Adrian Severin la Geopolitica Noii Lumi: Mai multe partide suveraniste europene sunt, de fapt, create în laborator. Nu ne putem aștepta la mari schimbări!

Autor: Oana-Medeea Groza

După victoria AfD în landul Saxonia-Anhalt, în cadrul emisiunii „Geopolitica Noii Lumi”, difuzată la Radio Gold FM, Daria Gușă și Adrian Severin au analizat ascensiunea partidelor așa-zis suveraniste, precum și adevărata influență și forță pe care acestea le au la nivelul UE, dacă există sau nu perspectivele unei preluări a conducerii în tot mai multe țări, ori dacă totul este doar o altă operațiune creată în „laboratoare” obscure.

Europa traversează o perioadă în care nemulțumirea populației față de partidele tradiționale și față de modul în care funcționează instituțiile europene alimentează ascensiunea formațiunilor de dreapta și a partidelor care se revendică drept suveraniste. Însă, în opinia lui Adrian Severin, apariția acestor formațiuni nu trebuie privită automat ca dovada unei schimbări politice autentice. Fostul politician și diplomat atrage atenția că, într-o lume în care politica este tot mai mult influențată de tehnologie, corporații și mecanisme sofisticate de comunicare, există partide care ar putea fi „create în laborator”, tocmai pentru a canaliza nemulțumirea populară, fără a pune în pericol cu adevărat sistemul.

„Cel mai bun mod de a controla opoziția este să o creăm noi înșine. Putem să credem că într-o lume controlată doar de tehnologie, de corporații, aici mă refer la Occident, chiar au ideea de a crea aceste partide și nu au venit cumva dintr-o altă parte a sistemului? Sunt absolut sigur că în această listă se găsesc și partide create în laborator.”

Profesorul Adrian Severin a explicat că strategia este una veche: atunci când se observă o nemulțumire tot mai puternică în societate, sistemul poate încerca să îi ofere populației iluzia că există o formațiune politică pregătită să îi reprezinte frustrările și dorințele. În acest fel, revolta este direcționată într-un spațiu politic controlabil. În familia partidelor de dreapta care câștigă teren în Europa, există și formațiuni care au fost construite astfel. Această ipoteză îl conduce la o concluzie importantă: simpla creștere electorală a partidelor catalogate drept suveraniste sau de extremă dreapta nu înseamnă, în mod necesar, că Europa se îndreaptă către o schimbare radicală de direcție. Unele dintre aceste partide pot fi autentice, altele însă pot ajunge să joace un rol diferit de cel promis alegătorilor.

De la opoziție radicală la adaptarea la sistem

Unul dintre exemplele invocate de Adrian Severin este cel al Giorgiei Meloni și al formațiunii sale din Italia. În perioada în care se afla în opoziție, Meloni a avut un discurs extrem de critic la adresa construcției europene și a promis o schimbare radicală. Odată ajunsă la putere, însă, formațiunea s-a adaptat rapid mecanismelor europene și a ajuns să facă, în esență, ceea ce i se cere de la Bruxelles, chiar dacă păstrează un discurs critic. Acest tip de transformare ilustrează una dintre marile probleme ale politicii contemporane: diferența dintre ceea ce partidele promit în opoziție și ceea ce fac atunci când ajung la guvernare.

Mai mult, el consideră că această contradicție a devenit atât de frecventă încât publicul ajunge să nu o mai observe. Un partid poate fi simultan la guvernare și în opoziție, poate susține guvernarea și, în același timp, să o critice. Într-o asemenea situație, delimitarea politică devine tot mai dificilă, iar alegătorului îi este din ce în ce mai greu să înțeleagă cine își asumă, de fapt, responsabilitatea pentru deciziile luate. Dr. Adrian Severin consideră că liderii politici au renunțat tot mai mult la rolul de a conduce și de a convinge populația să urmeze un anumit proiect. În loc să propună o direcție și să își asume responsabilitatea pentru ea, partidele ajung să studieze permanent preferințele electoratului și să îi spună acestuia exact ceea ce dorește să audă. În această logică, politica devine asemănătoare reclamei comerciale. Alegătorul este tratat ca un consumator, iar partidul ca un produs care trebuie vândut. Nu mai contează atât de mult programul sau ideologia, cât mesajul care produce cel mai bun efect electoral.

