Astrologul Georgiana Sâmbotin la Golden Hour: Protestele fermierilor si alegerile din România

Postat de pe 23 ianuarie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Golden Hour cu Jessie”, moderată de Jessie Baneș la Radio Gold FM, astrologul Georgiana Sâmbotin a explicat ce evenimente se pot observa în astrograma României, punând accent pe alegeri și pe protestele în desfășurare.

Astrologul Georgiana Sâmbotin a sugerat că ar fi bine ca anul acesta să nu ne lăsăm luați de valul alegerilor, ci să ne ocupăm de propria viață, pentru că aleșii noștri nu sunt decât o oglindire a noastră. Dacă ne dorim o țară prosperă, trebuie să învețe fiecare dintre noi să fie prosper. Potrivit astrogramei României de anul acesta, protestele nu sunt pornite din propria inițiativă a cetățenilor, ci au fost provocate de un factor din exterior. Doar pe cale legislativă se poate schimba ceva în România, iar protestele nu vor reuși să genereze efectele scontate. Pare că aceste manifestări ale cetățenilor vor avea rolul de a justifica adoptarea anumitor legi sau demersuri de către guvernanți. Poporul român va avea, într-adevăr, un cuvânt de spus, însă candidatul potrivit României va fi hotărât din afară. Fie diaspora va da voturile decisive, fie vocea românilor va fi luată în considerare în afară și cei care au puterea de decizie vor hotărî cine ne va conduce în următorii ani.

Astrograma României relevă faptul că va câștiga un candidat din opoziție. Venus în Scorpion indică faptul că partidul de opoziție care va avea candidatul câștigător este unul cu idei mai nonconformiste, diferite de cele ale partidelor clasice, de centru. Membrii partidului sunt percepuți de către opinia publică ca fiind extremiști, când de fapt ei doar sunt mai radicali și vor să treacă la fapte, nu să se încurce în vorbe. Cel care este acum în fruntea acestui curent va avea marea surpriză să vadă că este detronat de către un alt candidat din același curent, spune Georgiana Sâmbotin.

Destinul României se va schimba în momentul în care va câștiga un candidat atipic: fie independent, fie foarte tânăr, fie o femeie, fie un cetățean străin. Luna este legată de Casa a 9-a, a străinătății, și de Casa a 11-a, a Parlamentului, ceea ce indică faptul că se va ridica un nou candidat, femeie, care are legătură fie cu o țară străină, fie cu lumea legilor și a justiției. Georgiana Sâmbotin a avertizat că în harta țării se poate observa și o schimbare a partenerilor strategici. Se pare că președintele nu va putea pleca înainte de termen, oricâte speculații ar exista pe tema aceasta și oricât de mult poate și-ar dori el să părăsească România pentru un post mai bun în UE.

Agricultorii, deținătorii de terenuri, precum și cei care lucrează în imobiliare ar trebui să-și pregătească un plan de rezervă, pentru că aceste sectoare vor fi afectate în anul 2024. Este posibil ca anul acesta să asistăm la conflicte între străini și pe teritoriul nostru, însă acest lucru nu ne va afecta în mod direct sau distructiv. Banii României, deși suntem în plină criză, vor fi folosiți în sprijinul altora, deci manifestăm un exces de generozitate ce ne va transforma într-un popor sacrificat.

Emisiunea „Golden Hour”, moderată de Jessie Baneș, se difuzează de luni până joi, de la ora 18, la Radio Gold FM, frecvența 96.9 Mhz. Înregistrările complete pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background