Interimate fără sfârșit în teatrele din ţară. Cum se mențin directorii în funcție peste limita prevăzută de lege

Postat de pe 16 martie 2025

În 2024, toate cele 15 instituții de spectacol subordonate Primăriei Generale București aveau directori interimari. În prezent, 7 dintre acestea au directori interimari ale căror mandate au fost prelungite prin diverse subterfugii juridice, la limita legii. Ordonanța de Urgență nr. 189 din 25 noiembrie 2008 prevede clar: „conducerea interimară se asigură până la începerea executării noului contract de management, dar nu mai mult de 120 de zile calendaristice”. Deși, conform legii, interimatele nu pot fi prelungite pe termen nelimitat, mulți directori interimari au depășit termenul prevăzut. Am încercat să obținem un punct de vedere de la Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, dar acesta nu a răspuns apelurilor noastre. O situație similară se întâmplă și la Teatrul Puck din Cluj-Napoca, subordonat Consiliului Județean Cluj, unde funcția de manager interimar a fost preluată de Florian Roșan în 2022, după plecarea cu scandal a  fostului director Emanuel Petran. L-am contactat, de asemenea, şi pe Florian Roşan managerul interimar al Teatrului Puck pentru un punct de vedere.

Legalitatea interimatelor 

Legea stabilește un termen maximum de 120 de zile pentru interimat, având în vedere că aceasta reprezintă o situație excepțională care, în general, intervine între expirarea unui mandat și organizarea concursului pentru ocuparea postului de management.

Recent, regizoarea Carmen Lidia Vidu, câștigătoare a Premiului Uniter pentru cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”), pentru spectacolul „Jurnal de România. 1989” produs de Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București a chestionat, într-o postare publica pe Facebook legalitatea interimatelor directorilor de teatre din Bucureşti:

„Cât de legale sunt interimatele directorilor de teatre din București?”

Poate greșesc (îmi cer scuze și vă rog să mă corectați), dar cred că în acest moment toate teatrele din București aflate sub administrația publică sunt conduse de directori interimari. 

Numirile interimare prelungite pot ridica semne de întrebare privind posibilitatea unui favoritism politic sau administrativ.

Din punct de vedere legal, interimatul ar trebui să fie o soluție de scurtă durată. 

Prelungirea lui pe perioade de ani întregi poate afecta negativ funcționarea și dezvoltarea instituțiilor culturale.

Fără un mandat clar și permanent, este dificilă implementarea unor politici de dezvoltare și se creează incertitudine în rândul angajaților și al colaboratorilor.

Într-un astfel de context, o petiție bine fundamentată ar putea atrage atenția asupra situației și ar putea solicita autorităților introducerea unui proces transparent de selecție

O petiție poate fi un instrument util pentru mobilizarea opiniei publice și pentru a cere o revizuire a situației”, a scris Carmen Lidia Vidu.

De asemenea, Carmen Lidia Vidu apreciază că „practica de a prelungi interimatul fără o selecţie competitivă poate duce la suspiciuni de favoritism politic sau administrativ afectând în acelaşi timp credibilitatea instituţiilor culturale”.

În ceea ce privește credibilitatea instituțiilor culturale conduse de manageri interimari care au depășit perioada permisă, nu există reglementări clare cu privire la evaluarea acestora. Mai exact, aceștia nu pot fi evaluați, deoarece nu au un proiect de management prin care să fi câștigat funcția.

Reacţiile oamenilor din breaslă nu au întârziat să apară în comentariile postării regizoarei Carmen Lidia Vidu:

Sunt ilegale. conform legilor în vigoare, mandatul unui director interimar este limitat şi nu poate prelungit la infinit”,  a scris Cosmin Manolescu, coregraf, performer, curator și director executiv al Fundației Gabriela Tudor.

„E la fel în ministere. E un sistem de control politic total. Le prelungesc din 6 în 6 luni delegația doar dacă servesc interesele serviciilor, care controlează activitatea ministerelor, sau interesele partidelor.

Un om care ar fi câștigat un concurs nu ar fi fost atât de ușor controlabil.

Da, este un instrument de subminare deliberată a consolidării administrației, așa cum împiedicarea titularizarii profesorilor subminează învățământul”, a scris Nicoleta Crenguţa Ciocea, consilier la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, făcând o paralelă cu sistemul de învăţământ

Cam așa este! Însă, în București, s-a întrecut orice măsură: nu s-au mai organizat nici măcar concursurile alea închise, pentru cei care au obținut nota 9.00 sau peste la evaluarea de final de mandat. Așa au devenit și ei… interimari!”, i-a răspuns criticul de teatru Marinela Ţepuş, fostă directoare a Teatrului Nottara.

Cazul Puck

După plecarea fostului manager al Teatrului Puck în 2021, care a fost urmată de procese în instanţă și o grevă a foamei, funcția a fost preluată de cântărețul de muzică populară Florian Roșan, în calitate de manager interimar. L-am contactat pe Roşan Florian pentru a ne explica cum a rămas manager interimar încă din anul 2021, în condiţiile în care legea spune că nu pot fi depăşite 120 de zile:

Reporter: Când aţi preluat mandatul de manager interimar?

Florian Roşan: În 2021, sfârşitul lunii mai, începutul lui iunie.

Reporter: Cum s-a prelungit interimatul dumneavoastră în afara celor 120 de zile prevăzute de lege?

Florian Roşan: Având în vedere că Consiliul Judeţean este în proces cu fostul manager nu s-a putut organiza concurs. S-a încercat o dată, s-a mers în instanţă şi cu rapidă ne-a întors înapoi. Fiind un proces pe rol nu se poate organiza concurs. Un concurs se va putea organiza după ce se dă o sentință definitivă. La mine s-a specificat în contract că mandatul durează până la numirea unui nou manager. Normal sunt 120 de zile aşa cum aţi spus dumneavoastră, dar în cazul ăsta  nu se poate numi manager pentru că nu ne dă voie să organizăm concurs pentru că este proces pe rol.

sursă: gazetadecluj.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background