Lulea, Bircă beat și revoluția, parte din lovitura de stat

(fragment din romanul Acvariul cu fâțe)

-Nicolae Bălașa
După câteva sute de metri, parcurşi alături de ceilalţi, sentimentul de frică a dispărut, chiar dacă auzeam, din ce în ce mai bine, şi clopotul bisericii şi focurile de armă. La un moment dat, ultimele au tăcut. Cei ce se aflau în faţa grupului s-au oprit şi au schimbat sloganurile :
„Armata e cu noi !“ „Armata e cu noi !“ – au strigat ei, iar noi am repetat milităreşte.
La un moment dat, din casa lui Chirţu, ani la rând, magazin sătesc, au ieşit mai mulţi. Printre ei, şi Bircă beat. În mână, ţinea o sticlă cu ţuică.
– „Ceauşescu reales la al nouălea congres“ ! „Ceauşescu şi poporul !“ „Ceauşescu reales la al nouălea congres !“ – a strigat el şi a ridicat, în semn de cinste, sticla.
– „Huăăă !“ „Huăăă !“ „Ceauşescu judecat pen¬tru morţii din Banat !“ „Huăă !“ „Jos Ceauşescu !“ – am replicat noi dintr-o dată furioşi.
– Na, că n-aţi nimerit-o ! „Ceauşescu şi popo¬rul !“ Asta e ! „Ceauşescu şi poporul !“
– „Huăăă !“ „Jos dictatorul !“ „Huăăă !“
– V-a dat să mâncaţi, băăă, fir-aţi ai dracu, v-a trimis la şcoală, că mureaţi proşti… „Ceauşescu şi poporul !“ V-a făcut fabrici, bă ! Fabrici, bă, fir-aţi ai dracu de orbeţi ! „Ceauşescu reales la al la al nouălea congres !“
– „Huăăă !“ „Huăăă !“ „Jos Ceauşescu !“
– Jos pe mă-ta ! Fir-aţi ale dracu de puşlamale !
– Pe cine înjuri, mă ? Crucea mă-tii de neno¬rocit ! – şi-a ieşit din fire un tip care auzise bine injuriile, şi l-a luat de piept.
– Eu… ce să spun… ! „Ceauşescu reales“… Eu… „Ceauşescu şi poporul !“
– Băăă, lua-te-ar dracu cu el cu tot ! Băă, te strâng de gât ! Ai înţeles ?
– Înţeles, adică… Da ! Trăiţi !… Înţeles…
– „Fără violenţă !“ – au dat din nou tonul cei din capătul coloanei, iar noi am repetat.
– Lasă-l, domnule, dă-l, Doamne, iartă-mă ! Ăsta aşa e de când îl ştim noi, cei de pe aici !…
– Aşa o fi, dar de-i ca el !… Eu i-aş trimite în mijlocul Bărăganului ! O palmă de pământ, la fiecare…
– 15 ari ! – l-a completat un altul.
– Atât ! Şi să trăiască… Să stea acolo cu Ceauşescu lor şi să facă tone de grâu pe metru pătrat. Mă, pe ăştia i-aş ţine aşa, măcar vreo 20 de ani, doar cu măceşe şi porumbe… Din ălea sălbatice, să vadă şi ei ce e aia foame ! Sau aş mai croi un canal ! Uite, unul, pe-aci, pe vale, pe la noi, până la munte, sus ! Să mă duc pe el cu barca, să-mi iau brânză de la Novaci ! Că de săpat, s-ar găsi destui !
În dreptul lui Mardale, ne-am oprit din nou. Peste drum, Dragu, cel mai vechi activist din sat ! Casa îi părea pustie. Iarăşi, m-am temut. Clopotul tăcuse. I-am simţit lipsa. O clipă, am tăcut şi noi, apoi am început din nou să cântăm Deşteaptă-te, române ! şi am plecat.
,,Of, bine că am scăpat. Puteau să-i dea foc şi… nu era bine !“ – mi-am zis în gând. „Am fi şi noi ca ei ! Aşa, are Dumnezeu grijă ! Şi-apoi, câţi l or fi blestemat, numai El ştie !“
– Să se ducă preotul să tragă iar clopotul ! … Să se deschidă Biserica şi să facă slujbe pentru victoria poporului !… – a îndemnat unul aflat mai spre capătul coloanei.
– Popa ? Lasă-l, bă nene, în plata Domnului ! Că s-au mai dus şi când cu colectivizarea şi… ce-au făcut… s-a văzut ! – s-a arătat, supărat, unul mai în vârstă, Lulea, de prin Prejoi, care tocmai trăgea cu foc dintr-o pipă ce abia scotea fum.
– Ptiu, fire-ai să fii ! S-a înfundat, bă, nene ! – a vrut omul să-mi spună.
– Tutun prost ! Foi din grădină, din faţa casei, că altul, de unde ? Şi baba, hoaşca dracu, l-a pus tocmai la ştreaşină şi-a tras ! Că, pe sobă, cică pute ! E, o să vadă ea ce pute ! Păi aşa cum ?! Tutun neam, rachiu, neam ! Turtă, mai rar ! Trăieşte, dacă poţi, dintr-un căcat de pensie ?! Aud că ne-ar mai da o sută, două… Dumneata ce zici, o da ?
– Cine, domnule ?
– Partidul, ăştia ai mari… Că Ceauşescu, aud că s-a dus dracu, a fugit…
– Eu nu cred, adică, nu ştiu !
– Cum nu ? Păi, noi ce facem aci !?
– Facem ! Eu ştiu ce facem ?! N-auzi ce zice lumea ? Ascultă !
– „Huăăă !“ „Huăăă !“ „Jos Ceauşescu !“ „Jos dictatorul !“
– Lasă-l, bă nene, asta e altceva ! Eu, adică eu… s-a bâlbâit el supărat, din ce în ce mai rău, pe pipa sa. A dracu, se-nfundă definitiv ! Eu am înţeles – a revenit el – că schimbăm primarul ! Porcul dracu, mi-a luat lotul ajutător ! Auzi dumneata, să n-ai o palmă de pământ ?! Bă, nici cât să te pişi ! Zice că n am muncit la colectiv şi baba n-a făcut norma. Păi, n-am muncit, că am fost la mină ! Tocmai la Moldova Nouă ! Scoteam de-acolo, de sub pământ, nu ştiu ce şi uite, mi-au căzut dinţii ! Mi-a picat părul… Mi-a căzut şi sula şi… neam !… Ăştia o ţin pe-a lor !
Lângă Mardale, cârciuma, alături, Căminul cultural, iar lângă el, şcoala în care învăţasem carte. Tot acolo, şi Sfatul Popular !
,,Mărine, pleci ? Iar pleci ? Und’ te duci, mă ? Că mi-ai mâncat dracu zilele !“ – mi-am amintit-o pe Foaca, vecina Elenei. Făcea farmece, iar, dacă înfigea cuţitul în grindă, ăla erai ! ,,La sfat, fă, la sfat !“ – îi răspundea Focu, singurul pe care nu-l dovedise, bărbatul ei de-al doilea, iar, peste un ceas, se întorcea acasă beat. Fără să vreau, am zâmbit. Lulea şi-a ieşit din fire.
– Ce e, bă, de râs ? Ai ? Pământ n-am, aia n am, baba s-a dat dracu…, iar luleaua nu ia foc ! Şi tu râzi ! E, lasă că-l schimbăm noi pe ăsta şi o să vedeţi voi… !