Avram Gal: Premierul cu trei loialități? Paradoxul care lovește direct în nervul Constituției!

Declarația lui Eugen Tomac „Sunt cetățean al României și al Republicii Moldova. Am depus o cerere la ambasada Ucrainei de a renunța la cetățenia ucraineană” deschide o discuție pe care politica românească o evită de prea mult timp: poate un om chemat să conducă Guvernul României să intre în Palatul Victoria purtând, simultan, cetățenii străine?

Legal, răspunsul nu este atât de simplu pe cât ar vrea taberele politice. Constituția nu mai spune, în forma actuală, că demnitățile publice pot fi ocupate doar de persoane care au „numai cetățenia română”. După revizuirea din 2003, textul cere cetățenie română și domiciliu în țară. Așadar, simpla existență a unei alte cetățenii nu pare, în sine, o interdicție constituțională automată.

Dar politica nu trăiește doar din litera rece a legii. Ea trăiește și din simboluri, din încredere publică, din percepția loialității și din capacitatea unui lider de a nu lăsa loc nici măcar umbrei de îndoială. Iar aici începe paradoxul.

Pentru că aceeași Constituție spune, în articolul 54, că „fidelitatea față de țară este sacră”. Nu opțională. Nu negociabilă. Nu împărțită în procente diplomatice. Sacră. Iar cei cărora le sunt încredințate funcții publice răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin.

Un prim-ministru nu este un funcționar oarecare. El conduce Guvernul, gestionează politica internă și externă, participă la decizii de securitate, coordonează ministere, negociază interese economice, militare și diplomatice. În mâna lui se află, uneori, dosare în care interesele României pot intra în tensiune cu interesele altor state. Iar dacă acel premier este și cetățean al acelor state, întrebarea nu mai este una xenofobă, ci una instituțională: unde se termină biografia personală și unde începe obligația constituțională absolută?

Cazul Tomac este cu atât mai sensibil cu cât nu vorbim doar despre o cetățenie simbolică sau despre o apartenență culturală. Vorbim despre Republica Moldova, stat cu care România are o relație specială, dar totuși distinctă. Și vorbim despre Ucraina, stat aflat în război, cu interese strategice majore în regiune, inclusiv în raport cu frontiera, minoritățile, securitatea la Marea Neagră și politica europeană.

A spune aceste lucruri nu înseamnă a-l acuza pe Eugen Tomac de lipsă de patriotism. Dimpotrivă, biografia lui politică este legată puternic de românii din afara granițelor și de tema Basarabiei. Dar tocmai de aceea problema trebuie discutată frontal: nu patriotismul declarat este testul suprem al funcției de premier, ci absența oricărui conflict de loialitate, real sau perceput.

Constituția nu interzice explicit dubla cetățenie pentru un premier. Dar Constituția cere fidelitate sacră față de România. Între cele două formule există o zonă gri pe care legea o tolerează, dar politica nu ar trebui să o ignore.

Poate că juridic nu „se bat cap în cap”. Dar politic, moral și simbolic, tensiunea este evidentă. Un premier al României trebuie să fie nu doar constituțional valid, ci și ireproșabil din perspectiva loialității naționale. Iar într-o epocă a războaielor hibride, a propagandei, a influențelor externe și a suspiciunilor permanente, standardul nu poate fi minimul legal. Standardul trebuie să fie încrederea maximă.

De aceea, înainte ca cineva să transforme această temă într-un atac personal sau într-o victimizare convenabilă, întrebarea corectă este alta: România are nevoie de o clarificare constituțională sau legală privind accesul la cele mai înalte funcții executive al persoanelor cu cetățenii multiple?

Pentru că nu vorbim despre dreptul unui cetățean român de a exista cu o biografie complexă. Vorbim despre dreptul statului român de a cere, în vârful puterii executive, o fidelitate fără paranteze.

Iar când Constituția spune că fidelitatea față de țară este sacră, poate că primul lucru pe care ar trebui să-l facă orice posibil premier este să nu lase România să se întrebe: sacră față de care țară?

P.S. În politică, uneori nu ceea ce este interzis te doboară, ci ceea ce nu poți explica limpede. Iar funcția de prim-ministru nu se ocupă cu jumătăți de răspuns: ori loialitatea este întreagă, ori suspiciunea devine program de guvernare.