Comaroni: Operațiunea “mobilizarea” indică în plus faptul că românii sunt programați să trăiască sub amenințări și teroare. Plus manipulare și dezbinare!
Postat de Gold FM Radio pe 15 octombrie 2025
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a vorbit despre mobilizarea rezerviștilor, în mod intempestiv și fără a le verifica starea de sănătate, Operațiune ce stârnește panica, mai ales după declarațiile aiuritoare ale șefului Armatei Române.
Teoria jurnalistului Bogdan Comaroni este că ordinul de mobilizare trimis în cazul lui Cozmin Gușă este profund ilegal și reprezintă un mare abuz, ca răspuns la criticile întemeiate ale geopoliticianului la adresa șefilor armatei. Conform legislației în vigoare, Cozmin Gușă nu mai este „rezervist”, ci intră în categoria cadrelor militare „în retragere”, odată cu împlinirea vârstei de 55 de ani. Mai mult decât atât, MApN și cei care au emis ordinul sunt pasibili de a fi dați în judecată, întrucât au provocat daune de imagine și de altă natură persoanelor pe care le-au chemat la antrenamente, deși sunt trecute de vârsta maximă legală, cum este și cazul lui Cozmin Gușă, considerat de unii, în mod total eronat, dezertor. Reintroducerea armatei voluntare de către guvernul Bolojan este o capcană întinsă populației, pentru că, potrivit explicațiilor lui Bogdan Comaroni, odată înscris ca voluntar în armată, contra unor avantaje și unei remunerații consistente, te obligi să te supui mobilizărilor ulterioare, trecându-se de la statutul anterior de „rezervist voluntar” la rezervist ce poate fi oricând convocat. Pe șest, a trecut prin CSAT o lege prin care se reintroduce serviciul militar pe bază de voluntariat, dar în urma acestui program de pregătire devii rezervist deplin, cu obligațiile implicate de acest statut.
Bogdan Comaroni a mai explicat și că devine din ce în ce mai limpede că, în România, societatea trăiește sub o panică și o temere constantă, provocate prin știri alarmiste despre fenomene meteo extreme ori prin anunțuri propagandistice de mobilizare la război și prin alte mijloace de inginerie socială. Prima regulă a acestei dezinformări și manipulări în masă este dezbinarea societății. Pentru întreținerea acestei panici colective, e nevoie ca focul acestei mari dezinformări și frici perpetue să fie alimentat constant cu și mai multe alarme (false de cele mai multe ori), peste care se suprapun măsurile de austeritate care să țină pătura societală de jos în condiții precare și sărăcie. Cât timp atenția societății este distrasă, se dau mari jafuri în bugetul de stat, Statul Paralel își face de cap, serviciile și lumea interlopă conlucrează în vederea devalizării statului. Mai recent, marea operațiune, mascată de știrile false despre ciclonul Barbara ori alte evenimente grave, este legată de achizițiile și tranzitul de armament. La ordin din afară, s-a creat această diversiune a mobilizării rezerviștilor pentru a se permite niște manevre subterane mascate ale armatei, a explicat Bogdan Comaroni. Ulterior, prin această operațiune și „recensământul” realizat prin intermediul ei, se vor justifica achizițiile de armament, investițiile în apărare și alinierea României la politica europeană de înarmare și pregătire de război. Politicienii tac în fața acestor operațiuni complexe, pentru că și ei, la rândul lor, ascultă de stăpânii diverși care comandă în România și nu vor să le strice acțiunile, în speranța că vor rămâne la putere. Nici suveraniștii, cu excepția Dianei Șoșoacă, nu au reacționat până acum, pentru că și ei, la rândul lor, sunt înregimentați.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.