fondul de Modernizare, Transgaz a obținut aprox. 109 milioane euro pentru proiectele:
• Conducta de transport gaze Marea Neagră-Podișor-85,55 mil.euro;
• Conducta de transport gaze Ghercești-Jitaru -8,04 mil.euro;
• Conducta de transport gaze pentru alimentarea CET Mintia- 6,83 mil.euro; (acoperind alți consumatori industriali și casnici);
• Creșterea capacității de transport a SNT și a siguranței aprovizionării cu gaze naturale a Sucursalei Electrocentrale Ișalnița (județul Dolj) și a Sucursalei Electrocentrale Turceni (județul Gorj) -8,47 mil.euro).
De la Fondul pentru Mediu a obținut 500 milioane lei (100 milioane euro) pentru:
• Conducta de transport gaze Prunișor-Orșova-Băile Herculane-Jupa – 229,11 mil.lei;
• Conductă de transport gaze DN600 Mihai Bravu – Siliștea și transformarea în conductă godevilabilă -169,18 mil.lei;
• Conducta de transport gaze Tetila-Horezu-Râmnicu Vâlcea (inclusiv alimentarea cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică)-101,71 mil.lei.
De la CEF (Mecanismul pentru conectarea Europei), Transgaz a obținut 183,6 milioane euro pentru:
• Implementarea fluxului invers între România și Bulgaria (Flux bidirecțional -Negru Vodă- Isaccea) -0,2 milioane euro;
• Interconectarea sistemelor de transmisie a gazelor din România și Bulgaria -3,25 milioane euro;
• FEED pentru stațiile de compresoare de la Corbu, Hațeg si Horia -0,8 milioane euro;
• Dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale pe Coridorul Bulgaria–România–Ungaria–Austria (“BRUA”) – Faza I -179,32 milioane euro;
De la AMPOSCCE – Autoritatea de Management pentru Program Operational Sectorial “Cresterea Competitivitatii Economice”, a obținut 96,6 milioane lei din care: 54,42 milioane lei pentru SCADA și 42,18 milioane lei pentru Modernizarea Staţiei de Turbocompresoare – Şinca şi instalaţiile aferente.
De la AMPOIM (Autoritatea de Management pentru Program Operațional Infrastructura Mare) am obținut 203,48 milioane lei pentru Dezvoltări ale SNT în zona de Nord–Est a României în scopul îmbunătățirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum și a asigurării capacității de transport spre Republica Moldova (Onești – Gherăiești – Lețcani).
De la BEI, Transgaz a contractat împrumuturi de 288 milioane euro pentru finanțarea proiectelor de investiții BRUA, Tuzla -Podișor și Ungheni -Chișinău; de la BERD -278 milioane lei -finanțare BRUA; de la BCR – 866 milioane lei – finanțare BRUA, Onesti – Gheraiesti – Letcani și Onesti – Silistea; Sindicalizare: Unicredit-BCR-BT-Raiffeisen-CEC Bank -1,93 miliarde lei – Finanțare multiple proiecte investiționale.
Contractarea împrumuturilor s-a realizat în condiții extrem de avantajoase, prin organizarea unor proceduri transparente de selecție. Societatea a negociat condițiile financiare de îndatorare fără a avea obligatii de garantare cu active din partea societății.
• Creşterea consumului de gaze
Gazele naturale înseamnă dezvoltare economică, creșterea calității vieții pentru cetățeni și protejarea mediului. Dezvoltarea pe orizontală nu înseamnă doar modalitățile în care se vor valorifica aceste gaze naturale, ci înseamnă și industria care face posibilă extragerea și transportul și prelucrarea lor. Întreg ecosistemul economic va beneficia de pe urma exploatării gazelor naturale.
Strategiile pe termen lung legate de investiții sunt orientate spre profitabilitate, sustenabilitate, reziliență și adaptabilitate la schimbările din domeniul energetic/transport gaze naturale, iar acestea pot fi realizate prin implementarea și îmbunătățirea continuă a sistemului de management, a sistemului de guvernanță corporativă.
Consumul de gaze naturale al României a fost în scădere în ultimii ani în principal pentru că industria petrochimică, o mare consumatoare de gaze naturale, a închis capacități de producție. Odată cu redeschiderea acestor unități și cu înlocuirea unor capacități de generare energie electrică pe cărbune cu cele pe bază de gaze naturale, extinderea rețelelor de transport și distribuție gaze naturale și creșterea producției interne ca urmare a demarării exploatărilor de gaze din Marea Neagră, este de așteptat o creștere a consumului de gaze naturale.
În următorii 3-4 ani, în România, se estimează o creștere a consumului de gaze naturale cu circa 10 miliarde metri cubi de gaze naturale, prin:
• construirea centralei electrice de la Mintia cu o capacitate de producție de 1700 MWH și un consum de 2,5 miliarde metri cubi de gaze pe an;
• construcția celor două centrale în ciclu combinat de la Ișalnița și Turceni, din cadrul planului de restructurare al CEO, aprobat deja de Comisia Europeană, cu o producție de 1200 MWH și un consum de 1,5 miliarde metri cubi gaze naturale;
• finalizarea lucrărilor la Centrala de la Iernut, cu o capacitate de producție de 450 MWH și un consum de 1 miliard metri cubi gaze naturale;
• repornirea Combinatului de îngrăsăminte Azomureș, care consumă anual 1,2 miliarde metri cubi gaze naturale;
• repornirea Combinatului chimic de la Piatra-Neamț, care consumă peste 0,8 miliarde metri cubi gaze naturale pe an;
• un consum aditional estimat de 3 miliarde metri cubi pe an va veni din partea localităților care se vor racorda la rețeaua de gaze naturale, unde autoritățile locale au pregătit deja proiecte de distribuție folosind instrumentele aflate la dispoziție: PNRR, Fondul de Modernizare, RepowerEU, sau Programele Guvernamentale, precum Anghel Saligny.
