La mulți ani, George Ivașcu! Spiridușul, ”esența tare” a teatrului românesc

Se spune că „esenţele tari se ţin în sticluţe mici”. Ei bine, George Ivaşcu este neîndoielnic o „esenţă tare” a teatrului românesc, „sfinţită” şi consfinţită de peste două decenii, mărturie stând activitatea sa ca actor, dar şi ca director şi fost manager al Teatrului Metropolis.

Actor consacrat, a jucat pe scenele celor mai mari teatre din Bucureşti şi din ţară, este fondatorul şi fostul manager al Teatrului Metropolis din Bucureşti (în aprilie anul trecut și-a dat demisia din această funcție, pe fondul unor neînțelegeri cu Primăria Capitalei), este conf. univ. Dr. la UNATC “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, a fost iniţiatorul proiectului Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului şi a condus, o vreme, Ministerul Culturii. Asta se ştie, “la prima vedere”, despre George Ivaşcu!

Ca un spiriduş coborât din poveştile Fraţilor Grimm ori din basmele ceţoasei Irlande, Ivaşcu a ştiut să scoată la lumină strălucirea de diamant a rolurilor sale, ori „aurul” trudit şi trebuincios pentru bunul mers al teatrului pe care l-a condus.

S-a născut la 15 februarie 1968, în Bucureşti, în plină explozie hippy (mărturie a stat întotdeauna frizura sa cu părul lung), iar la 14 ani a hotărât să se facă actor.

Însă, cum familia îşi dorea o meserie stabilă pentru el, ca un copil ascultător, a urmat un liceu de mate-fizică (secţia electronică). Chiar îi plăcea şi se gândea deja că va avea asigurată intrarea la un institut de calculatoare.

Dar, ca orice copil (cu mai multe dorinţe şi personalităţi), într-o zi îşi dorea să fie aviator, în alta pompier.

Chestia este că, primul premiu de interpretare luat la Gala Tânărului Actor a fost cu Pompierul din „Citadela sfărâmată” de Eugen Lovinescu.

Într-o seară îşi imagina că este la curtea unui rege din Evul Mediu, ca bufon, şi într-alta să fie el regele. Şi iată că dorinţele copilăreşti i s-au împlinit, peste ani, pe scena Naţionalului, fiind bufon în actul I din „Legenda ultimului împărat”, şi chiar împărat la finalul piesei, în spectacolul regizat de soţia sa, Alice Barb.

Şi ca să-i fie îndeplinite aceste vise a făcut Academia de Teatru şi Film, avându-l profesor în anul I pe regretatul Dem Rădulescu. Absolvă, în 1993, Academia la clasa profesorului Gelu Colceag, iar din 1995 este prezent pe afişele spectacolelor de la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale”.

A debutat şi-a avut roluri principale în piese de mare succes: Crăcănel în „D’ale carnavalului”, Tipătescu în „O scrisoare pierdută”, Don Juan în „Don Juan moare ca toţi ceilalţi”, Levin în „Anna Karenina”, etc. , câştigând premii ca Marele Premiu la Gala Tânărului Actor de la Costineşti (1993), Premiul Criticii UNITER, Premiul de interpretare de la Festivalul naţional „I.L.Caragiale”.

Astăzi, cunoscutul actor împlineşt 55 de ani. Să-i urăm toate cele bune, zile frumoase lângă cei dragi, multă sănătate, bucurii nenumărate şi-l aşteptăm cu noi roluri în noi spectacole în care să demonstreze (a câta oară?) talentul nativ cu care l-a înzestrat bunul Dumnezeu. La mulţi ani, maestre!