Caracatița din spatele primarului Florin Mitroi, cel care l-a bătut pe șeful Poliției locale din Constanța

Postat de pe 15 aprilie 2024

Înregistrări incredibile din biroul viceprimarului din comuna Valu lui Traian, județul Constanța, în care primarul PNL Florin Mitroi îl agresează pe șeful Poliției Locale.

Un primar PNL l-a bătut pe şeful Poliţiei Locale

Jurnaliștii de la Rise Project spun că incidentul s-a întâmplat pe 3 februarie 2022, în biroul viceprimarului Iulia Iurea.

Un primar PNL l-a bătut pe șeful poliției locale

S-a întâmplat pe 3 februarie, ora 12:30, în comuna Valu lui Traian din județul Constanța, transmite Rise Project.

Agresorul se numește Florin Mitroi și este edilul localității de 20 de ani.

Cel lovit și scuipat în mod repetat, de către primarul Mitroi, este Ianis Fulina, șeful poliției locale.

Jurnaliștii i-au contactat pe oficialii primăriei, primarul și viceprimarul. Aceştia nu au dorit să comenteze incidentul.

Florin Mitroi, adevărul din spatele mitului.

Ați citit basmul scris de Hans Christian Andersen, ”Hainele cele noi ale împăratului”? Probabil că da, toți l-am parcurs în copilărie.

Este vorba despre acel împărat pe care niște pehlivani îl păcălesc că-i vor crea straie minunate, pe care doar proștii nu le vor putea vedea. În final, împăratul ajunge să se plimbe gol prin mulțime, în uralele poporului, care laudă noile straie, inexistente în realitate.

Citind basmul, m-am dus cu gândul la Florin Mitroi. Nu, nu manelistul, ci primarul din comuna Valu lui Traian. Comuna, da? Valu nu e nici metropolă, nici orășel, e doar o comună, care nu iese în evidență cu mare lucru, dacă vrem să fim realiști.

De câteva zile, îl văd pe Florin Mitroi, în dialog cu diverși pehlivani, care nu contenesc să-i spună cât e de frumos, cât e de priceput, cât e de dorit de popor la șefia Consiliului Județean, etc.

În realitate, aș putea paria liniștit că dacă luăm 10 oameni la întâmplare din județul Constanța, nu vor ști cine e Florin Mitroi. Asta dacă nu cumva se vor duce cu gândul la manelistul cu același nume.

Florin Mitroi este produsul unor jurnaliști care l-au umflat cu pompa atât de mult, încât până și el a căzut pradă acestei legende. Astăzi, îmi propun să merg în spatele mitului și să vă prezint adevărul.

Mitroi, ajuns campion prin blaturi succesive

Primul capitol din legenda lui Mitroi se referă la victoriile din alegeri. Primarul din Valu lui Traian nu contenește să se laude cu faptul că a câștigat alegerile cu scoruri de peste 90 %. Poporul îl iubește și-l votează cu o majoritate care l-ar fi făcut pe Ceaușescu invidios.

Realitatea din spatele acestei legende este de-a dreptul tristă. Florin Mitroi a câștigat alegerile din comuna pe care o păstorește în urma unor blaturi de prost gust.

Să luăm, de exemplu, alegerile din 2016 și 2020. După ce-a trecut inițial prin PSD și PD, Florin Mitroi este de niște ani liberal de seamă. Așa că, în mod normal, candidatul care ar fi trebuit să-i pună probleme în alegeri, ar fi trebuit să fie reprezentantul PSD, nu-i așa?

În 2016, PSD-ul condus de Felix Stroe, fără a fi foarte clar de ce, ia decizia ca la alegerile din comuna Valu lui Traian să meargă pe mâna lui Dumitrache Dragoș-Alexandru, un tânăr care fusese desemnat drept șef al Centrului de Tineret aparținând Primăriei, chiar de Florin Mitroi. Candidatura îi face pe ceilalți pretendenți să se revolte și să conteste public blatul dintre PSD și PNL.

Fără să-și facă vreo campanie electorală, fără să-și exprime public proiectele, candidatul PSD-ului încheie lupta de la Valu lui Traian pe locul al treilea, obținând 372 de voturi. Dezastrul este și mai clar atunci când te uiți la scorul partidului, la Consiliul Local, acolo unde PSD a obținut 623 de voturi. Adică Dumitrache, ca persoană, a fost la 40 % sub scorul partidului, fiind aproape să nu treacă pragul electoral, cu doar 5,7 % din voturile alegătorilor. Vorbim de 2016, un an în care PSD a câștigat și municipiul Constanța și președinția Consiliului Județean. Un an în care PSD era pe val.

