Financial Times: Negocierile de pace SUA-Rusia-Ucraina intră în impas. Putin și Zelenski își pierd încrederea în diplomația lui Trump

Postat de pe 13 mai 2026

Rusia și Ucraina își pierd tot mai mult încrederea în negocierile de pace mediate de Statele Unite, chiar și în eventualitatea încheierii conflictului din Orientul Mijlociu, relatează publicația Financial Times, citând surse apropiate pozițiilor ambelor părți.

Potrivit surselor, liderul rus Vladimir Putin și-a mutat atenția asupra cuceririi prin forță a unor noi teritorii ucrainene și intenționează să-și extindă revendicările după ocuparea completă a regiunii Donbas.

În același timp, oficialii de la Kiev consideră că Ucraina este mai puțin vulnerabilă la presiunile Washingtonului pentru acceptarea unui acord rapid și dezavantajos, după ce a reușit să încetinească ofensiva rusă și să lovească infrastructura militară rusă cu drone în adâncimea teritoriului Federației Ruse.

Deși președintele american Donald Trump declara recent că părțile sunt „tot mai aproape de un acord”, atât Moscova, cât și Kievul consideră că discuțiile actuale nu mai au o utilitate reală. Oficialii americani neagă că ar fi exercitat presiuni asupra Ucrainei pentru acceptarea unui compromis.

Surse ucrainene susțin că negocierile erau practic blocate încă din februarie, după ultima rundă de contacte cu Rusia. Kievul s-a arătat nemulțumit că Washingtonul nu a reușit să determine Kremlinul să-și reducă cererile maximaliste.

„Nu există niciun progres obținut de partea americană din partea Rusiei. Tot ce putea fi negociat a fost deja discutat”, a declarat un oficial ucrainean citat de FT.

La rândul său, Moscova a transmis săptămâna trecută că noi negocieri nu au sens dacă Ucraina nu acceptă retragerea din Donbas, regiune aflată în mare parte sub controlul armatei ruse.

Un diplomat german de rang înalt a declarat pentru publicație că „Rusia încearcă în continuare să obțină victoria pe câmpul de luptă, menținând în același timp cereri maximaliste”, iar acțiunile Moscovei „contrazic orice presupusă disponibilitate pentru negocieri”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat luni că SUA rămân implicate în procesul diplomatic, însă a admis că războiul din Iran atrage acum cea mai mare parte a atenției administrației americane.

În paralel, oficiali ruși și ucraineni continuă separat contactele cu emisarul american Steve Witkoff și Jared Kushner, apropiați ai lui Trump, care ar urma să viziteze atât Rusia, cât și Ucraina.

Totuși, Putin a respins propunerile europene de mediere și solicitările Kievului privind organizarea unui summit pe teren neutru. Liderul de la Kremlin l-a sugerat inclusiv pe fostul cancelar german Gerhard Schroder drept posibil mediator european.

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a criticat ideea, afirmând că „nu ar fi înțelept” ca Rusia să decidă cine reprezintă Europa la negocieri. Ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a declarat că Ucraina „categoric nu susține” o asemenea candidatură.

Potrivit FT, comandanții armatei ruse i-ar fi transmis lui Putin că Rusia ar putea ocupa integral Donbasul până în toamnă. După atingerea acestui obiectiv, Kremlinul ar intenționa să majoreze prețul oricărui armistițiu prin noi revendicări teritoriale, inclusiv asupra regiunilor Herson și Zaporojie.

Adjunctul șefului serviciului de informații militare al Ucrainei, Vadim Skibițki, a declarat anterior că succesul Rusiei în Donbas ar permite Kremlinului să solicite transferul complet al regiunilor Herson și Zaporojie, pe care Moscova le-a anexat formal în 2022, deși nu le controlează integral.

În același timp, surse implicate în negocieri informale susțin că obiectivul strategic real al lui Putin ar rămâne extinderea controlului rus până la fluviul Nipru, inclusiv capturarea Kievului și a portului Odesa de la Marea Neagră.

„Planul a fost întotdeauna cucerirea Kievului. Sarcina a fost stabilită și trebuie îndeplinită”, a declarat una dintre sursele citate de FT.

sursă: ziua.md


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background