Gen Săvoiu: NATO nu mai reprezintă statele europene, ci reprezintă interesele economice ale SUA!

Postat de pe 16 februarie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă la Radio Gold FM, generalul în rezervă Constantin Săvoiu a analizat interviul Putin-Carlson și a explicat de ce SUA și Occidentul se află într-un declin accentuat.  

Președintele Vladimir Putin a solicitat ca Rusia să facă parte din NATO. Țările membre au refuzat această alianță, interesul abscons fiind tocmai inocularea unei frici constante de posibila amenințare rusească în vederea justificării unui proces continuu de înarmare. SUA și Occidentul și-au păstrat țelul de a îngenunchea și distruge Rusia, inamicul comun ce s-a transformat într-un liant al țărilor care au aderat la NATO. Așa a fost alimentată în permanență hulpava  industrie de armament cu profituri de miliarde.

Europa și SUA se află într-o decădere accentuată, în timp ce Sudul Global este în plină ascensiune. Deși occidentalii au reacționat cu disperare la interviul Carlson-Putin, e limpede că liderul rus este chiar mai puternic după acesta, fiind apreciat pentru declarațiile sale și pentru demonstrația de forță (atât mentală, cât și fizică) care a închis definitiv gurile propagandiștilor. Putin a reamintit în cadrul interviului inclusiv despre negocierile de pace din primul an de război cu Ucraina, negocieri care s-ar fi încheiat cu succes dacă nu se implica Boris Johnson. Interferența lui Boris Johnson a dat speranțe false Ucrainei și a alimentat mecanismul războiului, dar și industria de armament.

Donald Trump a făcut o serie de declarații controversate, spunând că, dacă va fi ales președinte, va scoate SUA din NATO, lăsând Rusia să le facă ce vrea aliaților. „NATO nu mai reprezintă interesele europene, ci este un cal troian pentru supremația economică, militară și politică a SUA. Nu putem să rămânem sub această umbrelă americană complet totalitară. Ani de zile ne-am dorit să fim dezrobiți de către americani, iar acum suntem năvăliți de frații noștri americani”, a punctat generalul Constantin Săvoiu. Dacă SUA părăsește alianța NATO, Europa va fi mult mai slabă din punct de vedere militar, iar statele membre vor fi forțate să-și mărească bugetele pentru apărare.

Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background