Bivolaru coordonează o rețea de prostituție, compusă și folosită inclusiv de personalități politice

Postat de pe 6 decembrie 2023

Comaroni: Guru Bivolaru coordonează demult o rețea de prostituție, compusă sau/și folosită inclusiv de personalități politice. Printre participanții români erau Cioloș, Macovei, Weber, dar azi sunt peste 100 de mii de adepți în lume!

Autor: Oana-Medeea Groza

În ediția de miercuri a emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a abordat subiectul legat de strategia rezultată din arestarea lui Guru-Bivolaru, yoginul violator de minore, după cum este prezentat în știrile presei, arătând ce personaje implicate în jocurile de putere vor fi vizate de scandaluri.

Gregorian Bivolaru este un renumit profesor de yoga și fondatorul Mișcării de Integrare Spirituală (MISA). Căutat de Interpol încă din anul 2016, guru Bivolaru a fost prins și arestat de autoritățile franceze pentru viol și trafic de persoane. Bivolaru a dezvoltat o amplă rețea prin intermediul MISA, organizație înființată sub umbrela spiritualității și a practicii de yoga, dar descoperită curând ca fiind o rețea mascată de proxenetism și prostituție; presa anchetează activitățile lui Bivolaru de multă vreme, descoperind că în rețeaua sa au fost racolați inclusiv Dacian Cioloș, Renate Weber și Monica Macovei.

Femeile păcălite și incluse în secta lui Bivolaru au mărturisit că erau obligate să se prostitueze, trăiau în condiții inumane și donau toți banii obținuți organizației lui Bivolaru. Guru Bivolaru le hipnotiza, practic, pe femei prin intermediul unor cursuri în care le explica cum pot să atingă dimensiuni superioare din punct de vedere spiritual, încurajându-le să practice sexul, pentru că toate aceste acte, desfrânate în esență, sunt plăcute lui Dumnezeu. Clienții fideli ai lui Bivolaru erau chiar oameni politici importanți în țară și personalități publice. Toți aceștia au putut fi ulterior șantajați cu filmări și informații infamante despre viața lor privată.

Bivolaru s-a refugiat în Suedia la începutul anilor 2000, unde a și primit azil politic. Magnus Aurolsson, după cum mai era cunoscut guru, a fost în permanență supravegheat de autorități. A fost condamnat la 6 ani de închisoare și a ispășit doar 2, intrând sub incidența legii ce reducea pedeapsa pentru persoanele trecute de 60 de ani. Noua organizație a lui Bivolaru, redenumită Federația de yoga Atman după prima condamnare, are peste 100 de mii de adepți, răspândiți din Japonia și India până în Occident. Așadar, marea organizație a lui Bivolaru nu este altceva decât o rețea de proxenetism și prostituție prin care se fac foarte mulți bani, ce ulterior se spală prin diverse afaceri, proiecte de binefacere și achiziții menite să pară legale și să acopere ilegalitățile MISA/Atman. Bivolaru racola în rețea și autorități publice sau oameni din justiție, beneficiind astfel de protecție.

Caracatița lui Bivolaru se întindea inclusiv în zona exploatării copiilor, bebelușii născuți în urma actelor din timpul ritualurilor MISA ajungând mari și fiind trimiși la cerșit sau spre adopție, cedați pedofililor sau traficați, totul sub umbrela legilor permisive din zonele nordice. E limpede că Bivolaru a avut o influență extraordinară în România, însă construirea marii sale rețele n-ar fi fost posibilă fără acordul și chiar susținerea Securității și a Statului Paralel. Sunt prea multe persoane importante implicate și mulți prea mulți bani la mijloc pentru ca ancheta și dezvăluirile să constituie o reală bombă politică cu potențial de a afecta alegerile de anul viitor. Toate forțele posibile, inclusiv avocații sau oamenii din justiție care ar putea fi compromiși, lucrează la salvarea lui Bivolaru.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background