Contracandidatul lui Florin Mitroi, tânărul Dragoș Dumitrache

Buuun, sărim încă patru ani și ajungem în 2020. Pe cine credeți că stabilește Felix Stroe să-l desemneze candidat, la funcția de primar, în Valu lui Traian, din partea PSD? Pe același Dumitrache Dragoș Alexandru, semnatarul dezastrului din 2016. Adică, nu doar că timp de patru ani PSD nu a încercat să găsească un candidat bun, pentru a-l învinge pe Mitroi, cum ar fi normal, ba chiar mai mult, i-au oferit în 2020 același contracandidat lipsit de cele mai mici șanse.

Iar dezastrul a fost unul de proporții. În timp ce Mitroi a câștigat cu 90,11 %, un scor cu care se laudă în toate aparițiile televizate, candidatul PSD-ului a obținut un rușinos 3,68 %, cu 239 de voturi din cei 6678 de alegători prezenți la urne. Așa s-a scris istoria falsă a iubitului primar Florin Mitroi, ales cu majoritate zdrobitoare de voturi.

P.S. Analizând declarațiile de avere publicate de tânărul Dumitrache Dragoș Alexandru, vei afla că supraviețuiește din suma de 700-800 de lei lunar, reprezentând indemnizația de consilier local. Din acești bani, PSD-istul notează că-n 2019 a depus în bancă 80.000 de lei, adică salariul lui pe 10 ani. MAI MULT, în declarația depusă în 2022, pentru anul 2021, Dumitrache notează că și-a cumpărat un teren, și-a construit o casă de 110 m2 și a vândut o casă de 80.000 de euro. Așadar, după alegerile din 2020, candidatul PSD-ist s-a îmbogățit brusc, deși nu câștigă, conform propriilor spuse, decât 800 de lei lunar. Frumos, nu? Frumoasă realitatea politică de la Valu lui Traian.

Florin Mitroi devine primar, sărac lipit. 20 de ani mai târziu e obscen de bogat

Când a decis că vrea să devină primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi era un maistru gestionar la Murfatlar, absolvent de liceu și fără posibilități financiare deosebite. În anul în care ajunge primar, firma fanion a familiei înregistrează un profit de 1000 de euro. Doar 1000 de euro. În anul următor 10.000 de euro, iar peste încă un an 5000 de euro. Apoi, pe măsură ce anii petrecuți în funcția de primar au trecut, profitul firmei explodează. Astăzi, la 20 de ani distanță, firma familiei Mitroi înregistrează un profit de 4 – 5 milioane de euro anual. Păi nu e bine să fii primar?

Florin Mitroi, omul simplu, un om din popor așa cum se descrie, locuiește în centrul comunei, pe o proprietate de – țineți-vă bine, 6,5 hectare. O opulență greu de descris, pentru o comună precum e Valu lui Traian, care nu iese în evidență cu nimic.

Conacul primarului Mitroi. Sursă: Vălureni.ro

Familia Mitroi deține hectare întregi de vie, un restaurant imens în comună și lucrează peste 5500 de hectare de teren, în Valu lui Traian. De altfel, la o simplă verificare, afli că firma familiei, Andra International SRL, deține în proprietate peste 1000 de terenuri.

În timp ce familia primarului pare că se revendică drept singurul și cel mai important investitor din zonă, Valu lui Traian s-a menținut o comună care nu a strălucit cu nimic. Și nu o spunem noi, o spun analiștii imobiliari care fug de această zonă.https://www.youtube.com/embed/oSmTFHLb5qI?feature=oembed&enablejsapi=1

Adevărul este că Florin Mitroi, primarul din Valu lui Traian, n-a dovedit mare lucru ca edil al comunei și că realitatea din jurul lui este umflată artificial iar dacă va ajunge președinte al Consiliului Județean PNL va contoriza încă un eșec lamentabil, pentru că instituția aceasta pare o pălărie mult prea mare pentru un primar care n-a reușit să scoată la lumină o comună din marginea Constanței.

Candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța folosește sigla NATO într-o fotografie cu imaginea sa, candidatura, însemnul partidului și un mesaj electoral

Candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța, Florin Mitroi, folosește sigla NATO într-o fotografie cu imaginea sa, mențiunea că este candidat, însemnul partidului și cu un mesaj electoral.

https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fflorin.mitroi.constanta%2Fposts%2Fpfbid05qu5ibqarXRoonkwJPajbjxGW2m2SAYKB1134RawZ4qYqNhUKvxrEmKfZWvevFdZl&show_text=true&width=500

Sigla NATO a fost alăturată semnăturii lui Mitroi și unei poze a acestuia cu mesajul că este nevoie de o ”strategie echilibrată” pentru județul Constanța, în contextul războiului de la graniță. Nevoia de stabilitate și echilibru este retorica electorală principală a liderilor PSD și PNL care justifică astfel alianța electorală, care a stârnit nemulțumiri în rândul ambelor formațiuni politice.

Fotografia a fost publicată pe pagina de Facebook a lui Mitroi în prima duminică din luna aprilie, când este sărbătorită ziua NATO în România. Florin Mitroi nu a răspuns solicitării G4Media de a transmite un punct de vedere.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background