Statul român a cheltuit aiurea peste 1,7 miliarde de lei: Stadioane construite pentru 7 echipe care nu joacă în Liga 1, nu au drept de promovare, licență UEFA sau au dat faliment

Opt stadioane recent construite sau aflate încă în construcție în România sunt destinate unor echipe care fie sunt desființate, fie nu fac parte din Liga 1, fie nu au drept de promovare. În cazul unuia dintre ele, echipa gazdă nu a obținut licența UEFA pentru participarea în cupele europene în sezonul trecut.

Este vorba despre stadioane din Târgoviște, Târgu Jiu, București, Sibiu, Turnu Măgurele, Timișoara și Pitești. În afară de FC Argeș, echipă cu tradiție în Liga 1, care urmează să joace pe noua arenă „Nicolae Dobrin”, din Piteși, nicio altă echipă din listă nu se află în primul eșalon și, în unele cazuri, regulile LPF le obligă să nu promoveze din Liga a 2-a.

Cu toate acestea, alb-violeții din Pitești nu au reușit să obțină licența UEFA de participare în cupele europene anul trecut, deși s-a calificat în play-off. De altfel, aceasta a fost singura echipă în această situație din tot play-off-ul, în ciuda apelului realizat de FRF.

Suma totală cheltuită din banii contribuabililor pe cele opt stadioane depășește 330 de milioane de euro, echivalentul a aproximativ 1,7 miliarde de lei.

Lista completă a stadioanelor

Târgoviște – Stadionul „Eugen Popescu”

Echipă: AFC Chindia Târgoviște

Liga: Liga 2

Cost: aproximativ 15 milioane de euro, suportat de Primăria Târgoviște

Drept de promovare în Liga 1: Da

Târgoviște – „Dâmbovița Arena”

Echipă: AFC Chindia Târgoviște, ca principală echipă locală asociată proiectului; stadionul nu este încă inaugurat, iar Chindia continuă să joace pe „Eugen Popescu”.

Liga: Liga 2

Cost: 271,42 milioane lei.

Drept de promovare în Liga 1: Da, prin Chindia.

Târgu Jiu – Stadionul Municipal „Constantina Diță”

Echipă: CSM Târgu Jiu

Liga: Liga 3

Cost: aproximativ 28 milioane de euro.

Drept de promovare în Liga 1: Da, în principiu, dacă îndeplinește criteriile de promovare și licențiere pentru Liga 2

București – Stadionul Steaua

Echipă: Steaua București

Liga: Liga 2

Cost: 94,67 milioane de euro.

Drept de promovare în Liga 1: Nu. Steaua este club de drept public și nu poate promova în SuperLigă în actuala formă juridică.

Sibiu – Stadionul Municipal Sibiu

Echipă: FC Hermannstadt

Liga: club desființat

Cost: peste 40 milioane de euro, finanțate integral din bugetul local. Investiția oficială menționată la inaugurare a fost de 211 milioane lei.

Drept de promovare în Liga 1: Nu mai este aplicabil

Turnu Măgurele – Stadionul Municipal

Echipă: CSM Cetatea Turnu Măgurele

Liga: Liga 3

Cost: aproximativ 3 milioane de euro, investiție realizată prin CNI.

Drept de promovare în Liga 1: Da, în principiu, dacă îndeplinește criteriile de promovare și licențiere pentru Liga 2

Pitești – Stadionul „Nicolae Dobrin”

Echipă: FC Argeș

Liga: Liga 1

Cost: CNI indică o valoare contractată de 372,85 milioane de lei

Drept de promovare: Nu se aplică, deoarece FC Argeș este deja în SuperLigă.

Licență UEFA în sezonul anterior: nu

Timișoara – Arena „Eroii Timișoarei”

Echipă: Poli Timișoara

Liga: Liga 2

Cost: aproximativ 23 milioane de euro.

Drept de promovare: Da

Ce puteam face mai bine cu cele peste 1.7 miliarde de lei

Economistul Cristian Năsulea a analizat, într-un interviu pentru Ziare.com, finanțarea publică a stadioanelor de fotbal și efectele economice ale acestor investiții.

„Orice altă utilizare a banilor ar fi fost mai bună decât construirea de stadioane de fotbal. În primul rând, chiar și în cazul cluburilor mari din străinătate care obțin performanță, astfel de investiții sunt, de regulă, finanțate din bani privați. Atunci când există oameni dispuși să investească în acest domeniu, investiția se face privat. Există, desigur, excepții, pentru că și în alte țări unii politicieni preferă să facă un cadou unei anumite părți a spectrului politic și să câștige voturi prin cheltuieli iresponsabile și greu de justificat. Din fericire, însă, aceasta nu este regula.

