După aproape 20 de ani, istoria se repetă. Un nou atac concertat împotriva profesorului de yoga Gregorian Bivolaru și indirect și împotriva Școlii de yoga MISA
Postat de Gold FM Radio pe 12 decembrie 2023
Marți 28 noiembrie autoritățile franceze au declanșat o operațiune de anvergură, similară cu ampla desfășurare de forțe din „Operațiunea Christ” (cum a fost denumită chiar de procurori) din martie 2004, când aproximativ 200 de procurori, polițiști, jandarmi, membri ai forțelor speciale au luat cu asalt 18 imobile din București locuite de practicanți yoga. Ținta autorităților franceze a fost profesorul de yoga Gregorian Bivolaru și școala de yoga din Franța. (Precizăm din nou că MISA organizează cursuri de yoga doar în România, școala de yoga din Franța fiind o entitate independentă, cu conducere și organizare proprie, chiar dacă ambele fac parte din Federația Internațională de Yoga și Meditație Atman, alături de alte școli de yoga din lume). Acuzațiile absurde vehiculate de presa franceză și preluate de presa din România sunt similare cu cele din 2004 și sunt evident subiecte cu priză garantată la public: viol, sechestrare de persoane, răpire, trafic de ființe umane (plus acuzația comico-ridicolă de „control mental”).
Reamintim că dosarul de la Tribunalul Cluj în care 21 de practicanți yoga au fost acuzați pe nedrept de trafic de persoane s-a bazat pe numai câteva declarații ale unor așa-zise victime care au fost fie amenințate că vor fi inculpate, fie convinse de procurori să semneze niște plângeri cu promisiunea că astfel vor obține sume imense ca daune morale (suma solicitată de cele 12 „părți vătămate” fiind de aproape 6 milioane de euro). În procesul-maraton în care cei 21 de yoghini au fost târâți prin tribunale 17 (!) ani, nu numai că toți au fost achitați de câte patru ori (și la judecata pe fond, și în apel, atât în primul ciclu procesual, cât și în cel de-al doilea), ci în plus instanța a refuzat cererile de acordare de daune morale pentru așa-zisele persoane vătămate. Cu alte cuvinte, faptele de care au fost acuzați yoghinii nu există, în ciuda imensului angrenaj pus în mișcare de autorități pentru a le demonstra cu orice preț vinovăția. Totuși, mass-media s-a făcut cu obstinație că nu vede adevărul.
Cum în România acuzația aberantă de trafic de persoane a fost demontată, iar încercarea de a asimila munca voluntară desfășurată în așezăminte spirituale cu munca forțată sau traficul de persoane a fost sortită eșecului, se pare că scenariul se repetă și aceleași mecanisme sunt puse în mișcare și în Franța. Nu cunoaștem în acest moment detaliile dosarului din Franța, dar merită să subliniem că, în România, dintre zecile de practicanți yoga aflați în locuințele percheziționate în martie 2004 nici unul singur (!) nu s-a plâns autorităților „eliberatoare” că ar fi fost traficat, exploatat, abuzat, ci dimpotrivă toți au făcut plângeri împotriva procurorilor și jandarmilor care au efectuat perchezițiile.
După cum ne-am obișnuit deja, mass-media românească se folosește de această nouă ocazie pentru a „dezgropa” interviuri senzaționaliste ale unor foști cursanți MISA, persoane lipsite de scrupule, disperate după atenție și bani sau motivate de vendete personale. Este totuși curios că niciun jurnalist nu este interesat să discute cu cei tracasați de procurori timp de 17 ani (și care acum câștigă la CEDO procese împotriva statului român) sau cu cei care la momentul respectiv au rezistat presiunii procurorilor și au refuzat să semneze declarații încriminatoare pentru a beneficia în acest fel de statutul fals de „victimă”. În plus este uimitoare și lipsa de profesionalism cu care unii jurnaliști amestecă informații adevărate cu unele false, inventează acuzații care în fond nu au existat niciodată, încurcă date și persoane, cu un dezinteres total față de corecta informare a publicului și respectarea deontologiei profesionale, deși toate informațiile sunt publice și ușor de verificat.
