Comaroni despre jefuirea programată a resurselor RO, operată de asasinii economici internaționali, modul în care BIG PHARMA ne îmbolnăvește statistic

Postat de pe 1 octombrie 2025

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a vorbit despre pierderea influenței statului român la Fondul Proprietatea, ce are în portofoliu participații în companii strategice ale României și este controlat acum de entități externe, respectiv despre modul prin care BIG PHARMA acționează pentru îmbolnăvirea statistică a populației, cu exemplul celor 100 de milioane de americani declarați hipertensivi.

Marile familii occidentale, reprezentate mai ales de Rothschilds și de Rockefellers sunt interesați să achiziționeze masiv minereuri și minerale. Familia Rothschild este cea care deține și Franklin Templeton, care a cumpărat o mare parte din datoriile Ucrainei, dar are legături inclusiv cu Fondul Proprietatea din România. Scopul ascuns al acestei mari familii este să pună mâna pe solurile și, mai ales, subsolurile Ucrainei, bogate în resurse. După ce s-a pus accent pe aur, petrol, cupru și uraniu, acum cele mai căutate și importante resurse sunt metalele rare, pentru că ele stau la baza componentelor pieselor destinate captării și stocării energiei: baterii, panouri solare, și alte tehnologii. Giganții tehnologiei, în frunte cu Peter Thiel, s-au organizat într-un gigantic concern BigTech care urmărește construcția a 17 centrale nucleare în Texas și, ulterior, extinderea acestora la nivel global, pentru că tehnologia Inteligenței Artificiale, din ce în ce mai răspândită în toate domeniile, și dezvoltarea acesteia are nevoie de o uriașă alimentare cu energie.

Interesul pentru România se observă din marea lovitură dată Fondului Proprietatea, care și-a schimbat, de ieri, administrația. Se urmărește preluarea și exploatarea resurselor României, atât de necesare planului tehnologic demarat de giganții BigTech. Se va pune accent în viitorul apropiat pe inovarea mijloacelor de stocare a energiei, cu ajutorul acestor resurse. La fel ca în scenariile filmelor Matrix, marii bogați ai lumii și cei care coordonează BigTech urmăresc să-și încarce conștiința în cloud-uri și să poată trăi veșnic prin acest transfer în lumea digitală. Pentru a-și îndeplini scopurile de tip transumanist, au în plan să construiască baterii indestructibile și care au capacitatea de a se auto-alimenta.

BIG PHARMA ne îmbolnăvește statistic!

În America, a început un proces prin care se schimbă valorile normale ale tensiunii arteriale, colesterolului și glicemiei, fiind cu mult scăzuți parametrii pe care îi cunoșteam până acum și cu care eram obișnuiți. Dacă în trecut era normală o tensiune arterială de 140/90 mmHg, astăzi Asociația Americana a Inimii (American Heart Association – AHA), cel mai puternic institut din SUA pentru reglementări medicale în domeniul cardiac a publicat noile limite ale tensiunii arteriale care sunt considerate sănătoase, scăzând drastic aceste limite și făcând peste noapte ca aproximativ 100 de milioane de americani de toate vârstele să fie declarați ca hipertensivi. Hipertensiunea începe acum de la 120-129 / 80 mmHg.

https://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/big-pharma-nu-se-mai-satura-noile-reglementari-privind-hipertensiunea-arteriala-transforma-peste-noapte-un-miliard-de-oameni-sanatosi-in-bolnavi-cronici-pe-pastile-1590291

Conform noilor valori, atât ale tensiunii arteriale, cât și ale colesterolului ori glicemiei, milioane de oameni vor deveni bolnavi cronici, deci dependenți de tratamentele pe viață create și administrate de BigPharma. Efectele adverse vor fi grave, afectând inclusiv ficatul și tractul digestiv și, deci, agravând o problemă medicală fabricată prin scăderea limitelor hipertensiunii arteriale. Se vor înregistra efecte inclusiv asupra fertilității, îndeplinind un alt deziderat al ocultei mondiale, acela de a reduce populația lumii.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background