Nu este locul meu să comentez cât de inteligentă este investiția într-un sport în care România nici măcar nu obține performanță, astfel încât să o putem justifica. Sunt alte sporturi unde nici măcar nu investim, deși facem performanță, precum tenisul sau înotul. Acolo am avea cel puțin un motiv de mândrie națională actuală care să justifice dorința de a încuraja tinerii să practice sport.

Și aceasta este o altă dovadă a lipsei de logică a politicienilor și oficialităților din țara noastră atunci când decid să cheltuie bani publici. Fotbalul poate fi învățat și practicat la un nivel sănătos pentru copii fără investiții atât de mari. Avem suficiente exemple, mai ales din Argentina, dar și din Africa de Nord sau America Latină, unde au apărut fotbaliști valoroși, deși nu au existat investiții publice majore”, a precizat acesta.

Cristian Năsulea susține că, în țările din Occidentul Europei, investițiile în facilități sportive sunt finanțate în mod obișnuit din surse private.

„Problema cea mai mare este că stadioanele nici nu pot genera o creștere economică sesizabilă. Lucrarea canonică pe acest subiect aparține lui Bradbury, Coates și Humphreys. Sinteza lor din Journal of Economic Surveys acoperă peste 130 de studii din 1974 până în 2022 și constată că activitatea economică locală este în mare parte neafectată de stadioane, iar subvențiile depășesc cu mult orice beneficiu economic observat.

În SUA, contribuabilii acoperă de regulă o parte importantă. Ajustate la inflație, subvențiile pentru stadioane au crescut la o mediană de aproximativ 500 de milioane de dolari, față de o mediană de 350 de milioane în 2010. Dar în Europa, cluburile și-au finanțat istoric stadioanele prin credite comerciale, plasamente private și, tot mai mult, securitizare; stadioanele plătite de contribuabili sunt mult mai puțin acceptate cultural și politic. În cazul organizării Euro 2016 din Franța, din 1,4 miliarde de euro finanțare pentru stadioane, 61% au venit din sectorul privat și 39% din sectorul public, iar povestea continuă după inaugurare: autoritățile locale plătesc în medie 60% din costurile anuale totale de închiriere. Un bun exemplu de constrângere bugetară slabă și un caz util de eșec al guvernării.

În cazul Germaniei, 41% din lucrările de construcție a stadioanelor au fost realizate din fonduri publice, împărțite între guvernul central, landuri și municipalități, iar 59% au venit de la cluburi sau alte entități private. Allianz Arena este reperul privat; Bayern a rambursat creditul cu aproximativ 16 ani înainte de termen”, a precizat economistul Cristian Năsulea.

Jurnalist sportiv: „Unele stadioane puteau avea mai puține locuri, iar diferența să fie investită în baze de antrenament sau alte sporturi”

Potrivit jurnalistului sportiv Ionuț Cojocaru, sportul are nevoie de infrastructură modernă, iar investiția într-un stadion de către un oraș mai mic nu este automat nejustificată, deși o parte a resurselor ar fi putut fi direcționată și către alte discipline, cum ar fi handbalul, unde performanțele internaționale nu sunt susținute de o infrastructură internă comparabilă.

„Cred că e important ca sportul să aibă infrastructură modernă și nu aș porni de la ideea că orice ban investit de un oraș mai mic într-un stadion este un ban aruncat. În același timp, probabil că o parte din aceste investiții putea fi distribuită și către alte sporturi. Avem, de exemplu, echipe de handbal care continuă să fie competitive în Europa, dar infrastructura pentru sporturile de sală este mult mai puțin dezvoltată. Ungaria a construit MVM Dome, o sală multifuncțională de peste 20.000 de locuri, care poate găzdui handbal, volei, baschet, dar și concerte și alte evenimente.

Sigur că putem spune că o parte dintre bani puteau merge către spitale sau alte domenii, dar, dacă discutăm strict despre bugetele destinate infrastructurii sportive, cred că întrebarea mai bună este dacă au fost folosite cât mai eficient în interiorul sportului. Stadionul din Sibiu, de exemplu, a oferit orașului câțiva ani de fotbal de primă ligă. Hermannstadt a retrogradat însă în 2026, apoi echipa de seniori s-a retras, iar clubul a intrat în faliment. Stadionul rămâne. Poate apărea un alt proiect sportiv și poate fi folosit din nou la nivel mare, dar cazul arată o altă problemă a fotbalului. Construirea stadioanelor nu garantează existența unui club sănătos.

