Activiștii de mediu vizitați de poliție – acuzații grave!

Postat de pe 24 mai 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” difuzată la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a anunțat că în Germania activiștii de mediu sunt vizitați de poliție, pentru că statul german are interese economice mari și nu mai dorește să tolereze acțiunile adesea exagerate ale activiștilor de mediu.

Este corect ca activiștii de mediu să ia atitudine cu privire la combaterea schimbărilor climatice și a poluării și apărarea mediului, însă nu este permis ca aceștia să se apuce să distrugă simbolurile unei țări sau chiar ale unui întreg continent, așa cum au făcut unii care au dat cu vopsea de culoare neagră în apa Fântânii Trevi din Roma. Alte acțiuni de-a dreptul exagerate sunt chiar și Greva Nașterii, prezentată pe larg ieri de Iosefina Pascal („Mișcarea Greva Nașterii”: Activiștii de mediu cer recompense de 50.000 de euro pentru familiile care nu fac copii) sau blocarea accesului cetățenilor în diferite spații publice.

Când chiar este cazul ca activiștii de mediu să acționeze, se pare că aceștia se fofilează. De ce atunci când austriecii au distrus pădurile României cu concursurile lor ilegale nu a spus nimeni nimic?

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background