Iosefina Pascal, despre cazul Djokovic: „Guvernul Australian atacă imunitatea naturală. Tenismenul are certificat verde în urma bolii”

Postat de pe 10 ianuarie 2022

Autor: Adrian Lambru

Jurnalista Iosefina Pascal a declarat în cadrul emisiunii “Scamatoriile Iosefinei”, de la GOLD FM, că: „Din punct de vedere juridic, astfel de cazuri sunt extrem de grave. Dar, cum suntem obișnuiți, nu se ține cont de hotărârile judecătorești”.

Novak Djokovic are certificat verde în urma infectării cu Covid-19 din luna decembrie a anului trecut, însă nu a fost primit în Australia pentru că nu era vaccinat. Iosefina Pascal prezintă un caz similar, de această dată o tenismenă din Cehia, Renata Voráčová, care ar fi fost în Australia de o lună, intrată în țară cu un certificat Covid-19 în urma bolii, iar după cazul lui Djokovic ar fi fost luată de autorități și dusă la hotel în izolare.

Iar pentru că Cehia este membră a Uniunii Europene, cazul lui Voráčová ar putea fi și mai grav. „În mod normal, UE și toate organismele ce țin de drepturile omului ar fi trebuit să intervină. Avem de a face cu o deportare forțată a unui cetățean european. Oamenii aceștia sunt sechestrați. Iar Djokovic are deja o hotărâre conform căreia a fost pus în libertate, dar au venit și l-au arestat din nou” – susține Iosefina Pascal.

 Djokovic vs „pandemita”

Jurnalista vorbește despre așa-numita „pandemită” care ar fi controlată de „anumiți băieți deștepți din umbră”. Aceștia nu ar ține cont de drepturile omului, de puterea judecătorească, de puterea legistlativă, adică de voința poporului. Sportivul Novak Djokovic ar fi fost persoana potrivită la locul potrivit pentru a demonstra tuturor asta. „Acest om a donat în mod consistent pentru combaterea efectelor pandemiei, însă nu către FARMA sau către șmecherii care conduc banii zilele acestea, ci fix către oameni amărâți, către spitale care nu aveau combinezoane și pastile și multe multe altele” – declară jurnalista Gold FM.

„Foarte interesant cum anumiți sportivi și sportive promovau vaccinarea ca singura soluție de întoarcere la normalitate” – a adăugat Iosefina Pascal. „Iată că nu ne întoarcem la nicio normalitate, ba chiar vedem sportivi cum cad în mod misterios pe teren: fotbaliști, tenismeni, oficiali UEFA și așa mai departe”.

Emisiunea “Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 16. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background