“Dezertări” record în armata Ucrainei – Numărul celor care lipsesc fără permisiune depășește dublul armatei române

Postat de pe 18 iunie 2026

Peste 200.000 de militari ucraineni sunt căutați de autoritățile din Ucraina fiind „absenți fără permisiune”. Ei profită de faptul că legile actuale privind dezertorii sunt ineficiente. De aceea, autoritățile au schimbat cadrul legislativ.

Absenți fără permisiune

Peste 200.000 de militari ucraineni sunt în prezent în categoria „AWOL” (Absenți fără permisiune), potrivit Live Ukraine. De aceea, Ministerul Apărării pregătește un proiect de lege pentru a întări controlul, notează Mediafax.

Situația a fost dezvăluită de ministrul ucrainean al Apărării, Mykhailo Fedorov, în timpul unui interviu. Demnitarul a explicat că legislația actuală este ineficientă și aproape că nu există sentințe judecătorești împotriva dezertorilor.

Noua lege

O nouă lege are ca scop să schimbe situația. Detaliile legii nu au fost încă dezvăluite. Se știe că noile prevederi se vor aplica doar celor care au fost „absenți fără permisiune” după 12 iunie 2026.

Pentru cei care au fost „absenți fără permisiune” înainte de 12 iunie există un sistem de întoarcere fără pedepse. Acesta a intrat recent în vigoare și se va aplica până pe 20 septembrie. Primii 200 de militari au deja depus rapoarte, iar 51 de rapoarte au fost aprobate.

Ministerul Apărării din Ucraina a mai anunțat o demobilizare parțială, care va începe la toamnă. Aceasta se va aplica personalului militar care a fost pe front începând din 2022.

Armata română

Armata română are aproximativ 70.000 – 80.000 de militari activi în cadrul Ministerului Apărării Naționale, la care se adaugă un efectiv de aproximativ 10.000 de angajați civili.

Forțele active sunt completate de forțe paramilitare, precum Jandarmeria, care numără în jur de 57.000 de efective.

sursă: ziuanews.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background