Editura CUANTIC lansează cartea Valorile si evoluția conștiinței, de Adriana S. James

Postat de pe 9 septembrie 2022

În luna septembrie, editura CUANTIC aduce în atenția cititorilor primul proiect din
ambițiosul său plan editorial – cartea Valorile și evoluția conștiinței, de Adriana S. James.
Editura Cuantic a luat ființă în 31 august 2022, chiar de Ziua limbii române!
Ne propunem sa edităm, în primul rând, cărți cu teme de dezvoltare personală, business,
istorie, lucări care să aducă în atenția cititorilor realizări importante ale societății din ultimii
30-50 de ani. Am identificat un segment de piață ce are ca surse de conținut experiența
profesională și personală a autorilor (români – în primul rând – fără a exclude autorii străini),
relevanți pentru domeniile lor de activitate (de exemplu: marketing, sociologie, programare
neuro-lingvistică, istorie, politică, biografii).
Numele ales al editurii – Cuantic – are la bază saltul în invățare, în dezvoltarea personală a
fiecărui cititor, salt dat de cunoastere, de aflarea unor informatii relevante si valoroase la
nivel individual si colectiv.
Prima carte apare în 18 septembrie 2022, titlul complet acesteia fiind , de Dr. Adriana
James.
Este o traducere din limba engleză, iar lansarea oficială, moderată de scriitorul Ovidiu
Pecican va fi la Cluj-Napoca, in 18 septembrie, la ora 17.00, la Festivalul International de
Carte Transilvania
Despre conținutul cărții
Cartea descrie existența a opt moduri diferite de gândire, strâns conectate cu valorile
noastre individuale. Aceste opt moduri de gândire corespund celor opt tipuri diferite de
valori pe care le numim niveluri de valori.
Nivelurile de valori vor arăta, dintr-un punct de vedere diferit, de ce ne confruntăm cu
conflicte atât în viața personală, cât și în lumea care ne înconjoară și cum se raportează asta
la viața noastră de zi cu zi.
Valorile personale sunt determinate individual și sunt răspunzătoare pentru motivația
noastră și, ca urmare, și pentru comportamentele noastre. Ele pot fi descoperite, modificate

și reorganizate. Cu toate acestea, valorile noastre formează baza sistemelor noastre de
convingeri și operează în cea mai mare parte inconștient și, deci, automat.
Cei mai mulți oameni sunt îngrozitor de ignoranți față de efectele pe care le au valorile
asupra vieții lor. Cartea de față explică aceste efecte.
De ce trăim? De ce murim? Ce este această viață pe care părem că nu o înțelegem?
Răspunsurile la aceste întrebări sunt la fel de multe și de variate ca oamenii de pe această
planetă.
Cum facem față lumii din jurul nostru, aflată în continuă schimbare? O lume în care
automatizarea duce la pierderea locurilor de muncă, iar dispariția banilor face ca viitorul să
fie atât de nesigur?
Cum facem față conflictelor în care intrăm cu alte persoane, culturi, cu membri ai
familiei, cu colegi de muncă, ba chiar cu noi înșine? Din nou, ideile reliefate în carte
contribuie la aflarea răspunsurilor la aceste întrebări.
Despre autoare
Dr. Adriana James este expert în domeniul programării neurolingvistice (NLP), al
hipnozei, al NLP și al Time Line Therapy. Ea este autoarea Time Line Therapy Made Easy și
coautoarea The Secret of CreatingYourFuture® (alături de Tad James).
Totodată organizează cursuri și seminare în SUA, Africa de Sud și Australia, dar și în
Japonia și în țări europene, dobândind recunoaștere internațională în acest nou domeniu ca
una dintre foarte puținele femei de succes care au atins gradul de Master Trainer of NLP.
Este și o autoare activă de articole pe www.NLPCoaching.com, dezvoltând noi tehnici de
analiză, logică și gândire critică. Adriana este Master Trainer al tehnicilor Time Line
Therapy®, metodă prin care le arată oamenilor cum să scape de temerile acumulate și de alte
emoții negative din trecut.
Adriana s-a născut în România, într-o familie pătrunsă de tradițiile și valorile clasice
ale individualismului și muncii asidue. La 22 de ani, și-a încheiat studiile de licență la
Conservatorul de Muzică din București. A dobândit apoi o diplomă de master în muzica
clasică, specializarea Vioară, ajungând într-un final concertmaistru la Opera din Sydney.
În 1998, ea a devenit Trainer Certificat de NLP, absolvind câțiva ani mai târziu
programul de Master Trainer în domeniu. Adriana a părăsit lumea muzicii clasice pentru a-și
deschide propria Companie de Training NLP în Sydney, Australia. Și-a continuat studiile în
domeniu, obținând o diplomă de doctorat în studii ezoterice. În prezent locuiește în SUA. A
călătorit și a studiat culturile din aproximativ alte douăzeci de țări și a remarcat cum
nivelurile valorilor se reflectă în gândire și creează fie conflict, fie pace. Asta i-a oferit o
cunoaștere profundă a nivelurilor și a evoluției. Dr. Adriana James este un model puternic și
pozitiv pentru femeile din întreaga lume. Căldura și inteligența ei autentică, împreună cu
dorința ei de a împuternici oamenii, sunt încântătoare și irezistibile.

Din prefața la ediția în limba română, semnată de Gina Veveriță, Master Trainer NLP,
am extras următoarele:
Există un stadiu ultim de maturizare a unui adult? Cum am putea defini perfecțiunea ființei
umane? Care ar fi criteriile… și cine le decide? Cum am putea să evaluăm la ce nivel de
evoluție al conștienței umane se află o persoană și cât de reală este această evaluare? Există
vreo legătură între nivelurile de valori și coeficientul de inteligență? Poți să sari peste unul
dintre niveluri? Este evoluția garantată tuturor ființelor umane? Care sunt factorii
care o declanșează, în ce condiții se întâmplă și dacă e permanentă sau există și regresii, sunt
o parte din întrebările la care cartea VALORILE și evoluția conștiinței răspunde.
Într-o Românie care trece printr-o criza mare de valori, cartea Adrianei James aduce claritate
și înțelegere în interpretarea diferitelor comportamente precum și a cauzei care le
declanșează.
Cartea este recomandată de Eusebiu Burcaș, cunoscutul antrenor de educație
financiară:
Adriana James, ne oferă un ghid practic de identificare si ierarhizare a valorilor personale
cu aplicare imediată în viața fiecăruia dintre noi. Extrem de utilă este lectura pentru fiecare
rol pe care-l jucăm în viață, de la copil la părinte, soț/soție sau lider. Structura
ierarhiei valorilor face lumină atât pentru cei ce se găsesc la începutul explorării rolului
valorilor cât și pentru cei aflați pe treptele superioare ale conștiinței.
Informații legate de carte
Traducător: Bogdan Olteanu
Partener media: GOLD FM
Nr de pagini: 624
Format: 13 x 20 cm
ISBN: 978-606-95576-0-0
Preț lansare: 149.90 lei
Cartea va fi disponibilă din 15 septembrie pe emag.ro, librex.ro, libris.ro, Librăria
Mihai Eminescu București, Librăria Bookstory Cluj și la Festivalul Internațional de
Carte Transilvania, în perioada 15-18 septembrie, la standul Librex.
Hadrian Mateescu
Editor


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background