„Corectitudinea politică a acaparat Oscarurile” – Marius Ghilezan

Postat de pe 28 martie 2022

Autor: Vali Andronescu

Jurnalistul Marius Ghilezan a declarat în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n Căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, faptul că: „Ce putem înțelege din aceste premii Oscar este că moda s-a schimbat față de anii precedenți”.

A 94-a aniversare a Premiilor Oscar a adus surprize în lumea cinematografiei. Filmul „CODA” a câștigat titlul de cel mai bun film al galei. Regizat de Sian Header, „Child of Deaf Adults” („Copilul Adulților Surzi”) a luat fața filmelor „Belfast”, „Don’t Look Up”, „Drive My Car”, și „Dune”, pe care criticii le-ar fi văzut favorite.

Momentul care a marcat gala a fost clipa în care Chris Rock a glumit pe seama soției lui Will Smith. Actorul l-a lovit, ulterior, pe Rock în direct, în fața a milioane de telespectatori.

Ghilezan a spus despre Oscarul de anul acesta că „acest Univers mimetic al progresismului a ajuns la culmile expunerii”. Jurnalistul a mai adăugat că „noua corectitudine politică privind ideologia neomarxistă se impune plenar prin aceste premii”.

Scenariile ar fi la fel, potrivit lui Ghilezan, „tot timpul trebuie să apară o persoană homosexuală, o persoană cu dizabilități, un om de culoare și tipicul merge în trend”.

Jurnalistul a transmis că ar fi o modă impusă de ideologie. „Asta e marea dezbatere pe care trebuie s-o facem în societate sau așa vor finațatorii”.

Ce spune Ghilezan despre anonimitatea câștigătorilor?

„Dacă au reușit să-l aducă pe Zelenksi la o notorietate de peste 80% în țările mari ale lumii, pot să le aducă și pe aceste fete – Jane Campion, Jessica Chastain și așa mai departe”, a spus jurnalistul.

Dar ce ar fi dezonorant pentru Oscar, după cum spune Ghilezan, este faptul că „lipsesc premiile pentru Belfast, pentru Don’t Look Up, pentru King Richard și pentru Nightmare”.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background