Lideri slabi, națiuni vulnerabile
Postat de Gold FM Radio pe 28 februarie 2024
Autor: Monica Tatoiu
Europa se apropie de momentul adevărului. Ultimii 20 de ani au marcat o deteriorare a calității liderilor nucleului din UE.
Încercările tot mai grosolane de federalizare ale Europei după model american, în totală contradicție cu istoria regiunii și particularitățile națiunilor care o formează, simultan cu politicile agresive de tip progresist importate împreună cu inflația de peste gârla Atlanticului, au generat un curent general de protejare a valorilor naționale în fiecare din statele europene. Nu sunt partide extremiste cele care contestă dreptul unor decidenți europeni nelegitimați prin vot, care terfelesc principiile democrației. Extremiști sunt cei care se încăpățânează să emită decizii ucigătoare pentru civilizația europeană și să mai și facă profit din asta. Aceste partide noi sunt doar vocea acelor cetățeni care încearcă să își păstreze tradițiile și valorile pentru care strămoșii lor au murit în bătăliile care au marcat lupta pentru putere în regiune.
Europa intră în recesiune economică. Motorul economic al uniunii, Germania, gâfâie. România intră în siajul recesiunii. Cu ce lideri? Marcel și Nicu, cu studii și competențe incerte. În acest moment avem de ales între un mastodont cu picioare de lut numit partidul UNIC DEMOCRATIC (PSDNL) care controlează zeci de primari în localități depopulate cu zeci de conțopiști cu salarii plătite de la centru și un partid antisistem (numit extremist) fără primari dar cu mii de comentatori furioși pe rețelele de socializare. Între aceste alternative este un vid de putere capabil să genereze haosul extrem. La fel în toată Uniunea Europeană .
PPE și Socialiștii atacă la baionetă orice alternativă care le amenință monopolul. Fermierii nemulțumiți de politica concertată de distrugere a fermelor mici din UE atacă centrul deciziilor draconice. Parisul progresist este atacat de micii contribuabili cărora le-a ajuns cuțitul la os. Fermierii se revoltă împotriva politicilor pro Ucraina cu sacrificarea cetățenilor truditori din Polonia, făcuți preș de progresistul Tusk în fața intereselor lobbiștilor conduși de Ursula, războinica sfârșitului Europei . Noi îl avem pe Iohannis, polonezii s-au ales cu Tusk. Aceiași fabricanți de preșuri la ordinele unui grup de interese care nu are nimic comun cu valorile fundamentale care au dus la Europa UNITĂ. Toți o iubim. Dar o vrem condusă de lideri naționali puternici care sunt garanți ai valorilor care definesc fiecare națiune în parte.
Nu vrem să ne decidă soarta niște speculatori de structuri piramidale de certificate verzi. Cei care s-au îmbogățit și își investesc profitul în campanii media, de spălat creierele tinere. Răcnesc din toți rărunchii cei de butoanele UE, că partidele extremiste gen AfD în Germania vor să distrugă Europa. Fals pentru cei care au fost educați în spiritul gândirii critice. Partidele care se întorc la valorile naționale vor o Europă Puternică. Scoasă din ghearele speculatorilor și redată celor ai căror părinți, bunici și străbunici au murit pentru ea.
România are nevoie să fie salvată de liderii săi slabi care nu vor să renunțe la sinecurile de doi lei promise pentru a salva liderii slabi de tip Frau Ursula & Co. România nu are nevoie nici de gargaragii și profeți care promit miracole cu ajutorul vreunui șut în fund de peste gârlă. Cei 50% de nehotărâți români tăcuți, muncitori, serioși au nevoie de o alternativă pentru România. Creată de jos în sus. De la scara de bloc și uliță până la marile orașe. De sus în jos am văzut că nu merge. Credeți că este prea târziu? Eu zic că nu este niciodată prea târziu să încetăm să fim lași, slabi și plângăcioși.