Două treimi din populație consideră că în România e mai rău ca înainte de Revoluție

Postat de pe 16 septembrie 2021

Autor: Maria Teodora Șuta

Două treimi din români consideră că situația din România este mai rea ca acum 30 de ani, potrivit unui sondaj INSCOP.

Situația din România este mai rea ca acum 30 de ani. 63% dintre români cred că situația generală din România este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, 23,4% consideră că este mai bună, 9,3% – la fel, iar 4,3% – nu știu sau nu au răspuns, arată datele sondajului INSCOP.

Chestionați cum consideră că va fi situația generală peste 30 de ani, 44,6% dintre români au răspuns că va fi mai rea, 30,9% – mai bună, 11,6% – la fel ca până acum și 12,9% – nu știu sau nu au răspuns.

„Datele sociologice surprind un pesimism cronic teribil al populației României în care prezentul este perceput ca fiind mult mai rău decât trecutul din urmă cu 30 de ani, iar viitorul de peste 30 de ani este perceput drept mai rău decât prezentul”, a scris directorul INSCOP, Remus Ştefureac, pe Facebook.

„Spre comparație, în 2014, într-un sondaj «Barometrul INSCOP – Adevărul despre România», doar 12% spuneau că viața va fi mai rea peste 25 de ani, și doar 40% că viața atunci era mai rea decât înainte de 1989.”

Datele sociologice fac parte dintr-un sondaj INSCOP Research sprijinit de STRATEGIC Thinking Group. Acestea au fost culese telefonic, între 2 și 5 septembrie, pe un eșantion de 854 de respondenți.

Sursă text: Lumea politică


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background