Cum alegi buchetul potrivit pentru o aniversare?

Postat de pe 30 septembrie 2021

Dacă știi, cât de cât, care sunt preferințele persoanei aniversate, atunci ești gata să alegi cadoul perfect. Pentru că Baiatul cu flori te va ajuta să oferi buchetul de flori cel mai frumos pentru cei dragi.

De ce să ții cont când alegi buchetul de flori pentru o aniversare

Știm cu toții că un cadou reflectă foarte bine relația pe care o ai cu cel/cea aniversat(ă). Reflectă, pe de o parte, preferințele tale în alegerea unui cadou pe care îl consideri frumos, și, pe de altă parte, gusturile și preferințele sărbătoritei/sărbătoritului. În cazul unui buchet de flori, ar trebui să știi ce fel de flori îi plac persoanei căreia îi vei face acest cadou, ce culori, ce stil îi fac o deosebită plăcere.

Ca să-ți faci o idee în acest sens, poți răsfoi catalogul care prezintă buchete de flori din cele mai variate.

Ținând cont că e vorba de o aniversare, e bine să restrângi selecția de buchete la cele care se potrivesc cel mai bine preferințelor sărbătoritei. În felul acesta, vei onora felul ei de a fi și-i vei aprecia stilul, indirect, cu ajutorul unui buchet de flori potrivit.

Un buchet de flori adaptat ocaziei

Știm deja că ocazia cu care vrei să oferi flori este o aniversare. Dacă vrei, poți adăuga un plus de personalizare cadoului, luând în considerare anotimpul, florile de sezon și farmecul lor. De exemplu, Băiatul cu flori îți recomandă, pentru perioada în curs, această selecție de buchete de flori de toamna.

Vei vedea că predomină florile de sezon, cum ar fi crizantemele și gerbera. De asemenea, buchetele aduc în prim-plan culori solare, calde, dintr-un anotimp cu lumină blândă și culori mai puternice, ale florilor care-și spun povestea pe timp de toamnă.  

Pentru un plus de inspirație, te poți orienta și în funcție de specificul fiecărui buchet de flori, așa cum apare el din denumire: Buchet Elegant de Toamnă, Aranjament Floral Emoție de Toamnă, Aranjament Floral Magie de Toamnă, Buchet de Toamnă Culorile Toamnei, Aranjament Floral Hopelessly Devoted, Buchet Puritate, etc.

Alege buchetul de flori potrivit pentru aniversare, în câțiva pași simpli

Oferind flori, nu vei da niciodată greș. Cu condiția să alegi buchetul potrivit, urmând pașii:

  • Cărei persoane îi vei face cadoul (e o persoană apropiată, căreia îi cunoși bine gusturile, sau o simplă cunoștință?)
  •  Vei face un cadou 100% personalizat (un buchet de flori în funcție de preferințele sărbătoritei)? Sau te vei rezuma la un cadou care marchează o simplă atenție pentru persoana aniversată?
  • Ce tip de flori vei oferi (flori potrivite sezonului, sau florile preferate ale sărbătoritei? Dacă nu știi preferințele acesteia, e mai bine să alegi flori de sezon.)
  •  Ce culori predominante vei alege pentru buchetul de flori (culori calde, culori puternice, culori de sezon, culoarea/culorile preferate ale sărbătoritei.)
  • Ce stil vei dori pentru buchetul de flori pe care îl oferi cadou (un buchet simplu, fără ornamente; un aranjament floral decorativ; un buchet mai elaborat; un buchet vesel, cu elemente cât mai variate; etc.)
  • Ce buget ești dispus să aloci pentru buchetul de flori (vei găsi pe site-ul Băiatului cu flori opțiunea de flitrare în funcție de preț.)
  • Ce idee generală de cadou ai, pentru aniversarea respectivă (un buchet de flori simplu sau însoțit de un mesaj, un buchet de flori și o cutie de bomboane, un buchet de flori și o sticlă de șampanie.)

Îndată ce ai urmat pașii de mai sus, poți plasa comanda și buchetul va fi alcătuit potrivit alegerii exprimate. Flori proaspete și frumoase, gata să fie expediate la destinatar și să-i bucure ziua.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background