Considerăm necesar să reamintim că Gregorian Bivolaru a fost încă din anii 1990 ținta unor campanii mediatice de discreditare și calomnie susținute și alimentate de autorități și SRI (inclusiv prin oferirea de documente la care teoretic doar parchetul avea acces), campanii prin care opinia publică a fost constant intoxicată, manipulată, instigată la ură și chiar la linșaj public. Cei care îl cunosc știu însă că Gregorian Bivolaru a fost mereu un model de verticalitate și nu s-a abătut niciodată de la principiile sale spirituale. Îndârjirea cu care se urmărește demonizarea lui Gregorian Bivolaru și discreditarea MISA ar trebui, credem noi, să dea de gândit celor preocupați de adevăr. La fel și faptul că această școală de yoga ezoterică integrală continuă să fie cea mai mare din Europa, în ciuda atacurilor îndreptate constant împotriva ei și a discriminării și persecuțiilor cu care practicanții yoga de la MISA încă se confruntă.
Lăsând justiția franceză să-și urmeze cursul, suntem convinși că în final adevărul va ieși triumfător și de data aceasta.
Drept la replică – MISA
„Vă scriem deoarece vă considerăm unul dintre puținii jurnaliști cu care se poate purta un dialog coerent, bazat pe fapte, nu pe zvonuri și păreri. În general presa, chiar dacă discută cu noi, ulterior nu prezintă și punctul nostru de vedere, deci practic se ajunge mereu la monolog (sau la un dialog despre noi la care participă doar alții, cum a fost și azi). Ceea ce este absurd, dacă „sistemul ar lucra pentru noi”, cum ați afirmat, atunci ar fi măcar câteva voci care ar spune și varianta noastră, ceea ce nu este cazul.
Indiferent de părerea personală a lui Bogdan Comaroni, a dvs sau a altor jurnaliști, indiferent dacă sunteți de acord sau nu cu opțiunile de viață ale cursanților MISA, dacă vorbim de jurnalism obiectiv și de fapte, afirmațiile lui Bogdan Comaroni din emisiunea de azi au fost în mare majoritate minciuni, în cazul cel mai bun exagerări și distorsionări. Practic toată narațiunea despre MISA s-a construit în mass-media pe declarațiile câtorva persoane, cam aceleași de fiecare dată, după care presa fabulează și fiecare astfel de invenție și de exagerare devine un argument pentru următorii care scriu pe tema asta șamd. Afirmații de genul celor că se nasc nenumărați copii în ashramuri, care după aceea sunt vânduți în străinătate, sau că s-au constituit rețele de cerșetorie etc etc sunt atât de aberante, în condițiile în care nici măcar nu se regăsesc în vreuna dintre declarațiile strânse de parchet în dosarele care l-au vizat pe Gregorian Bivolaru și cursanți MISA (și puteți fi sigur că procurorii s-au străduit să obțină declarații cât mai incriminatoare, de la cât mai multă lume), încât este evident că Bogdan Comaroni (și alții) nu sunt doar neinformați, sau eventual induși în eroare de jumătăți de adevăr, ci pur și simplu inventează lucruri care nu există, ca să oripileze opinia publică. Dacă le inventează din proprie inițiativă, sau sunt alte interese care vor să îl discrediteze pe Gregorian Bivolaru și să distrugă MISA, asta e altă discuție.
Vă atașăm comunicatul de presă cu privire la situația din Franța, de asemenea un link la un articol despre faptul că niciuna dintre persoanele ”eliberate” de poliția franceză (care de altfel le-a dus la secție pe ”victimele traficului de persoane” în cătușe) nu a dat declarații poliției. Ceea ce totuși ar trebui să dea de gândit. Avocații francezi au dat deja interviuri presei franceze pe subiectul ”victimelor” găsite la respectivele descinderi, care nu s-au considerat deloc victime sau exploatate sau altceva, dar până în acest moment niciun ziar nu a preluat aceste declarații. Avocații vor transmite în curând și un comunicat de presă, pe care îl vom trimite și presei din România, rămâne de văzut dacă va fi preluat și cum va fi distorsionat.”