Ionescu: Bolojan va rămâne un provincial, complexat de “șmecherii din București”! Dar va reuși să contribuie la debarcarea lui Ciolacu din fruntea PSD!
Postat de Gold FM Radio pe 12 februarie 2025
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Iulian Ionescu a descris noul context politic generat de instalarea la Cotroceni a lui Ilie Bolojan, consecințele asupra jocurilor interne din partide, dar și asupra prezidențialelor.
Ilie Bolojan este un personaj care a performat în politica românească, ocupând mai multe poziții în cariera sa. Defectul său, spune Iulian Ionescu, este încăpățânarea și aroganța, liberalul crezând că doar el are dreptate, că este perfect și propunerile sale nu trebuie să sufere modificări. Ilie Bolojan își mimează, de fapt, autoritatea, ca să ascundă lipsa de pregătire și incapacitatea sa de a-și depăși o anumită condiție de provincial complexat de „șmecherii de la București”.
Ilie Bolojan va încerca în următoarele 3 luni să schimbe macazul în ceea ce privește relaționarea statului român cu alte țări. Se va ocupa de numirea de noi șefi ai serviciilor secrete, va pregăti un nou Congres PNL pentru numirea unui nou lider al partidului. Mai mult decât atât, Bolojan îi va crea mari probleme lui Marcel Ciolacu, pentru că îl va elimina de la conducerea PSD. Bolojan va influența inclusiv campania prezidențială și lista candidaților aliniați la startul cursei prezidențiale, pentru că va impune propriul candidat, influențat fiind de bunele sale prietene, Alina Mungiu și Laura Codruța Kovesi, după cum au observat analiștii în cadrul emisiunii.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro