Cui aparține suveranitatea în Europa? – Adrian Severin

Postat de pe 7 aprilie 2022

Autor: Adrian Lambru

Fostul politician Adrian Severin a declarat în cadrul emisiunii “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Gold FM că: „Uniunea Europeană este un conglomerat de state-națiune care nu și-au cedat suveranitatea, doar au delegat exercițiul unei anumite părți a suveranității pentru ca acesta să fie exercitat în beneficiul comun al tuturor statelor membre”.

Adrian Severin aduce în discuție eroarea creată în jurul noțiunii de suveranitate națională în cazul unei țări membră a Uniunii Europene (UE): „Ceea ce se întâmplă în prezent este trecerea de la o uniune de state-națiune către un imperiu. State precum România sau Ungaria sunt periferia acestui imperiu, iar alte țări reprezintă nucleul imperial dur, valoros și central”.

Fostul politician este de părere că acest nucleu al Uniunii și-ar urmări propriile interese, ignorând nevoile, obiectivele și cerințele celorlalte state și eliminându-i o parte din suveranitatea națională. În acest caz, ultimele alegeri electorale din Ungaria și Serbia, în care au învins politicieni ce se împotrivesc curentului european, ar fi văzute cu ochi răi de la Bruxelles.

„Conducerea slabisimă a Uniunii Europene vine acum și se pronunță împotriva poporului maghiar pentru alegerea făcută” – spune Adrian Severin. „UE a anunțat că va urma să penalizeze Ungaria prin impunerea Guvernului de la Budapesta să urmeze o cale pe care poporul nu o dorește. Aceștia nu se mai pot numi lideri ai Uniunii Europene, asta se numește imperialism. Este un atac la securitatea națională. Dacă majoritatea ungurilor au ales această opțiune, intereseul lor trebuie urmat, integrat și respectat, nu penalizat”.

Comisia Europeană începe procedura de suspendare a fondurilor UE pentru Ungaria, acuzată de încălcarea statului de drept, a anunțat, marți, la Strasbourg, în Parlamentul European, președinta CE, Ursula von der Leyen.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background