Armenia solicită ajutorul Rusiei la granița cu Afganistanul

Postat de pe 30 iulie 2021

Autor: Maria Teodora Șuta

Premierul armean Nikol Paşinian dorește să colaboreze cu grănicerii ruși de-a lungul frontierei armene cu Azerbaidjanul. Scopul este de a evita o posibilă escaladare, în urma unor confruntări armate recente.

În cadrul unei ședințe a Guvernului armean, Pașinian a declarat benefic ajutorul grănicerilor ruși la granița cu Azerbaidjanul. Paşinian consideră că prezența rușilor ”va permite finalizarea cu succes a lucrărilor de delimitare, fără riscul unor confruntări militare”. El a anunțat că Erevanul se pregătește să discute această propunere cu Moscova.

Declarațiile premierului vin la o zi după noi confruntări armate între militari armeni și azeri. Au fost soldate cu trei decese în rândul armenilor, la nivelul satului de frontieră Sotk, în estul Armeniei. Cele două țări s-au acuzat reciproc de faptul că au lansat ostilitățile. Ulterior au ajuns la un armistițiu, care a fost negociat de Rusia.

Armenia și Azerbaidjanul au purtat în toamna anului 2020 un război în vederea obținerii controlului asupra regiunii Nagorno Karabah. Aceasta era revendicată de ambele țări, dar după șase luni de război, conflictul s-a încheiat cu un armistițiu. Armenia a cedat Azerbaidjanului porțiuni din teritoriul pe care îl controla în Nagorno Karabah.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background