Jessie Baneș a compus o odă pentru fermierii români patrioți și curajoși!

Postat de pe 14 ianuarie 2024

În plină desfășurare a protestelor fermierilor și transportatorilor, artista Jessie Baneș a compus o odă inedită pentru românii patrioți și curajoși care s-au solidarizat pentru a-și apăra drepturile și facilitățile promise de stat și ulterior refuzate mișelește de actualul guvern.

Iată versurile compuse de Jessie Baneș, un simbol al solidarității sale cu românii care au ieșit în stradă:

„Haideți voi fermieri români

Să strigăm durerea ce ne apasă

Să le arătăm că aici suntem stăpâni

Și nu ne pot pune ce vor pe masă.

Puterea este la noi în mâini

De zeci de ani grânarul Europei

Să nu-i lăsăm să fure a noastre pâini

Veniți acum în mijlocul luptei!

Ne-a dat Dumnezeu pământ bogat

Păduri și munți și ape cristaline

Dar românul este tot sărac

Cine strânge rodul, nu-l împarte bine.

Cei ce ne conduc ne amăgesc

Ne lasă pradă străinilor

Puțin câte puțin ne păgubesc

Dar Dumnezeu ne vine-n ajutor! ”

https://www.facebook.com/reel/1554090715421591

Protestatarii români se zbat pentru redobândirea competitivității fermelor românești și le cer autorităților și politicienilor să nu mai permită intrarea cerealelor ucrainene pe teritoriul României, acestea creând o concurență neloială ce-i aruncă direct în faliment pe fermierii noștri. În plus, fermierii solicită reducerea controalelor APIA, precum și acordarea subvenţiilor APIA aferente anului 2023 până la finalul lunii februarie 2024, compensarea pierderilor fermierilor afectaţi de perturbarea majoră a pieţei cerealelor, cauzată de importul cerealelor ieftine din Ucraina, care nu respectă standardele UE şi pot pune în pericol siguranţa alimentară. Centurile principalelor orașe din țară sunt blocate de transportatori și fermieri, iar protestele vor continua.

Jessie Baneș susține demersul inițiat de fermieri și transportatori, declarându-se mândră de acțiunea lor și încurajându-i să rămână la fel de puternici și de determinați. „Să le dea Dumnezeu putere fermierilor și transportatorilor patrioți să își facă dreptate, acum în anul lui Avram Iancu! Merită să trăiască în pace și bunăstare în țara lor, alături de toți românii💙💛❤️”, a fost mesajul transmis de artistă conaționalilor săi.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background