afd

Un politician din Alternativa pentru Germania (AfD) a fost etichetat drept “cel mai periculos om din Germania”, cu câteva săptămâni înainte de alegerile din landul estic Saxonia-Anhalt, care l-ar putea transforma în primul premier din partea acestei formaţiuni considerate de extremă dreapta, informează sâmbătă dpa. Spiegel: l-a prezentat pe Ulrich Siegmund, membru al AfD, pe copertă, cu […]

Peste 1.000 de juriști, printre care avocați, judecători și specialiști din domeniul juridic, au semnat o scrisoare deschisă prin care solicită Guvernului și Bundestagului inițierea procedurii de interzicere a partidului Alternativa pentru Germania (AfD) la Curtea Constituțională Federală. Inițiatorii susțin că o astfel de măsură este necesară pentru protejarea ordinii democratice, invocând analize juridice ce […]

Tribunalul administrativ din Köln a decis că Alternativa pentru Germania (AfD) nu poate fi clasificată, în acest stadiu, ca formațiune „extremistă de dreapta confirmată”, infirmând astfel o decizie anterioară a Oficiului pentru Protecția Constituției. Instanța admite existența unor suspiciuni serioase privind tendințe anticonstituționale, dar consideră că acestea nu definesc, deocamdată, profilul general al partidului, principala […]

Alice Weidel, șefa partidul suveranist din Germania – AfD – a avut un discurs acid la adresa lui Volodimir Zelenki, pe care il redam in cele ce urmeaza: “Ești un clovn jalnic și un cerșetor. Cum îndrăznești să ceri ceva din nou? Cereți de la noi, nemții, care încercăm din toate puterile să ne salvăm […]

Campania pentru alegerile locale din Renania de Nord-Westfalia a fost zguduită de moartea neașteptată a șapte candidați ai partidului de dreapta AfD, în doar două săptămâni. Autoritățile nu suspectează fapte criminale, dar seria de decese a provocat retipărirea buletinelor de vot și a stârnit îngrijorări cu privire la încrederea alegătorilor în procesul democratic, scrie The European […]

Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a urcat pe primul loc în preferințele electoratului, devansând pentru prima dată formațiunea conservatoare CDU/CSU condusă de cancelarul Friedrich Merz, potrivit unui sondaj Forsa publicat marți. Creșterea spectaculoasă a AfD are loc pe fondul ascensiunii populismului de dreapta în marile capitale europene și al nemulțumirii tot mai […]

Germania interzice accesul membrilor AfD în funcții publice: un nou front în lupta politică împotriva extremei drepte. Guvernul landului Renania-Palatinat a decis să excludă membrii partidului Alternativa pentru Germania (AfD) din funcțiile publice, invocând obligația de loialitate față de Constituție. Măsura, anunțată de ministrul social-democrat de Interne Michael Ebling, a stârnit un val de reacții […]

Partidul Social Democrat (SPD) din Germania a adoptat duminică o moțiune care cere interzicerea formațiunii de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), în cea de a treia zi a congresului național de la Berlin al formațiunii, relatează dpa, conform AGERPRES.‘În momentul în care serviciile de informații interne susțin că există un partid de extremă dreapta confirmat, nu […]

Potrivit cotidianului Tagesspiegel, Oficiul Federal pentru Protecția Constituției (BfV) din Germania a decis să nu mai eticheteze public Alternativa pentru Germania (AfD) drept o formațiune „clar extremistă de dreapta” până la pronunțarea instanței într-un proces intentat de partid. Această „promisiune de abținere” din partea serviciului intern de informații vine în contextul unei noi confruntări juridice cu […]

Democrația înfloritoare din România se răspândește în Franța și Germania, unde principalul partid de opoziție, AfD, a fost declarat organizație extremistă, fiind foarte aproape de scoaterea în afara legii. Încadrarea a fost făcută tot prin niște documente „desecretizate” de echivalentul SRI, care la nemți se cheamă, ironic, Oficiul Federal pentru Apărarea Constituției. Serviciul secret consideră […]


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background