Efectele copilului interior în viața de adult – psihologul Alice Macrina Cucu

Postat de pe 10 martie 2022

Autor: Adrian Lambru

Psihologul Alice Macrina Cucu a declarat în cadrul emisiunii „Golden Hour”, de la GOLD FM, că: „Depinde foarte mult cum ne petrecem noi copilăria. Efectele în viața de adult sunt nelipsite pe parcursul vieții”.

Termenul de „copil interior” s-ar defini printr-o stare a eului nostru, a personalității noastre din perioada maturității, stare în care ne-am reîntoarce în copilărie și am fi noi înșine. Eul nostru, în momentul maturității, ar avea trei faze, iar cel de copil este cel pe care l-am experimenta primul, pe lângă cel de adult și cel de părinte. În timpul copilăriei s-ar pune, de fapt, bazele personalității unui om.

„Starea de copil este permanentă în viața noastră, comparativ cu vârsta de copil” – susține Alice Macrina Cucu. „Iar această stare are diferite manifestări, în funcție de cum a fost crescut copilul interior în prima perioadă a vieții. Dacă în această perioadă am trăit bine, ne-am jucat sau din potrivă, nu am avut parte de sentimentele și de activitățile specifice, vom avea efecte”.

Psihologul susține că cu cât avem o copilărie mai fericită, cu atât trecerea la viața de adult, la responsabilități și griji va fi mai sigură și stabilă.

O oră de copilărie pe zi

Alice Macrina Cucu încurajează ca în fiecare zi să ne petrecem o oră în care să facem un lucru preferat din copilăria noastră, o oră în care să scăpăm de problemele cotidiene. „S-ar putea ca o oră să fie chiar mult, s-ar putea să ne umplem paharul mai repede, însă este foarte important să ne dedicăm puțin timp să facem acest lucru și să prețuim acele momente” – spune psihologul.

Activitatea aceasta ar fi semnificativă și ar trebui să facem ceea ce chiar are relevanță pentru noi, potrivit Anei Macrina Cucu: „Libertatea aceea de fără griji este esențială. Putem să colorăm, să citim, să ne uităm la desene animate, orice știm noi că pe copilul nostru interior îl face fericit, pe baza experiențelor din prima parte a vieții”.

Emisiunea “Golden Hour”, moderată de Jessie, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 18. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagia de Facebook Radio Gold FM România.

sursă photo: fizionomie.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background