Aceste investiții nu doar că vor stimula consumul intern de gaze naturale, dar vor contribui și la creșterea securității energetice a țării. Anul 2025 aduce oportunități majore pentru România, inclusiv integrarea în Spațiul Schengen și accesarea unor noi surse de finanțare europeană iar Transgaz este pregătită să valorifice aceste oportunități prin proiecte care contribuie la dezvoltarea infrastructurii regionale și prin atragerea investițiilor strategice.
• Performanţa managerială; cifre mai mari decât cele asumate prin Planul de Administrare
Managementul companiei Transgaz a întreprins și întreprinde o serie de măsuri tehnico-organizaţionale și economice ce au permis și permit pe lângă performanța financiară, atât optimizarea capitalului de imagine și a reputaţiei companiei în raport cu toate părțile interesate cât și dezvoltarea unui climat organizațional mult mai eficient, mai responsabil și mai transparent în ceea ce privește activitatea desfășurată și gestionarea resurselor angajate, alinierea la cerințele reglementărilor europene și naționale incidente activității de transport gaze naturale.
În perioada 2017-2024, veniturile din exploatare înainte de echilibrare și de activitatea de construcții conform cu IFRIC12 au fost de 12.994.653 mii lei, veniturile financiare – 1.422.354 mii lei, cheltuieli de exploatare înainte de echilibrare și de activitatea de construcții conform cu IFRIC12 – 10.513.723 mii lei, Cheltuieli financiare – 648.605 mii lei, Profit brut – 3.254.681 mii lei, profit net – 2.732.906 mii lei.
Astfel, veniturile companiei din exploatare înainte de echilibrare și de activitatea de construcții conform cu IFRIC12 realizate în perioada 2017- 2024 sunt mai mari cu 7%, respectiv cu 804,1 milioane lei decât cele asumate prin Planurile de administrare pentru perioada 2017-2021 și respectiv 2021-2025.
Veniturile financiare realizate în perioada 2017- 2024 sunt mai mari cu 62%, respectiv cu 546,3 milioane lei decât cele asumate prin Planurile de administrare pentru perioada 2017-2021 și respectiv 2021-2025.
Tot în perioada 2017-2024, EBITDA Transgaz a depășit valorile din Planul de Administrare, în 2024 fiind de aproape 40%.
Efortul intervenției managementului în gestionarea și reducerea cheltuielilor companiei este de asemenea unul semnificativ, cheltuielile efectuate de companie în perioada 2017-2024 fiind reduse cu 7%, respectiv cu 805,3 milioane lei față de nivelul asumat prin Planurile de administrare 2017-2021 și 2021-2025.
Aceste aspecte au condus la obținerea în perioada 2017-2024 a unui profit brut mai mare cu 138% (aprox. 1,9 miliarde lei) și a unui profit net mai mare cu 141% (aprox.1,6 miliarde lei) față de nivelul asumat în Planurile de administrare pentru perioada 2017-2021 și respectiv 2021-2025.
• Raportat la profitul net realizat în perioada 2017-2024, ca urmare a execuției mandatului asumat, bonusul acordat directorului general este de 0,36%
Conform datelor din raportările companiei, valoarea economiilor nete obținute la cheltuielile de exploatare mai puţin amortizare şi provizioane a fost de 1.796.772 mii lei, între 2017-2024, iar profitul net obținut de companie în perioada 2017-2014 a fost de 2.732.906 mii lei.
Analizând datele financiare ale companiei în perioada 2017-2024, bonusul acordat directorului general, raportat la:
• valoarea economiilor nete obținute la cheltuielile de exploatare mai puțin amortizare și provizioane, înseamnă 0,54%;
• valoarea profitului net realizat înseamnă 0,36%, deci sub 0,50%.
Raportat la indicatorii menționați, bonusul plătit administratorilor pentru perioada 2017-2024 înseamnă 0,16% în raport cu valoarea economiilor nete obținute la cheltuielile de exploatare mai puțin amortizare și provizioane și 0,10% în raport cu profitul net înregistrat.
Menționăm că în anul 2024, câștigul mediu lunar la Transgaz a fost de 14.327 lei (nr de angajați – 3976), în 2023 – 11.625 lei (nr de angajați – 4086), în 2022 – 10.071 lei (4063 angajați), în 2021 – 9542 lei (4087 angajați).
• Transgaz – pe ultimul loc din Europa în ceea ce privește remunerația CEO la companiile cu activitate în gestionarea infrastructurii gaziere
Transgaz se află pe ultimul loc din Europa în ceea ce privește remunerația fixă a CEO la companiile cu activitate în gestionarea infrastructurii gaziere, potrivit datelor noastre.
Conform raportului de remunerare pe anul 2024, aprobat de AGOA, remuneraţia fixă lunară netă a CEO Transgaz, care include şi cheltuielile de deplasare aferente contractului de mandat, a fost de 34.865,58 lei/lună.
Lungimea sistemului de transport gaze naturale este de aproximativ 14.000 km( pe teritoriul României).
Înaintea Transgaz sunt remunerații mult mai mari, la companii cu lungimi ale infrastructurii de transport gaze naturale mult mai mici, precum Eustream (563.000 EUR – 2332 lungime km în 2023), Enagas Spania (1.635.200 EUR – 11.000 km) Swedgas AB (400.000 EUR – 620 km în 2023), Gasunie Deutschland Transport (397.205 EUR total – lungime sistem 4.600 km).
Menționăm că, la unele companii similare, remunerația totală trece de 5 milioane de euro pe an.
sursă: financialintelligence.ro