Adrian Theiss anunță venirea Angelei Merkel în România

Postat de pe 18 aprilie 2022

Autor: Adrian Lambru

Omul de afaceri român Adrian Theiss a declarat în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n Căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, faptul că: „Fostul cancelar al Germaniei Angela Merkel va veni în România. Aceasta va fi p rimită într-un cadru restrâns și privat. Este posibil să avem și o conferință de presă”.

Angela Merkel ar urma să vină țara noastră, potrivit lui Adrian Theiss, unul din organizatorii evenimentului. După retragerea din viața politică, fostul cancelar al Germaniei a ieșit foarte rar în spațiul publicului. Acum, însă, aceasta ar urma să țină o declarație de presă într-un eveniment organizat la Banca Națională a României din București.

„Evenimentul va avea loc la Banca Națională, sub îndrumarea Guvernatorului Mugur Isărescu, pentru a nu exista speculații de asocieri politice” – spune omul de afaceri. „Nu se doresc jocuri politice la masă. Nu suntem Victor Ponta care l-a chemat pe fostul premier al Marii Britanii Tony Blair în 2016 pe mafia panilor europeni”.

Doi francezi importanți în România

Adrian Theiss se ocupă în prezent și de venirea la București a fostului Guvernator al Băncii Naționale Franceze Jean-Claude Trichet în a doua jumătate a lunii mai. „Acesta este un prieten apopiat al României” – a adăugat omul de afaceri. În paralel, este invitat în România și Thierry Malleret, co-autorul cărții „Covid-19: Marea Resetare”, volum scris alături de Klaus Schwab.

Cei doi invitați vor veni să țină fiecare câte un seminar la Academia Română, respectiv la Banca Națională. Și aceste evenimente vor urma să fie unele private, accesul publicului fiind interzis. Dar la ambele evenimente vor fi prezenți jurnaliști care vor relata ulterior publicului.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.

sursă photo: CDU


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background