Departamentul de Stat al SUA, dominat de oamenii lui Soros, alocă milioane de dolari pentru a controla presa europeană și a folosi jurnalismul de «investigație» împotriva rivalilor și inamicilor săi geopolitici

Departamentul de Stat al SUA, dominat de oamenii lui Soros, alocă milioane de dolari pentru a controla presa europeană și a folosi, prin intermediul unui ONG, jurnaliști de «investigație» din întreaga lume împotriva rivalilor și inamicilor săi geopolitici, arată, într-o analiză, cunoscutul blogger cu pseodonimul Eugyppius, de pe Substack. Oferim mai jos traducerea analizei sale:
Este un truism a spune că presa este părtinitoare. Toată lumea o știe. În special, se spune că presa este părtinitoare în favoarea stângii, dar este parțial adevărat. De fapt, presa promovează o linie politică specifică, mai puțin un stângism nediferențiat cât liberalismul progresist. 
Este uimitor cum o serie amplă de publicații diverse, din diferite regiuni și țări, pot transmite mesaje aproape identice cu privire la un număr atât de cuprinzător de probleme. De asemenea, mi se pare ciudat modul cum reușesc să-și schimbe direcția consecutiv – la câteva ore una după cealălaltă – atât de des.
Cum se menține această disciplină într-un sistem descentralizat, în sute de publicații diferite care pretind independență editorială? Cum se mențin pe aceeași linie mari publicații de stat precum Deutsche Welle, Norddeutscher Rundfunk sau Süddeutsche Zeitung? Regimurile comuniste precum Republica Democrată Germană aveau relativ puține instituții de presă, controlate direct de agenți de stat sau de partid. Coordonarea lor nu era defel un secret. Pe de altă parte, democrațiile liberale occidentale au sisteme media mult mai complexe, dar, în ciuda acestui fapt, gestionează cantități mari de informații manipulate.
De câte ori aduc în discuție acest subiect, oamenii răspund cu aceleași două sau trei explicații, așa că permiteți-mi să le parcurg și să explic de ce sunt incorecte:
„Canalele de presă sunt deținute de două sau trei corporații”: Totuși, trebuie să explicăm integrarea deplină în acest sistem atât a presei publice, cât și a celei de stat. Mi se pare uimitor faptul că mass-media de stat germană (care nu are aspirații la independența editorială) și mass-media publică germană (care este finanțată separat prin taxe obligatorii de licență tocmai pentru a-i asigura independența) ajung să aibă mai mult sau mai puțin același unghi de interpretare asupra unei varietăți de probleme.
„Jurnaliștii sunt profesioniști cu rețele puternice care se copiază și se urmăresc unii pe ceilalți”: Dar fenomenul la care asistăm depășește un simplu comportament de turmă. Este un comportament de turmă orientat mereu în aceeași direcție specifică, prezentând întotdeauna aceleași argumente, discutând aceleași teme și minimalizând întotdeauna aceleași lucruri.
„Jurnaliștii sunt un grup de profesioniști urbani care exprimă opinii tipice grupului lor profesional”: Sigur, chiar și eu am spus asta și, deși argumentul lămureste multe, el nu poate explica complexitatea fenomenului la care asistăm. Să ne gândim la modul în care ziare dominante de diferite propensiuni ideologice depun eforturi împreună pentru a bloca părți opuse din cadrul ferestrei Overton și a limita discursul. De exemplu, ziarele de centru-stânga exprimă uneori indignare cu privire la politica externă liberală progresistă, dar cer, în același timp, o politică internă liberală și mai progresistă. La rândul lor, ziarele de centru-dreapta exprimă adesea scepticism față de politicile liberale progresiste de pe plan intern, dar insistă și mai mult asupra unei politici externe liberale progresiste. În acest fel, canale diferite de mass-media se străduiesc împreună precum un sistem să sprijine același program politic, creând, în același timp, iluzia unor opinii diferite.
