Megan Fox împlinește astăzi 35 de ani
Postat de Gold FM pe 16 mai 2021
Autor: Adrian Lambru
Actrița americană Megan Fox împlinește astăzi, 16 mai, 35 de ani. Vedeta din „Jennifer’s Body” este considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume.
Megan Denise Fox s-a născut în 1986 într-o familie săracă dintr-un oraș din statul Tennessee, SUA. Pe când era foarte mică, părinții ei au divorțat, iar custodia i-a revenit mamei. Megan a primit o educație foarte strictă de la mamă și noul tată vitreg.
Copil fiind, visa să devină actriță
Într-un interviu acordat celor de la The New York Times, vedeta a afirmat că, încă de la vârsta de doi ani, visa la o carieră în cinematografie. „Când aveam 4 sau 5 ani, mă uitam la <Vrăjtorul din Oz> și timp de un an, am rugat-o pe mama să-mi spună <Dorothy>. Când ea mi-a explicat că Dorothy nu era reală, ci rolul ei este jucat de cineva, am decis atunci cu adevărat că vreau să fiu actriță” – a adăugat Megan Fox în cadrul aceluiași interviu.
În tinerețe, a câștigat numeroase premii în modelling și concursuri de frumusețe
Fumusețea lui Megan era recunoscută încă de pe vremea când nu era celebră. În 1999, la doar 13 ani, aceasta a câștigat un concurs de frumusețe – „American Modeling and Talent Convention” din Hilton Head Island, South Carolina.
Și-a început cariera în actorie la 15 ani
Megan Fox a debutat în lumea cinematografică într-un film din 2001, pe când avea doar 15 ani. Aceasta a jucat în „Holiday in the Sun”, un film în care protagonistele sunt interpretate de gemenele Mary-Kate și Ashley Olsen. Personajul lui Megan, Brianna Wallace, este fica unui afacerist bogat ce încearcă, prin mijloace neconvenționale, să o încurce pe una dintre gemene în relația amoroasă.
De la filme pentru adolescenți – la roluri mai serioase
Primul rol important din carieră îl are în serialul „Ocean Ave”, o dramă despre crime în serie, rețele de proxeneți și trafic de droguri. Se remarcă apoi în filme precum „Hope & Faith” și „Two and a Half Men”. Joacă după aceea cu Lindsay Lohan în „Confessions of a Teenage Drama Queen”, un film cu un real succes la vremea aceea.
Megan Fox și „Transformers”
Filmul „Transformers” din anul 2007, în regia lui Michael Bay, a fost primul film cu buget mare în care a jucat Megan Fox. Mikaela Banes, personajul interpretat de Fox, este un mecanic priceput și un fost hoț de mașini. Actrița a interpretat același rol și în continuarea filmului din 2009, „Transformers: Revenge of the Fallen”.
Când a fost prezentată distribuția pentru partea a treia, producătorii au anunțat că Megan Fox nu va mai apărea în această serie. Acest fapt se datorează unei neînțelegeri între Michael Bay și Fox. La sfârșitul anului 2009, într-un interviu acordat revistei Wonderland Magazine, actrița a afrmat faptul că „Bay e ca Napoleon și vrea să își construiască această reputație de regizor puțin nebun. Pe platourile de filmare vrea să fie precum Hitler. Să lucrezi cu el este dificil, însă, când nu se află pe platourile de filmare, când nu își mai îndeplinește atribuțiile de regizor, îmi place să stau cu el, îmi place personalitatea lui”.
La scurt timp după această declarație, unii membri din distribuție au postat o scrisoare deschisă pe site-ul regizorului, criticând comportamentul lui Megan Fox din timpul filmărilor. Autorii scrisorii au susținut faptul că Fox era „neprietenoasă, ingrată, nepoliticoasă, lipsită de eleganță și de grație”, numind-o „morocănoasa platoului”. Scrisoarea a fost dată rapid jos de pe site, Michael Bay dorind să fie imparțial: „Nu vreau să susțin ceea ce scria în scrisoare, dar nici să-i iau apărarea lui Megan. Aceasta a făcut niște comentarii dubioase, însă ciudățeniile nebunești fac parte din șarmul ei bizar. Îmi place să lucrez cu ea și consider că ne înțelegem bine.” – a susținut regizorul.
