„Ipocrizia lui Ludovic Orban privind cetățenia română” – Iosefina Pascal

Postat de pe 31 mai 2022

Autor: Adrian Lambru

Jurnalista Iosefina Pascal a declarat în cadrul emisiunii „Scamatoriile Iosefinei”, de la GOLD FM, că: „În 2019 distrugi Ministerul Diasporei și în 2022 te preocupă cetățenia românilor din afara granițelor. Cum vine asta?”

Un nou proiect de lege este discutat atât în spațiul public, cât și în mediul politic autohton. Este vorba despre completarea Legii nr. 21/1991 privind cetățenia română propusă de deputatul liberal Ludovic Orban. Această propunere vizează redobândirea cetățeniei a românilor și a urmașilor lor până la gradul al III-lea care au fost deportați din țară, deposedați de cetățenia română împotriva voinței lor. Completarea legii face referire la teritoriile în care s-a făcut administrație română până la data de 26 iulie 1921, dar și în teritoriile care au aparținut României până în data de 28 iulie 1940.

„Inițiativa este una bună” – observă Iosefina Pascal. „Românii care s-au trezit peste noapte în altă țară trebuie să-și redobândească acum cetățenia, cetățenia de origine. Interesant va fi procedeul. Teoretic, este foarte simplu, ar fi nevoie doar de un certificat de naștere și cam atât, în principiu. Rămâne de văzut cât de mult vor complica guvernanții lucrurile. Legea este, însă, incompletă, pentru că nu le oferă cetățenia și românilor care se află în teritorii ce nu au aparținut României, cetățeni care și-au pierdut cetățenia română în vremurile de tristă amintire. Aici putea, poate încă, să puncteze AUR și să completeze inițiativa lui Orban”.

Ludovic Orban, nehotărâtul

Acest proiect legistlativ a fost propus de fostul premier al României Ludovic Orban, ușor în contrazicere cu una dintre primele sale activități în calitate de șef al Guvernului. În 2019, când acesta a preluat mandatul, a desființat Ministerul Românilor de Pretutindeni și a înființat un departament specializat pe această temă în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

„În 2019 distrugi Ministerul Diasporei și în 2022 te preocupă cetățenia românilor din afara granițelor. Cum vine asta?” – se întreabă jurnalista GOLD FM. „Iar pentru că ipocrizia nu are limite, Ludovic Orban se declară un susținător al lui Volodimir Zelenski și îl înjură de dimineața până seara pe Vladimir Putin. În ciuda acestor fapte, domnul Orban a fost implicat într-o firmă condusă de un oligarh rus care în prezent este sub sancțiuni. Domnule Orban, mai ușor cu rușii pe scări că s-ar putea să vă împiedicați”.

Emisiunea “Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 16. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România, dar și pe noua platformă goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background