Alexa: Este evident că Laura Kovesi revine în forță, este principalul sprijin al lui Bolojan
Postat de Gold FM Radio pe 3 iulie 2025
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Alexa a analizat pachetul de măsuri de tăiere a cheltuielilor, respectiv de taxare, anunțat de Ilie Bolojan, dacă un alt guvern ar fi putut acționa diferit având în vedere situația reală a economiei românești, cunoscută de către candidați dar nerelevată de nici unul dintre ei (!).
Jurnalistul Liviu Alexa a subliniat, în primul rând, minciuna guvernanților, care fac aluzie la faptul că ne-am afla în prezent într-o criză economică similară celei din 2009, deși nu se întrevede la orizont o generalizare a unei probleme economice la nivel internațional. Mai degrabă, România se confruntă cu o criză majoră de moralitate și de identitate, pentru că toată clasa politică e formată din politicieni cu caractere estompate, nepricepuți și servili. Ilie Bolojan a apărut ieri, în fața națiunii cu foarte mult tupeu, servind populației un plan economic pe care l-a decis el și cu firma de consultanță Kensington. Premierul Ilie Bolojan recită o poezie convenită cu Bruxelles-ul, de unde are asigurare și suport, și trântește niște măsuri pe care nici nu le explică în mod corespunzător și care sunt oricum incongruente. Deja faptul că așa-zisa „reformă” începe cu un Ilie Bolojan înconjurat de cinci vicepremieri arată o bătaie de joc la adresa poporului. Măsurile lui Bolojan nu vor face altceva decât să încurajeze și mai mult evaziunea fiscală, pentru care se pregătesc toți antreprenorii în acest moment.
Liviu Alexa a propus un împrumut de 100 de miliarde de euro, bani care să fie învestiți într-un plan de business care să vizeze: agricultura, educația, infrastructura, sănătatea și domeniul IT. Principala nemulțumire a românilor în acest moment este lipsa de încredere față de clasa politică și revolta pe corupți și incapabili, și nimeni nu face nimic în legătură cu această problemă. Cel mai corect era ca funcțiile importante în stat să fie obținute prin concurs, iar partidele să fie reformate, pentru că acum formațiunile politice sunt doar o adunătură de mincinoși, hoți și oportuniști. Trebuie eradicată toată mafia și interlopeala din România, urgent. La Ministerul Sănătății, ar fi nevoie de digitalizarea completă a sistemului de achiziții, a sistemului medical, reorganizarea mentalității din jurul acestui domeniu – prin regândirea sistemului public-privat, și eliminarea personajelor corupte din sistem.
Ioana Ene Dogioiu, cea mai bună prietenă a Laurei Codruța Kovesi, a devenit noua purtătoare de cuvânt a guvernului Bolojan. Taberele de luptă din politica românească se organizează astfel: la Cotroceni, s-au grupat Pahonțu împreună cu Alina Mungiu-Pippidi (aceștia dorind să impună niște șefi la serviciile secrete), cărora li se adaugă Florin Talpeș și președintele Nicușor; la Victoria, se consolidează tabăra Ilie Bolojan – Laura Codruța Kovesi. Astfel, se reinstalează versiunea îmbunătățită a Statului Paralel și vom asista la niște numiri total neprevăzute. Coldea operează tot la Cotroceni, dar într-un plan secundar, prin Sebastian Ghiță, Pahonțu și Mungiu. La Victoria, Kovesi deține puterea prin dosarele infamante pe care le are la dispoziție despre toți și toate, dublată de DGSE-ul francez.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro