Bogdan Comaroni, detaliile înțelegerilor subterane în triunghiul Putin-Xi-Trump, prognoza despre războiul Israel-Iran
Postat de Gold FM Radio pe 18 iunie 2025
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Bogdan Comaroni a vorbit despre ofensiva discretă a axei geopolitice Rusia-China împotriva deciziilor războinice ale cuplului Trump-Bibi, dacă izolarea diplomatică a Americii va avea consecințe în favoarea păcii, respectiv despre posibilitatea ca Putin să devină mediatorul între Israel și Iran și care vor fi rezultatele și modificările geopolitice.
Declarația lui Xi Jinping, președintele Chinei și liderul BRICS+, care arată că SUA nu mai contează deloc, este foarte gravă, având repercusiuni geopolitice majore. Manifestarea Putin-Xi Jinping împreună este un semn de solidaritate a lor și a BRICS-ului cu Iranul. Războaiele multi-proxy care se poartă acum, concomitent, sunt extrem de bănoase pentru SUA, Rusia, China, dar chiar și pentru Israel, care este un stat foarte influent la nivel global prin coordonarea rețelelor financiare din toată lumea, dar și prin rețeaua extrem de militarizată de care dispune, fiind în mijlocul lumii musulmane în est.
Dacă Bibi Netanyahu nu finalizează operațiunea împotriva Iranului, date fiind și așteptările foarte mari pe care le-a creat în jurul unui viitor atac lansat zilele acestea, el va fi linșat în Israel. Donald Trump și-a trădat echipa care l-a susținut atât de puternic, aruncând visul conducerii prin tehnocrație și știință la gunoi și lansându-se în noi și noi conflicte. Trădând mișcarea MAGA, Trump s-a reîntors la vechea orânduire capitalistă occidentală, care a câștigat în ultimele decenii prin doctrina războiului, care va fi declanșatorul marii resetări.
În noul război proxy amorsat în Orientul Mijlociu, Iranul va prelua rolul Ucrainei, fiind supus constant unor atacuri cu rachete balistice sau cu alte tipuri de armament, într-un show cinic și îngrozitor pus la cale de marile puteri înțelese între ele. Nu se va obiectiva planul anunțat al lui Bibi Netanyahu și Donald Trump de a se declanșa un atac masiv și devastator asupra Iranului, ci se va merge pe un război pe termen lung.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.