Astrolog Sanda Ionescu, despre luna octombrie și puterea energiei feminine
Postat de Gold FM Radio pe 1 octombrie 2025
Ora Planetară sub care începe luna octombrie este ora lui Venus, cu Ascendent în Rac, la dispoziția altei planete cu energie feminină – Luna. Un alt aspect feminin important este mutarea lui Venus din semnul Fecioarei în semnul în care se simte „acasă”, cel al Balanței. Însă vedeta lunii octombrie este octava superioară a lui Venus – energia feminină elevată, Neptun – care revine, prin mișcarea sa retrogradă, în semnul Peștilor, locul său de putere.
Prin Ora Planetară observăm relația cu femeile. Este statutul feminin altul? Este femeia valorizată? Acest aspect ne îndeamnă să fim în armonie cu ceilalți, să renunțăm la prejudecăți, atașamente bolnăvicioase, așteptări nerealiste, complacere și lene. Totodată, poate scoate la lumină manipulările legate de jocuri de noroc și traficul de narcotice.
Ascendentul, așa cum am menționat, este în Rac, la dispoziția Lunii, aflată în Capricorn, unde se simte dată la o parte, exilată, cu tendințe de vinovăție, tristețe și dificultăți ce se reflectă asupra populației globale. În Ascendent se află și Jupiter, care se simte bine în Rac, însă are puterea de a amplifica ceea ce găsește. Găsește bine, amplifică binele. Găsește rău, amplifică răul. Jupiter în Rac indică și posibile discuții sau chiar împărțiri teritoriale.
Pe 7 octombrie, Mercur intră în semnul Scorpionului și o însoțește pe Lilith, mai ales spre finalul tranzitului său. Acest aspect poate aduce la lumină multe minciuni și manipulări prin cuvinte. Una se spune și alta se face, sau, și mai rău, rămânem la stadiul de vorbe aruncate în vânt. Mercur ne îndeamnă să nu mai fim atât de creduli și să cerem argumente și fapte. Împreună cu Marte, aflat și el în Scorpion, multe se petrec în spatele scenei: se iau decizii, se semnează acorduri, despre care vom afla după 15 octombrie sau chiar în noiembrie, când Marte în Săgetător va fi în opoziție cu Uranus, ambele retrograde. Pe 30 octombrie, Mercur intră în Săgetător, însă în mers aparent direct.
Planeta feminității, Venus, se află la începutul lunii în semnul Fecioarei, unde nu se simte confortabil. Aici aduce sacrificii, frici nefondate, dorința de a fi utili cu orice preț, muncă excesivă în detrimentul propriei sănătăți și al echilibrului interior. Apar prejudecăți și judecăți gratuite, fără să ne punem în locul celuilalt.
Pe 14 octombrie, după această perioadă de abandon, Venus se instalează „acasă” în Balanță. Începem să ne orientăm către ceilalți, să privim și din perspectiva lor. Este o perioadă de mediere, negociere, asocieri și chiar compromisuri în relațiile de iubire. Totuși, există și riscul unei dorințe superficiale de a face pe plac altora, pierzându-ne autenticitatea.
În octombrie avem două Mari Trigoane: unul de Aer și altul de Apă.
Trigonul de Aer
Se formează între Venus, Uranus și Pluto. Este un aspect mundan, care arată că, la nivel macro, au loc negocieri ce pot sprijini evoluția umanității. Există deschidere către progres, tehnologie, medicină și meritocrație – recunoașterea celor pasionați și profesioniști. Totuși, fiind implicate Venus și Pluto, aspectul poate aduce și convingere forțată sau manipulare.
Trigonul de Apă
Se formează între Lilith, Marte și Mercur în Scorpion, Saturn (urmat pe 22 octombrie de Neptun în Pești) și Jupiter în Rac.
Este un aspect al acțiunilor și discuțiilor ascunse. Apar manipulări și amenințări pentru a crea „tabere”, cel puțin de ochii lumii. Se discută despre teritorii și împărțiri teritoriale. Pentru cei cu gândire curată, acest trigon poate stimula idealismul, însă este nevoie să renunțăm la tendința de a judeca. Energia poate aduce sentimentul unei lupte fără sfârșit, un haos în care ordinea pare invizibilă. Este un conflict atât mundan, cât și personal, între dorința de a acționa și responsabilitatea faptelor. Energia generală este scăzută, dar Saturn ne ajută să ne mobilizăm.
Pluto în mers direct
După șase luni de retrogradare, Pluto intră în mers direct pe 15 octombrie. Dacă până acum a adus energie defensivă și liniște aparentă, acum devine mai ofensiv. Aduce la masa negocierilor noi forme de conducere mondială și dinamici de tip „Divide et Impera” – suveran vs global. Este posibil să apară discuții despre modificări constituționale, sisteme sociale egalitare și împărțirea resurselor. Totodată, Pluto scoate la suprafață crize: alimentare, naturale, economice, cu șomaj crescut și instabilitate socială. Pot apărea schimbări în sistemul bancar și fiscal, chiar spre o formă de control financiar mai radical, poate virtual. Deocamdată, aceste decizii se discută în interior, iar publicul larg le va afla abia în câteva luni.
Se anunță dezbateri ce pot genera discrepanțe în privința reformelor legate de libertate, egalitate, patriotism și democrație. Sunt posibile revolte mai intense, demisii și înlocuiri politice, însă nu neapărat eficiente. Apar și schimbări în zona religioasă, unde Biserica pierde din susținerea financiară.
În această lună vom fi informați despre deciziile economice, sociale, educaționale și politice luate în ultimele luni. Totodată, vom observa un rol mai vizibil al femeilor în tulburările sociale. Așa cum ne-am obișnuit, nu vom scăpa de amenințări și declarații de impunere, însă de noi depinde dacă alegem să le privim cu frică sau cu discernământ.
Luna octombrie este o perioadă în care vom auzi multe, însă de multe ori fără o bază argumentată. Femeile au un rol esențial: să susțină energia masculină, să ofere iubire și, cel mai important, să învețe să se susțină între ele. Este o lună cu impact profund al energiei feminine, ce ne invită să găsim echilibrul între putere și sensibilitate.