„La ce se închină președinții României?” Sorin Roșca Stănescu, o analiză a instituției prezidențiale

Postat de pe 6 iulie 2021

Autor: Adrian Lambru

Fostul jurnalist și senator Sorin Roșca Stănescu a declarat în cadrul emisiunii “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Gold FM că: „Este un obicei ca președintele României să fie închinat străinătății. Ne-am obișnuit ca totul să se joace la nivelul serviciilor secrete”.

Analizând scopurile principale ale ultimilor șefi de stat din țara noastră, Sorin Roșca Stănescu susține că atât Iliescu, cât și Iohannis au fost „total subordonați puterilor externe”. 

Ion Iliescu a fost, după cum bine se știe, închinat Federației Ruse, nicidecum poporului român” – susține fostul jurnalit. „Sărind peste controversatul și complexul Traian Băsescu, ajungem la Klaus Iohannis. Acesta a înclinat steagul în fața Statelor Unite, parțial și în fața Uniunii Europene. Asta costă România imens”.

La ultimele alegeri prezidențiale „românii nu au ales nici măcar o persoană care să mimeze patriotismul” – declară Sorin Roșca Stănescu. „Dacă alegerile nu au fost fundamental fraudate, așa cum eu cred, atunci poporul român a renunțat la povestea naționalismului”.

„Alternativele neromânești” pentru postul de președinte

Un prim politician român și posibil candidat la prezidențialele din 2024 este Dacian Cioloș, din partea USR-PLUS. „Acesta este, în mod clar, subordonat serviciilor secrete franceze. Cioloș conduce astăzi partidul lui Emmanuel Macron (președintele Franței n.r.) la nivel european. Aduce, astfel, servicii în exclusivitate Franței” – declară Sorin Roșca Stănescu.

Despre „alternativa Cîțu”, fostul senator liberal afirmă că este „cu o facultate extrem de dubioasă. Nu se știe cine i-a plătit studiile acelea în străinătate. Ce știm este că Florin Cîțu este nostalgic după Vama Veche. Haideți să nu punem la socoteală zvonurile că prim-ministrul consumă substanțe interzise sau că a consumat vreodată. Imaginați-vă doar un Florin Cîțu, candidat la cursa prezidențială și comparați-l cu Câmpeanu, cu Iliescu, cu Constantinescu, și cu alții. Nu are nicio treabă”.

Ludovic Orban, șeful Camerei Deputaților și președinte al PNL, și-a exprimat deja intenția de a candida la prezidențialele din 2024. „Ce a făcut reprezentantul Guvernului Zero în materie națională și suveranistă conducând Partidul Național Liberal? Cum a apărat Orban libertățile și drepturile românilor?” – se întreabă Sorin Roșca Stănescu. „Acest nepot de securist și fiu de milițian, care a fost propulsat nejustificat în postul de ministru al agriculturii apoi comisar european, slujește cu patost Franța.

„Anomalia PSD”

O lege elementară a politicii, conform lui Sorin Roșca Stănescu, este că, dacă un candidat la prezidențiale nu este și președinte de partid, șansele ca acesta să câștige nu există. „Dacă nu ai posibilitatea să apeși pe toate butoanele, nu ai cum să ajungi președinte” – susține fostul senator.

Partidul Social Democrat îl propune momentan ca prezidențiabil pe doctorul și profesorul Alexandru Rafila. Sorin Roșca Stănescu este de părere că, „cu toate că este un om onorabil, profesorul Rafila nu este președinte de partid. Nu este deloc conectat în PSD. Dacă nu ai un întreg partid în spate, nu poți câștiga alegerile”.

Sorin Roșca Stănescu îl sfătuiește într-un mod subtil pe Miron Mitrea, consilier al Partidului Social Democrat, “să-i facă o operație biologică și una estetică lui Marcel Ciolacu”. Tocmai după asta, să-l „proiecteze” ca candidat la prezidențiale.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background