De ce este rata natalității la pământ în România?

Postat de pe 4 noiembrie 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

Invitată specială în cadrul celei mai recente ediții a emisiunii „Dincolo de propagandă”, prezentată de Andrei Gușă la Radio Gold FM, Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre mesajul anti-natalitate ce a pornit de la cunoscuta artistă Delia și a prins amploare în ultimele săptămâni.

În România, noul trend este propaganda anti-natalitate, totul pornind de la declarațiile scandaloase ale Deliei. Andrei Gușă este de părere că fiecare om este liber să facă ceea ce vrea cu viața sa, însă „atunci când ești un artist care are mulți urmăritori, ar trebui să ai grijă ce spui, pentru că poți influența”, spune el. Cu un mesaj similar a venit și Carmen Grebenișan, influencer cu sute de mii de urmăritori pe platforma Instagram.

Adriana Bahmuțeanu are o părere complet diferită și declară: „scăderea natalității în România este cauzată de condițiile economice în care am trăit în ultimii 50-60 de ani. Pe timpul comunismului, când au fost interzise avorturile, au venit pe lume așa-zișii decreței care au trăit niște vieți destul de nefericite, cu mame care nu i-au iubit și nu i-au dorit. Iar traumele acestea se transmit”. La toate aceste condiții vitrege de trai se adaugă și depresia poporului român din cauza clasei politice, după cum spune Adriana Bahmuțeanu: „Oamenii și-au dat seama că politicienii nu-i reprezintă și că România nu o să ajungă la nivelul țărilor europene. Românii nu-și doresc copii pentru că se tem că nu au cu ce să-i crească!”.

Dacă politicienii le-ar garanta cetățenilor de rând niște condiții bune de trai și speranța unui viitor mai bun, s-ar schimba mentalitatea aceasta de-a dreptul dezolantă a românilor. Adriana Bahmuțeanu este de părere că guvernanții care nu au familii și nu au copii își pierd din credibilitate, tocmai pentru că nu știu ce înseamnă sacrificiul și nu sunt în stare să facă tot ce le stă în putere să ofere țării și copiilor care reprezintă viitorul tot ceea ce au nevoie, tot ceea ce este mai bun și un trai prosper. „Societatea românească trebuie reformată din temelii!”, concluzionează Adriana Bahmuțeanu.

Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background