„Populismul face plăcere, nu face bine”

Adrian Severin introduce aici o distincție între partidele radicale autentice și cele care folosesc radicalismul doar ca strategie electorală. În opinia sa, există formațiuni care chiar cred în ideile pe care le promovează, dar există și partide care exploatează nemulțumirea publică pentru a câștiga voturi. El definește populismul ca pe o tactică prin care oamenilor li se spune ceea ce vor să audă, chiar dacă liderii știu că acele promisiuni nu le vor face neapărat bine. „Populismul face plăcere, nu face bine”, este, în esență, concluzia sa. Problema este că alegătorii nu mai pot distinge cu ușurință între partidele autentice și cele care doar mimează opoziția față de Sistem. Rezultatul este o creștere a confuziei și, implicit, a dezamăgirii.

Nu orice politică favorabilă Rusiei înseamnă „pro-rusism”

O altă temă abordată de Adrian Severin este folosirea etichetelor „pro-rus”, „pro-european” sau „pro-american” pentru descrierea partidelor și a politicienilor. După cum consideră analistul, aceste etichete simplifică în mod excesiv realitatea. Un partid care consideră că România sau Germania ar trebui să cumpere gaz rusesc ieftin nu este automat „pro-rus”. La fel, un partid care consideră că războiul din Ucraina nu este în interesul propriei țări și că banii ar trebui cheltuiți în alte domenii nu poate fi redus automat la eticheta de „pro-rus”. În aceeași logică, demonstrează Adrian Severin, faptul că un stat este membru al Uniunii Europene nu presupune că orice decizie luată de acesta este „pro-europeană”. Un politician poate susține apartenența la UE pentru că o consideră benefică pentru propria țară, după cum poate considera necesară o alianță cu Statele Unite fără ca aceasta să însemne că își subordonează întreaga politică intereselor americane. Criteriul fundamental ar trebui să fie interesul național și modul în care acesta este urmărit, nu etichetele geopolitice aplicate adversarilor.

Problema reală a dreptei radicale: statul definit etnocultural

Adrian Severin nu respinge, însă, toate criticile formulate la adresa partidelor radicale de dreapta. În cazul formațiunilor precum Alternativa pentru Germania (AfD), el consideră că există teme care trebuie privite cu foarte multă atenție. Una dintre acestea este ideea statului etnic. Adrian Severin avertizează că definirea cetățeanului prin criterii etnice sau prin „sânge” poate deveni extrem de periculoasă. Întrebarea fundamentală este ce înseamnă, în realitate, să fii german, român, croat, sârb sau bosniac, dincolo de cetățenie, limbă și apartenență culturală. El amintește experiența destrămării Iugoslaviei și conflictele generate de încercarea de a defini comunitățile exclusiv prin criterii etnice și culturale. Într-un asemenea model, diferențele dintre oameni pot fi transformate în linii de separație politică și, în cele din urmă, în conflicte.

„În anumite discursuri ale AfD-ului și în general ale partidelor de această extremă dreaptă din Europa este exaltată ideea statului etnic, ceea ce înseamnă că, din nou, construim statul pe baze rasiale. Ca să spunem că acesta e statul germanilor, ce înseamnă să fii german în afară de a vorbi limba germană? Asta este o chestiune foarte periculoasă și care ne amintește, nu-i așa, de Holocaust și de tot ceea ce s-a întâmplat în al Doilea Război Mondial.”

Adrian Severin atrage atenția și asupra celeilalte fețe a problemei: dificultatea reală a integrării unor comunități cu istorii și culturi foarte diferite. A ascunde aceste tensiuni, spune el, nu le face să dispară. Dimpotrivă, ele pot acumula presiune până când se transformă în violență, criminalitate sau conflicte sociale.

Migrația și eșecul politicilor europene

În această privință, Adrian Severin consideră că Europa Occidentală se confruntă cu o problemă reală pe care politicile europene au gestionat-o defectuos. El susține că atât politicile de gestionare a imigrației, cât și cele de integrare au fost deficitare. Europa are nevoie de forță de muncă și, în multe state, economiile depind de imigranți. În același timp, însă, integrarea unor comunități numeroase, cu experiențe istorice și culturale diferite, devine dificilă atunci când politicile publice nu sunt capabile să gestioneze fenomenul.