Mai e o chestiune, stadioanele nu sunt doar pentru fotbal. Sunt infrastructură pentru comunitate și pot găzdui concerte, festivaluri sau alte evenimente cu public numeros. Acum, stadionul trebuie întreținut. Dacă nu reușești să-l folosești și să-l monetizezi, ajungi la situații precum cea de la Târgu Jiu, unde costurile anuale de funcționare au fost de aproape un milion de euro, iar veniturile din închirieri au fost de numai câteva mii de euro”, a relatat Ionuț Cojocaru.

De asemenea, acesta a analizat relația dintre investițiile în stadioane și cele destinate copiilor și juniorilor. Potrivit acestuia, cele două categorii nu se exclud reciproc, însă problema ține de proporția alocării resurselor, unele arene fiind supradimensionate față de cererea reală.

„Cred că este inutil să repet și eu că „trebuie investiți bani în copii și juniori”. Stadionul și academia nu ar trebui privite ca investiții care se exclud reciproc. Ca să produci performanță ai nevoie de academii, antrenori, terenuri de pregătire, centre de recuperare și o strategie sportivă, dar ai nevoie și de infrastructura în care echipa mare să poată juca. Problema este proporția. Unele arene sunt supradimensionate față de cererea reală și probabil puteau avea mai puține locuri, iar diferența să fie investită în baze de antrenament sau alte sporturi.

Târgoviște este probabil cel mai bun exemplu pentru discuția asta. Orașul are stadionul “Eugen Popescu”, modernizat recent, iar în paralel se construiește “Dâmbovița Arena”. E adevărat că noua arenă are o funcție mai largă și poate găzdui inclusiv atletism și rugby, dar rămâne întrebarea dacă un oraș de dimensiunea Târgoviștei poate utiliza eficient două astfel de infrastructuri și cine va suporta costurile lor pe termen lung”, a explicat Ionuț Cojocaru.

Potrivit acestuia, stadionul reprezintă adesea o parte a identității unui club, iar controlul asupra arenei influențează capacitatea de a o moderniza și de a o exploata comercial. Ionuț Cojocaru subliniază însă că multe cluburi românești nu generează suficiente venituri comerciale pentru a susține singure o astfel de infrastructură și depind de finanțarea publică.

„Stadionul este, de foarte multe ori, o parte din identitatea clubului. Nu înseamnă doar terenul și tribunele. Poți avea muzeu, tururi, publicitate, zone comerciale și alte evenimente. Italia este un exemplu foarte bun despre dificultățile care apar când cluburile nu au suficient control asupra arenelor. Multă vreme, majoritatea stadioanelor au fost municipale, iar cluburile au avut dificultăți în a le moderniza și exploata comercial. Situația nu este nici acum complet rezolvată, dar există câteva modele diferite. Juventus are o concesiune pe 99 de ani și controlează economic arena, Atalanta și-a cumpărat arena și a reconstruit-o, iar alte cluburi încearcă soluții similare.

Cred că și pentru România ar putea funcționa un sistem în care stadionul rămâne proprietate publică, dar clubul primește o concesiune foarte lungă și participă la investiții, întreținere, etc. În felul acesta are și motivația să transforme stadionul într-o casă proprie. Totuși, multe cluburi românești nu generează suficiente venituri comerciale pentru a susține singure o asemenea infrastructură, iar unele depind consistent de finanțarea publică. E greu să le ceri să investească zeci de milioane într-un stadion dacă ele au probleme constante cu bugetul.

Stadioanele moderne ne oferă și posibilitatea de a găzdui competiții internaționale. Nu cred că România va organiza prea curând singură un Campionat Mondial sau un EURO de seniori, dar Bucureștiul a găzduit câteva partide de la EURO 2020, inclusiv spectaculosul Franța – Elveția din optimi. România a organizat și campionate europene de tineret, iar fără stadioane care îndeplinesc standardele UEFA, astfel de turnee nu pot veni aici. Arenele acestea deschid oportunități: meciuri ale naționalei, turnee de juniori, competiții feminine, finale europene, concerte și alte evenimente. De aceea, nu cred că investițiile în stadioane sunt neimportante. Cred însă că banii puteau fi investiți mai selectiv și mai inteligent. Nu orice oraș are nevoie de o arenă de 15.000 sau 20.000 de locuri, contează și cine va juca acolo, cine va administra stadionul, cât va costa, ce se mai poate face pe lângă fotbal”, a conchis Ionuț Cojocaru.

sursă: ziuanews.ro