Florentina Gherghiceanu, despre Nicușor Dan și USR – „Proștii satului”

Dacă România ar fi un sat, cu ulițe sparte, guri rele și câțiva băieți deștepți care „se descurcă”, atunci Nicușor Dan și USR ar fi, fără supărare, „proștii satului”. Nu din lipsă de diplome sau bune intenții, ci dintr-un soi de încăpățânare nobilă care, în peisajul autohton, ține mai degrabă de naivitate decât de virtute.
Nicușor Dan, acest primar-fantomă, pare un personaj scos dintr-un tratat de geometrie neeuclidiană. A promis metrou ușor și tramvaie inteligente, dar a livrat tăcere, praf și o formă bizară de imponderabilitate administrativă. Este primul edil care reușește performanța de a nu deranja pe nimeni… pentru că, efectiv, nu face nimic.
USR, partidul care visa o revoluție civică cu ajutorul Google Drive-ului și al PowerPoint-ului, s-a transformat într-o sectă a corectitudinii politice care refuză să se murdărească pe mâini. Idealismul lor e admirabil, dar ineficient. Sunt oamenii care, într-o casă în flăcări, vin cu regulamentul de prevenire a incendiilor sub braț și te ceartă că n-ai montat detectorul de fum.
Într-o țară în care „descurcăreala” e sport național, USR rămâne singurul concurent care vine la maraton în costum de birou, cu un dosar subțire și intenții curate. Nu mint, nu fură, nu urlă – dar nici nu mișcă nimic. Iar politica, știm bine, nu e un concurs de bună purtare. E o combinație de instinct, putere și capacitatea de a ieși din turnul de fildeș
Până una-alta, „proștii satului” rămân singurii care nu s-au prins că, în jocul ăsta, regula e să nu urmezi nicio regulă. Ei se încăpățânează să creadă că adevărul, cifrele și transparența vor învinge. Poate într-o altă țară. Sau într-un experiment sociologic. În România reală, însă, lumea vrea apă caldă, trotuare fără capcane și un primar care măcar pare că-i pasă.
Dar să fim corecți: poate că nu sunt proști. Doar străini de realitate. Ceea ce, uneori, e chiar mai periculos.
Vorbele pot părea dure, dar realitatea nu are filtre. Ca om implicat direct în administrația locală, nu pot privi pasiv cum incompetența e ambalată în idealism.
Bucureștiul are nevoie de conducere, nu de absență.