Legea Offshore – când clasa politică cedează în fața „băieților deștepți”

Postat de pe 17 mai 2022

Autor: Adrian Lambru

Jurnalista Iosefina Pascal a declarat în cadrul emisiunii „Scamatoriile Iosefinei”, de la GOLD FM, că: „Miza acestei afaceri este de zeci de miliarde de dolari jefuiți din buzunarele românilor”

Marți, 17 mai, comisiile reunite de industrii şi buget-finanţe din Camera Deputaţilor au votat pentru adoptarea legii offshore. Urmează acum să intre la vot final, în Plenul Parlamentului. Conform proiectului, acesta ar urma să deblocheze exploatarea gazelor din Marea Neagră, iar România să producă mai mult decât are de consumat. Decizia a fost luată cu 91 de voturi „pentru” și 13 „împotrivă”.

Ministrului Energiei, Virgil Popescu, susține că recentele modificări aduse la legea offshore ar consta în deblocarea investițiilor din Marea Neagră, iar în cazul unei crize energetice – asigurarea securității în aprovizionare a țării. De asemena România ar urma să devină şi furnizor de securitate energetică regională, pentru că planul este de a produce mai mult decât consumul.

Iosefina Pascal declară că acestei legi i s-au adus modificări pentru că ar fi existat neînțelegeri între guvernanți și investitori: „Legea inițială le impunea petroliștilor o serie de obligații de piață și fiscale destul de dure și o lipsă de predictibilitate. Cea de dinainte era cea propusă și pe timpul lui Dragnea, în 2018, iar atunci investitorii aceștia aveu un profit mai mare decât statul român, în jur de 19 milioane de euro. De această dată, au cerut modificăi pentru că doresc să forțeze mâna”.

De ce se adoptă legea offshore acum?

Această lege a fost adoptată în prezent nu penru că a revenit Partidul social Democrat la guvernare, așa cum a afirmat Marcel Ciolacu, ci pentru că această formulă a coaliției ar fi priit unei treceri prin Parlament mai ușoară. Jurnalista GOLD FM este de părere că ministrul Energiei Virgil Popescu ar face trimitere la sancțiunile din legea energiei, pentru a justifica lipsa unor sancțiuni în legea offshore pentru titularii de acorduri petroliere dacă aceștia încalcă prevederile legii offshore.

În acest caz, jurnalista identifică două probleme:

  1. “De ce nu face apel la aceeași <lege a energiei> atunci când vine vorba de tranzacționarea pe piața internă a 50% din totalul gazelor extrase din Marea Neagră? Vă spun eu, pentru că în modificările aduse de PSD PNL UDMR USR la legea offshore este permisă tranzacționarea în afara țării a tuturor resurselor extrase după se acoperă necesarul pentru România, adică acel 20% importat din Rusia, restul merge pe bursa din Austria. Deci, domnule Popescu, contează ce scrie în legea offshore, sau nu??
  2. 2. De ce a mai fost nevoie de o lege privind exploatarea gazelor offshore, dacă avem deja <legea energiei>?”

„Vă spun eu, pentru că Popescu minte. Dacă NU sunt prevăzute sancțiunile pentru încălcarea legii FIX în legea pe baza căreia se efectuează extracțiile, tranzacțiile, atunci NU EXISTĂ SANCȚIUNI” – observă Iosefina.

Rezultatele defavorabile

Rezultatul legii a fost că Exxon, o companie de prelucrare a gezelor naturale, și-a anunțat retragerea din România, iar OMV Petrom, companie de rafinare a gazelor naturale, amână luarea unei decizii privind exploatarea gazelor. Iar această amânare ar fi până după votul în plenul Parlamentului. OMV Petrom ar avea de gând ca în toată această afacere, statul român să nu rămână cu nimic.

“Miza acestei afaceri este de zeci de miliarde de dolari jefuiți din buzunarele românilor” – a adăugat Iosefina Pascal. „În formula actuală pierdem undeva la șapte miliarde de dolari, poate chiar și mai mult. Iar asta va veni la pechet cu scumpiri în lanț. Noi nu vom putea tranzacționa toată această afacere în România, ci în afara ei, păgubind bugetul de stat care se apropie de deficitul bugetar de 60%”.

Emisiunea “Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 16. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background