Ce i se mai pregătește lui Florin Cîțu și cine este sursa informațiilor?
Postat de Gold FM Radio pe 19 august 2021
Autor: Adrian Lambru
Fostul jurnalist și senator Sorin Roșca Stănescu a declarat în cadrul pastilei sale zilnice: „Cîțu, fii atent la Coldea! Premierului i se pregătesc încă două surprize”.
Sorin Roșca Stănescu susține faptul că lui Florin Cîțu i se pregătesc încă două „surprize”: „foia matricolă care arată cât de dezastruoasă este pregătirea reală a premierului României și, mai grav, i se pregătește și o dezvăluire legată de faptul că se droghează”.
În spatele acestor dezvăluiri de informații compromițătoare la adresa lui Florin Cîțu ar sta, conform fostului senator, Florian Coldea, fost director adjunct al Serviciului Român de Informații.
„Victoria obținută de Cîțu, care a reușit în persoana lui Vâlceanu să-și pună un om de paie la Finanțe pentru a tăia și a spânzura într-unul dintre cele mai importante ministere ale României, este relativă” – a adăugat Sorin Roșca Stănescu.
Dan Vîlceanu a fost validat miercuri, pentru funcția de ministru al Finanțelor, decizia fiind luată în Biroul Politic Național al PNL, convocat de către premierul Florin Cîțu și de susținătorii acestuia. Singurul vot împotrivă a fost al lui Ludovic Orban, Vîlceanu având de partea lui 47 de voturi.