Eșecul magazinelor fără casieri – primul gigant care renunță.
Postat de Gold FM Radio pe 3 aprilie 2024
Autor: Oana-Medeea Groza
Jurnalista Iosefina Pascal a prezentat, în emisiunea sa de la Gold FM, care sunt supermarketurile care au renunțat la casele de tip self checkout și de ce a eșuat această măsură.
Tehnologia se pare că nu funcționează așa cum și-ar fi dorit unii. Din ce în ce mai multe magazine renunță la casele fără casieri. Există magazine care nu aveau deloc personal angajat, folosindu-se de camere de supraveghere și de o aplicație personalizată, unde clienții care aveau cont își atașau cardul bancar, luau cele necesare de pe rafturi, iar la ieșirea din magazin erau obligați să plătească prin intermediul cardului asociat contului de pe aplicația magazinului produsele identificate de camere.
Amazon este una dintre marile companii care a construit un astfel de magazin. Mare le-a fost mirarea celor de la Amazon când, la scurt timp după deschidere, au apărut problemele. Clienții au dat în judecată compania pentru că datele personale înscrise în aplicație, precum și imaginile de pe camerele de supraveghere erau trimise către terți. Deși magazinele fără personal în interior au fost prezentate ca pe o inovație extraordinară ce avea să eficientizeze cumpărăturile în general, s-a descoperit că a fost nevoie de și mai mulți angajați care să stea să monitorizeze activitatea din magazin surprinsă de camerele de monitorizare, la care se adaugă și costurile uriașe ale tehnologiei instalate în astfel de magazine.
Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.