Jennifer – mâncătoarea de băieți
Jennifer Check este în prezent unul din cele mai iconice personaje de cinematografie din cultura pop a ultimilor ani. Acest zombie gay „devorator de băieți” a fost personajul preferat pe care l-a jucat vreodată Megan Fox: „Am avut și alte proiecte la care mi-a plăcut să lucrez. Am iubit rolul meu din <Ninja Turtles> sau cel din <New Girl>, dar acesta, din <Jennifer’s Body>, a fost magic în acel moment al vieții mele. L-am simțit că mi se potrivește perfect.” – a declarat actrița într-un interviu din 2019 din cadrul emisiunii Entertainment Tonight.
„Jennifer’s Body” a fost și este un film un controversat și criticat din cauza poveștii personajului principal. Filmul nu este doar despre o majoretă frumușică și zombie atrasă de prietena sa cea mai bună. Pentru Megan Fox, acest film este despre ”puterea și inteligența fetelor, dar și despre cât de înfricoșătoare pot fi acestea…Dacă ar fi să am un mesaj pentru tinere, acela ar fi că e ok să fii diefrit față de ceea ce e <normal>, iar personajul Jennifer este un exemplu în acest sens” – afirma Megan Fox pentru The New York Times Magazine.
Constance Grady, o jurnalistă americană specilizată pe partea de cultură, scria într-un articol vox.com 2021 că „<Jennifer’s Body> este bun acum. Mai precis, <Jennifer s Body> a fost întotdeauna bun, însă toată lumea abia acum înepe să se ridice la nivelul acestui film și să-i înțeleagă adevărata valoare”.
Rolurile din ultimii ani
După rolurile din „Transformers” și „Jennifer’s Body”, Megan Fox nu a mai făcut parte din distribuții de film la fel de faimoase. În ultimul deceniu, vedeta a apărut în filme precum Jonah Hex (2010) în care a interpretat rolul unei “femei ușoare cu inimă de aur”. În anul 2014, aceasta interpretează rolul unei ambițioase jurnaliste în filmul “Teenage Mutant Ninja Turtles”. Același rol l-a jucat și în partrea a doua a filmului din 2016.
Megan Fox a făcut parte din distribuția sezonului 5 al serialului “New Girl”, unde a jucat rolul unei bisexuale.
Cel mai recent film din care a făcut parte se numește „Rogue”, un film cu tema războiului în care Megan Fox joacă rolul principal.
Viața personală
În ciuda faptului că succesul cinematografic nu a fost unul foarte mare în ultimii ani, actrița nu a fost lipsită de atenția publicului. Megan Fox a fost una dintre cele mai urmărite vedete de către paparazzi din anii 2010s.
Lumea a dorit întotdeauna să afle ultimele detalii din viața frumoasei actrițe.
Megan Fox a fost căsătorită cu Brian Austin Green, pe care l-a cunoscut pe platourile de filmare pentru „Hope & Faith” în anul 2004. În aceea vreme, el avea 30 de ani, iar ea 18. Cu toate acestea, Megan a declarat că această conexiune a fost pentru ea una „magică”. Cei doi s-au căsătorit 6 ani mai târziu, în 2010. Întrebată de cei de la Us Weekly de ce nu au făcut acest pas mai repede, actrița a specificat faptul că „pentru o tânără de 20 și ceva de ani căsătoria nu este un obiectif realistic. Voiam să mă concentrez pe a fi o persoană mai bună înainte de a încerca de a fi soția cuiva”.
Megan și Brian au împreună trei copii: doi băieți și o fată.
Cei doi au divorțat oficial în anul 2020. În ultimii ani ai căsniciei, relația lor se răciseră, iar divorțul a întârziat de dragul celor trei copii.
În luna iulie a anului trecut, Megan Fox și-a oficializat relația cu noul iubit – rapperul Machine Gun Kelly. Aceștia s-au cunoscut în cadrul filmărilor unui nou film, „Midnight in the Switchgrass”. Deja din luna mai, presa scria despre posibila relație amoroasă dintre cei doi. A urmat apoi videoclupul piesei “Bloody Valentine” în care cei doi interpretează un cuplu în care personajul feminin este cel „dominant”. În luna iulie, MGK a postat o poză pe Instagram în care menționa că a așteptat-o „o eternitate” pe Megan Fox.
La scurt timp după, actrița a afirmat pentru NYLON Magazine că relația cu rapperul este „un lucru unic în viața ei”.
Cei doi nu se jenează să se fotografieze împreună sau să apară la evenimente, nici să se ascundă de paparazzi.