Iranul avertizează România să nu permită SUA să folosească baze de pe teritoriul său: „Echivalează cu o agresiune militară”

Postat de pe 16 martie 2026

Iranul a avertizat luni România că ar putea reacționa pe plan politic și juridic dacă autoritățile de la București vor permite Statelor Unite să utilizeze baze militare de pe teritoriul românesc pentru operațiuni împotriva Teheranului, transmite Iran International.

Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, în cadrul unei conferințe de presă săptămânale.

Potrivit oficialului iranian, Teheranul face apel la statele din regiune și la partenerii internaționali să nu se implice în conflict.

„Dacă România își pune bazele la dispoziția Statelor Unite, acest lucru ar echivala cu participarea la agresiunea militară împotriva Iranului”, a declarat Baghaei.

El a subliniat că o astfel de decizie ar fi, în opinia Teheranului, inacceptabilă din perspectiva dreptului internațional și ar atrage responsabilitate internațională pentru România.

Între timp, o nouă aeronavă militară americană de realimentare a aterizat luni dimineață în România, în contextul consolidării prezenței militare a SUA în regiune. Este vorba despre al patrulea avion de acest tip ajuns în România în ultimele zile.

Duminică, trei aeronave Boeing KC-135 Stratotanker au aterizat la Otopeni. Astăzi, acestea vor ajunge la baza de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.

Parlamentul României a aprobat, săptămâna trecută, scrisoarea președintelui român, Nicușor Dan, privitoare la sosirea în România a unor echipamente și trupe americane, în contextul războiului din Orientul Mijlociu.

sursă: ziua.md


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background