Iohannis, deranjat de blocurile de lângă Palat, combate din greu extremismul!

Postat de pe 30 martie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

Tragedie la Palatul Cotroceni! Președintele Klaus Iohannis este extrem de supărat că niște băieți deștepți din domeniul imobiliar s-au apucat să construiască un bloc de 6 etaje vizavi de Palatul Cotroceni, reședința sa mult iubită.

Negru de mânie, Herr Iohannis l-a pus pe primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, să ancheteze modul în care s-au dat aprobările pentru un astfel de proiect. Poate că Iohannis are dreptate sau nu cu privire la legitimitatea unui astfel de proiect. Cert este că președintele invocă argumentul că „există riscuri de securitate considerabile la adresa securității complexului Palatului Cotroceni”.

Cancelarul Olaf Scholz, de pildă, locuiește într-un complex rezidențial, fiind înconjurat de alte zeci de blocuri și de clădiri de birouri. Zilele trecute, un cetățean german a intrat în acest complex, chitit să intre în apartamentul unde locuiește Scholz, dar a fost prins la timp de autorități. Asta breșă de securitate, Herr Iohannis, nu că își construiește cineva un bloc vizavi de Palatul Cotroceni. Și-așa domnul Iohannis e mai mult plecat, deci șansele ca el să cadă victima unui atac terorist, așa cum îl consideră el, din partea viitorilor rezidenți ai blocului de vizavi de Cotroceni scad considerabil.

Frica domnului Iohannis aproape că dă în completă paranoie, acesta avertizând că „de la etajele superioare ale blocului, cineva ar putea urmări activitatea administrației prezidențiale, ba chiar un lunetist ar putea lovi cu ușurință ținte din incinta complexului prezidențial”. Dar poate se justifică fricile președintelui, având în vedere că acesta vede extremiști la fiecare colț.

În cadrul celei de-a doua ediții a Summitului pentru Democrație din SUA, Klaus Iohannis a făcut o serie de afirmații controversate, după cum prezintă stiripesurse.ro: „Eforturile României de combatere a extremismului au fost integrate într-o Strategie naţională cu accent pe prevenţie, educaţie, evaluarea ameninţărilor şi colectarea de date relevante privind infracţiunile motivate de ură. De asemenea, luptăm deja de mulţi ani cu hotărâre împotriva traficului de persoane. Mecanismul naţional de identificare şi referire a victimelor a fost revizuit anul trecut. Am luat măsuri suplimentare pentru a proteja un număr de peste 3,6 milioane de refugiaţi din Ucraina care au intrat în România. O problemă sensibilă vizează protecţia copiilor şi de aceea înregistrarea tuturor copiilor din Ucraina, cu sprijinul UNICEF, include un control al traficului de copii”. E oarecum ironic faptul că fix domnul Iohannis vorbește despre protejarea copiilor, în condițiile în care există zvonuri că ar fi fost implicat în niște activități dubioase de adopție și trafic de copii.

Apropo de extremism, e interesant ce conotații a prins acest termen în România, la noi fiind considerați extremiști politicienii din partidul AUR, jurnaliștii etichetați drept putiniști doar pentru că emit raționamente ce nu merg pe aceeași linie cu narativul oficial, cetățenii naționaliști ș.a.m.d.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background