Profesorul Adrian Severin amintește că încă din anul 2000, când era președintele Adunării Parlamentare a OSCE, a organizat o conferință consacrată imigrației. La acel moment, problema nu era încă percepută la dimensiunea pe care avea să o dobândească ulterior. Concluziile conferinței, spune el, au fost interesante, însă nu au produs schimbări reale de politică. Una dintre erorile majore ale Occidentului a fost, în viziunea sa, legată de relația dintre migrație, războaie și dezvoltare. Occidentul a preferat să atragă forța de muncă bine calificată din țările mai sărace, fără să rezolve problemele care îi determinau pe ceilalți oameni să plece. Rezultatul este paradoxal: țările dezvoltate atrag „creierele” și forța de muncă de care au nevoie, dar lasă în urmă societăți mai slăbite, iar instabilitatea economică și războaiele generează noi valuri de migrație. Soluția ar fi trebuit să fie dezvoltarea acestor state, astfel încât oamenii să nu fie obligați să își părăsească țările. Ajutorul pentru dezvoltare, investițiile și relațiile comerciale ar fi trebuit să creeze condiții pentru ca oamenii să poată rămâne acasă.

„Soluția să fie pace în lume, să fie dezvoltare. Politica de ajutor pentru dezvoltare este esențială, să-i ținem pe oamenii ăia acasă și să facem afaceri cu ei, să vindem acolo producția noastră, nu să-i aducem pe ei să producă tot mai mult și noi să n-avem cui vinde, că acolo e război, nu mai sunt bani. Suntem pe drumuri rătăcite, am rătăcit complet și nu mai găsim drumul cel bun.”

Despre ascensiunea AfD

Adrian Severin consideră că succesul electoral al AfD poate avea un efect de cascadă. Argumentația sa pornește de la teoria „votului util”: mulți alegători nu votează partidele pe care le preferă în mod absolut, ci aleg formațiunea pe care o consideră capabilă să câștige și să producă o schimbare. Dacă un partid nu are nicio șansă, alegătorii pot prefera să voteze „răul cel mai mic”. În momentul în care AfD demonstrează că poate obține rezultate importante, această percepție se poate schimba. Alegători, care anterior nu ar fi votat formațiunea pentru că o considerau fără șanse, pot ajunge să spună: „Dacă poate câștiga, atunci merită încercat”. Astfel se produce o posibilă creștere a partidului.

Analistul consideră că acest fenomen are două dimensiuni. Pe de o parte, el apreciază faptul că AfD respinge logica războiului și critică implicarea Germaniei în conflictul ruso-ucrainean. Pe de altă parte, avertizează că o Europă care se închide în comunități național-populiste riscă să repete greșelile trecutului. O Europă fragmentată în state care se întorc exclusiv către propriile interese poate deveni, din nou, vulnerabilă la conflicte. Iar situația este cu atât mai complicată cu cât, spre deosebire de trecut, Statele Unite nu mai par dispuse să exercite asupra Europei același rol de garant al păcii.

Dincolo de disputa dintre stânga și dreapta, dintre globalism și suveranism sau dintre pro-europeni și eurosceptici, Adrian Severin identifică o problemă mai profundă, care este criza democrației. În opinia sa, dezbaterea privind menținerea sau eliminarea dreptului de veto în Uniunea Europeană ratează adevărata problemă. Nu veto-ul este esențial, ci legitimitatea democratică a deciziilor europene. Adrian Severin consideră că democrația europeană este afectată atât de comportamentul partidelor, cât și de comportamentul alegătorilor. Pe de o parte, partidele nu mai sunt suficient de distincte ideologic și programatic. Pe de altă parte, alegătorii votează adesea fără să cunoască suficient de bine programele și consecințele deciziilor lor. Apare astfel o situație paradoxală: există proceduri electorale, există voturi și instituții democratice, dar rezultatul politic nu mai reflectă întotdeauna în mod clar voința cetățenilor.

În ceea ce privește Uniunea Europeană, Adrian Severin susține că dreptul de veto nu a protejat în mod real interesele României. Deși România dispune formal de instrumente de influență, acestea nu au fost folosite pentru a împiedica adoptarea deciziilor cu care Bucureștiul nu era de acord. Problema, spune el, nu este că România are prea puțin drept de veto, ci că mecanismele democratice nu funcționează așa cum ar trebui. Adrian Severin merge chiar mai departe și contestă modul în care este prezentată politica externă europeană. El susține că tratatele europene nu conferă Uniunii Europene competența de a impune statelor membre o politică externă comună în sensul unor decizii obligatorii. În opinia sa, afirmațiile repetate potrivit cărora „Uniunea Europeană ne-a obligat” să facem anumite lucruri în materie de politică externă ridică o problemă de legalitate, nu doar de oportunitate.Dacă statele membre acceptă ca instituțiile europene să exercite atribuții pe care tratatele nu le conferă, atunci problema este una mai profundă decât simpla procedură de vot. Este problema responsabilității și a controlului democratic.

