Trump confirmă că l-a numit pe Netanyahu „nebun”: „Eram îngrijorat de atacurile asupra Libanului”

Postat de pe 4 iunie 2026

Donald Trump a confirmat că l-a numit pe premierul israelian Benjamin Netanyahu „nebun”, în timpul unei convorbiri telefonice recente, explicând că a fost nemulțumit de atacurile repetate ale Israelului asupra Libanului.

Într-un interviu acordat publicației americane The New York Post, președintele SUA a declarat că a fost „puțin îngrijorat” de faptul că Netanyahu „continua să lupte cu Libanul”. Astfel, Trump a confirmat informațiile apărute anterior în presă potrivit cărora l-ar fi criticat dur pe liderul israelian în cadrul unei discuții telefonice.

Cu toate acestea, liderul de la Casa Albă a subliniat că relațiile sale cu Netanyahu rămân bune.

„Îmi place foarte mult de Bibi. Și lucrez foarte bine cu el”, a afirmat Trump, folosind porecla sub care este cunoscut premierul israelian.

Anterior, publicația Axios a relatat, citând surse familiarizate cu discuția, că Trump ar fi ridicat tonul în timpul convorbirii telefonice din 1 iunie și i-ar fi cerut lui Netanyahu să înceteze atacurile asupra Beirutului. Potrivit surselor publicației, președintele american l-ar fi numit pe premierul israelian „al naibii de nebun” și i-ar fi transmis că acțiunile Israelului afectează imaginea țării pe plan internațional.

Oficiali americani au explicat că Trump consideră că recentele lovituri israeliene asupra Libanului au pus în pericol eforturile Washingtonului de a ajunge la o înțelegere cu Iranul privind prelungirea regimului de încetare a focului în regiune.

La rândul său, un reprezentant al biroului premierului israelian a respins informațiile potrivit cărora Trump ar fi lansat atacuri personale la adresa lui Netanyahu. Acesta a recunoscut însă că discuția dintre cei doi lideri a fost „tensionată”.

sursă: ziua.md


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background