Desigur, spunând că fenomenul existenței ideilor similare în presa liberală este o problemă care trebuie înțeleasă, nu spun că este un mister. Mass-media din Occident este inundată de bani și influență din afară. Pe lângă farsa referitoare la existența presei publice (însemnând intervenția directă a guvernului pe piața media), o mulțime de organizații non-profit, organizații non-guvernamentale, instituții academice etc. se amestecă urmărind mereu aceleași scopuri.
Ajungem la punctul principal al acestei postări, reprezentat de acest raport de investigație uimitor despre un ONG numit Proiect de Investigații privind Crima Organizată și Corupția (OCCRP). OCCRP a fost înființată în 2008 de un om excentric pe nume Drew Sullivan, cu scopul inițial de a coordona rapoarte de investigație privind corupția din Balcani în urma războiului din Bosnia. De atunci, OCCRP a devenit ceea ce Sullivan a descris a fi „cea mai mare organizație de investigații de pe planetă”, publicând materiale senzaționale bazate frecvent pe scurgeri misterioase de date; „Dosarele Panama” și „Secretele Suisse” sunt doar două dintre numeroasele lor realizări. OCCRP are un buget anual de 20 de milioane de euro și un personal compus din 200 de persoane. Ziare majore, de la Der Spiegel și Süddeutsche Zeitung din Germania, la New York Times și Washington Post din Statele Unite, sunt membri sau parteneri ai OCCRP.
De mult timp circulă zvonuri că nu e nimic în regulă cu acest proiect de investigații.

Dar, până de curând, mulți dintre colaboratorii acestui proiect nu au știut nimic despre legăturile extinse ale acestuia cu guvernul Statelor Unite. Numai în 2023, SUA au contribuit cu 12 milioane de dolari pentru finanțarea operațiunilor OCCRP. Finanțarea vine de la Departamentul de Stat al SUA, prin intermediul Bureau of International Narcotics and Law Enforcement Affairs. Chipurile, întrucăt acesta din urmă „nu are nicio competență în activități media” (probabil pentru că nu dă bine ca un departament american de aplicare a legii să finanțeze o operațiune internațională de investigații), Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare la nivel Internațional (USAID) apare implicată în această operațiune și o gestionează. Pe această cale, Statele Unite își mențin dreptul de veto asupra persoanelor numite în poziții cheie în cadrul OCCRP și, totodată, oferă OCCRP fonduri care să fie utilizate numai pentru investigațiile care vizează anumite țări, cum ar fi Rusia și Venezuela.
Din raportul de investigație de mai sus:
OCCRP a confirmat majoritatea informațiilor prezentate… în această investigație, dar… respinge importanța acestora, susținând că guvernul SUA nu are nicio influență asupra alegerii sau conținutului articolelor… „De la început, ne-am asigurat că subvențiile guvernamentale vor asigura o barieră impenetrabilă care să protejeze jurnalismul din cadrul OCCRP”, au scris membrii consiliului de administrație al ONG-ului, într-un răspuns la întrebările noastre…
Strategia Washingtonului este mai subtilă. Șeful unei instituții de presă din America de Sud care a colaborat cu OCCRP a spus că „criticii OCCRP care repetă acuza lui Putin potrivit căruia organizația de știri primește ordine de la SUA nu au dreptate” și „înțeleg greșit natura soft power”. OCCRP „este o armată de «mâini curate» care fac investigații în afara SUA”, a adăugat el. „Este util să fie investigați presupuși aliați și inamici. Face ca SUA să apară o țară virtuoasă și îi permite să stabilească agenda despre ce este definit drept corupție.”
Spre deosebire de ceea ce crede consiliul de administrație al OCCRP, nu cred că este vreodată posibilă independența editorială față de cel mai mare finanțator al cuiva. După cum am spus mai sus, mass-media publică din Germania – în ciuda independenței nu numai editoriale, dar și financiare oficiale față de guvern – a devenit practic imposibil de distins față de mass-media de stat. Important este mitul independenței, care permite presei publice să pretindă că este critic obiectiv al politicii guvernamentale, susținând, în același timp, această politică la fiecare pas.