Democrația trebuie reconstruită, nu doar apărată în discurs

Pentru Adrian Severin, soluția nu constă în tratarea cauzei, mai degrabă decât simpla eliminare a unui simptom. El pledează pentru reconstruirea democrației prin educație, transparență, responsabilitate politică și reformarea partidelor. Democrația, în viziunea sa, trebuie exercitată și apărată permanent. În acest sens, educația democratică ar trebui să fie mult mai profundă decât simplele îndemnuri de tipul „ieși la vot”. Cetățeanul trebuie să înțeleagă cum funcționează instituțiile, cum sunt luate deciziile și care sunt mecanismele prin care poate controla puterea. Adrian Severin consideră, de asemenea, că o democrație autentică nu poate exista fără un anumit nivel de educație și dezvoltare socială. Diferențele extreme de acces la educație și infrastructură produc cetățeni cu posibilități foarte diferite de participare la viața democratică.

Un alt punct central al discursului său îl reprezintă necesitatea reformării partidelor politice. Profesorul Severin consideră că nu există democrație eficientă fără partide. Dacă democrația este privită ca un joc, partidele sunt jucătorii. Însă problema este că jucătorii au început să semene tot mai mult între ei. Partidele promit lucruri similare, folosesc mesaje similare și evită diferențele ideologice majore. În loc să își construiască propriile proiecte și să convingă societatea să le urmeze, ele identifică preferințele electoratului și își adaptează discursul pentru a le satisface. Aceasta este una dintre formele de „înșelăciune industrializată” care afectează politica modernă. Fără transparență reală, fără mecanisme eficiente de responsabilizare și fără posibilitatea ca alegătorul să sancționeze rapid politicienii care își încalcă promisiunile, democrația devine o procedură formală.

Problema este că Europa vorbește foarte mult despre democrație, dar o practică tot mai puțin.  Ascensiunea partidelor radicale și suveraniste nu este, în opinia lui Adrian Severin, cauza principală a crizei europene, ci unul dintre efectele ei. Dacă democrația funcționează defectuos, dacă partidele tradiționale nu mai reprezintă în mod real populația, dacă instituțiile devin tot mai puțin transparente, dacă alegerile sunt percepute ca fiind lipsite de efect și dacă oamenii simt că deciziile importante se iau în afara controlului lor, nemulțumirea se va manifesta inevitabil. În aceste condiții, interzicerea unor partide, limitarea reprezentării lor sau încercarea de a împiedica electoratul să voteze anumite formațiuni nu rezolvă problema. Din contră, poate amplifica presiunea socială.

Adrian Severin avertizează că atunci când nemulțumirea nu mai poate fi exprimată prin canale politice normale, tensiunea se acumulează, iar ceea ce nu poate fi eliberat prin mecanisme democratice riscă, în cele din urmă, să explodeze. De aici și avertismentul său că Europa nu ar trebui să trateze ascensiunea extremei drepte doar ca pe un simptom care trebuie eliminat. Dacă simptomul este eliminat fără ca boala să fie tratată, cauza rămâne. Chiar dacă partidele suveraniste vor continua să crească, acest lucru nu garantează o schimbare profundă. Unele formațiuni pot fi autentice, altele pot fi simple vehicule electorale, iar altele pot ajunge să se adapteze sistemului odată ajunse la putere. În viziunea lui Adrian Severin, adevărata schimbare ar presupune reconstruirea legitimității democratice: partide care își asumă programe reale, alegători educați politic, instituții transparente, mecanisme de responsabilizare mai rapide și o Uniune Europeană care să respecte propriile reguli și limite de competență. Altfel, Europa riscă să rămână prinsă într-un cerc vicios: partidele tradiționale produc nemulțumire, nemulțumirea generează partide radicale, partidele radicale ajung fie absorbite de sistem, fie împinse în afara lui, iar cauzele profunde ale crizei rămân nerezolvate.

Episoadele din noul sezon al  emisiunii „Geopolitica Noii Lumi”, moderată de Daria Gușă, pot fi urmărite săptămânal, joia, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, pe contul de YouTube Radio Gold FM Romania dar și pe platforma goldtv.ro