Critici dure la ONU față de acțiunile SUA în Venezuela. Franța se aliniază Rusiei în condamnarea capturării lui Maduro
Postat de Gold FM Radio pe 6 ianuarie 2026
Acțiunile Statelor Unite în Venezuela au fost dur criticate în cadrul unei ședințe a Consiliului de Securitate al ONU, nu doar de Rusia, ci și de China, Franța și Danemarca. Mai multe state au avertizat că operațiunea americană împotriva regimului de la Caracas reprezintă o încălcare gravă a suveranității și a dreptului internațional, relatează The Telegraph.
Delegația Chinei a cerut eliberarea imediată a președintelui venezuelean Nicolas Maduro, subliniind că „nicio referire la lupta împotriva traficului de droguri nu poate justifica încălcarea suveranității și a fundamentelor dreptului internațional”. Beijingul a insistat că astfel de acțiuni subminează ordinea internațională bazată pe reguli.
Franța a adoptat o poziție similară. Președintele Emmanuel Macron salutase inițial operațiunea SUA, afirmând că venezuelenii „nu pot decât să se bucure”, însă luni a revenit asupra poziției sale, precizând într-un comunicat că „nu a susținut și nu a aprobat” intervenția militară americană.
Reprezentantul Franței la ONU a avertizat că orice încălcare a dreptului internațional de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate – printre care se numără și Statele Unite – subminează „însăși fundația ordinii internaționale”.
„Operațiunea militară care a dus la capturarea lui Maduro contravine principiului soluționării pașnice a disputelor și principiului neutilizării forței”, a declarat Jay Dharmadhikari, ambasador adjunct al Franței la ONU.
Rusia de asemenea membri permanenți ai Consiliului de Securitate, au cerut ca organismul ONU să se unească în respingerea revenirii Statelor Unite la o „eră a lipsei de lege”. Nicolas Maduro, asemenea predecesorului său, a construit relații strânse cu Rusia, în timp ce China a devenit principala destinație pentru exporturile de petrol venezuelean.
„Nu putem permite Statelor Unite să se proclame un fel de judecător suprem, care își arogă singur dreptul de a invada orice țară, de a eticheta vinovați, de a pronunța și aplica pedepse, ignorând dreptul internațional, suveranitatea și principiul neintervenției”, a declarat ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia.
Ambasadorul Venezuelei la ONU a cerut Consiliului de Securitate să solicite Washingtonului eliberarea imediată a lui Maduro și a soției sale.
„Dacă răpirea unui șef de stat, bombardarea unei țări suverane și amenințarea deschisă cu noi acțiuni armate sunt tolerate sau minimalizate, mesajul transmis lumii este devastator: legea devine opțională, iar forța este adevăratul arbitru al relațiilor internaționale”, a declarat Samuel Moncada, ambasadorul Venezuelei.
El a avertizat că alte state nu își pot permite să ignore situația.
„Acceptarea unei asemenea logici ar deschide calea către o lume profund instabilă”.
De cealaltă parte, trimisul SUA la ONU, Mike Waltz, a apărat operațiunea din Venezuela, descriind-o drept o acțiune justificată și „chirurgicală de aplicare a legii”, criticând Consiliul pentru faptul că îl tratează pe Maduro la fel ca pe un lider ales democratic.
„Dacă Națiunile Unite conferă legitimitate unui narco-terorist ilegitim, oferindu-i același statut ca unui președinte sau șef de stat ales democratic, atunci ce fel de organizație este aceasta?”, a spus Waltz, fost consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump.
Danemarca, aflată într-un conflict diplomatic cu Donald Trump din cauza declarațiilor repetate privind preluarea Groenlandei, a folosit reuniunea pentru a-și reafirma poziția, subliniind că „inviolabilitatea frontierelor nu este negociabilă”.
Ambasadoarea Danemarcei la ONU, Christina Markus Lassen, și-a exprimat de asemenea sprijin pentru suveranitatea Venezuelei, afirmând că „niciun stat nu ar trebui să încerce să influențeze rezultatele politice din Venezuela prin amenințarea cu forța sau prin alte mijloace incompatibile cu dreptul internațional”.
Secretarul general al ONU, Antanio Guterres, a declarat într-un comunicat că este „profund îngrijorat de faptul că regulile dreptului internațional nu au fost respectate în legătură cu acțiunea militară din 3 ianuarie”.
El a avertizat că această acțiune „gravă” a Statelor Unite ar putea crea un precedent periculos pentru modul în care vor evolua relațiile internaționale în viitor.
sursă: ziua.md