OCCRP nu a negat niciodată că primește finanțare din partea Statelor Unite, dar a ascuns timp de mulți ani amploarea și natura dependenței lor de un departament de aplicare a legii din SUA. Norddeutscher Rundfunk (NDR), un radiodifuzor public german care a fost membru al OCCRP, și-a dat seama pentru prima dată în februarie 2023 că situația nu este în regulă. La acea vreme, OCCRP era luat în considerare pentru un Premiu Nobel pentru Pace, iar reporterii NDR au intervievat angajații USAID cu privire la rolul lor în finanțarea ONG-ului: 
Mândri că au finanțat un ONG jurnalistic care devenise un potențial câștigător al premiului Nobel, [angajații USAID] intervievați au vorbit foarte deschis, aparent fără să-și dea seama cât de revelatoare sunt informațiile oferite de ei. Printre acestea este faptul că guvernul SUA are drept de veto asupra numirii membrilor din „personalul cheie” al OCCRP și că finanțarea care a permis înființarea ONG-ului provine în secret de la Biroului Internațional pentru Combaterea traficului de Droguri și Aplicarea Legii (INL) din cadrul Departamentului de Stat al SUA.
NDR, în ciuda cooperării lor mult timp cu acest ONG, a fost atât de surprinsă de aceste dezvăluiri încât, în cele din urmă, au întrerupt legăturile cu OCCRP. Nu erau singuri în ignoranța lor: reporterii noștri de investigație au întrebat 22 de membri și parteneri diferiți ai OCCRP dacă sunt conștienți de legăturile extinse ale acestuia cu guvernul SUA; niciunul dintre aceștia nu cunoștea despre aceste legături.
Jurnaliștii de la NDR au inițiat raportul de investigație despre care scriu acum, implicând ulterior reporteri suplimentari de la Mediapart (Franța), Drop Site News (Statele Unite), Il Fatto Quotidiano (Italia) și Reporters United (Grecia). De îndată ce directorul OCCRP, Drew Sullivan, a aflat despre proiectul lor, a început să riposteze:
Pe 4 și 5 octombrie 2023, Sullivan a trimis trei e-mailuri jurnaliștilor OCCRP, în care îi sfătuia să „nu vorbească” cu [jurnaliștii de investigație de la] NDR, [John] Goetz și [Armin] Ghassim. „Este ca și cum ai vorbi cu RT – afirmațiile tale pot fi distorsionate”, a avertizat Sullivan, comparând postul de televiziune german cu postul TV de propagandă al Kremlinului (fostul Russia Today)…
Totodată, în aceleași e-mailuri adresate reporterilor OCCRP, Sullivan a afirmat în mod inexact, fără a prezenta nici cea mai mică dovadă, că Goetz a fost descris de serviciile secrete germane drept un „agent al Rusiei”.
Până în octombrie, Sullivan a reușit, printr-un amestec de acuzații, amenințări cu acțiuni în justiție și alte metode, să determine NDR să-și cenzureze propriul raport pe acest subiect și să se retragă complet din proiectul de investigație. Abia săptămâna trecută și-au publicat rezumatul constatărilor din investigația lor, cu mult timp după ce Mediapart a publicat raportul semnalat mai sus.
De ani de zile, Departamentul de Stat al SUA a finanțat și coordonat în secret OCCRP, un consorțiu masiv în domeniul jurnalismului care direcționează energiile presei din întreaga lume împotriva rivalilor și inamicilor geopolitici ai Americii. Figura dominantă în OCCRP este un bărbat misterios pe nume Drew Sullivan, a cărui influență extinsă asupra mass-mediei occidentale este suficient de puternică încât să determine un radiodifuzor public german de top să renunțe la a mai investiga un subiect neagreat de acesta. Acest personaj poate să trimită e-mailuri către sute de jurnaliști de top din întreaga lume cu instrucțiuni specifice despre cum ar trebui să răspundă la întrebări. Iar acesta este doar un ONG între nenumărate altele – un nod într-un sistem masiv, incredibil de complex, care face eforturi pentru a controla mass-media occidentală.

sursă: activenews.ro